După ce a devenit evident că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu s-au calificat în turul doi al prezidențialelor, PNL și PSD au reacționat imediat, dar foarte diferit.
Prin vocea lui Ilie Bolojan, liberalii și-au anunțat sprijinul necondiționat pentru Elena Lasconi.
Prin vocea Gabrielei Firea, social-democrații au transmis că se mai gândesc.
Iar asta a fost din start o poziție suspectă până-n măduvă! Ceva parcă nu se potrivea.
Ce anume?
Pe de o parte, în campanie, propaganda PSD subliniase constant angajamentul partidului și a candidatului său pentru menținerea busolei NATO-UE, într-un context marcat de ascensiunea forțelor pro-ruse.
Pe de alta, propaganda PSD evidențiase constant ideea că nu are niciun blat cu reprezentantul suveranismului putinist care părea cel mai bine plasat la acea vreme, George Simion. Și, în subsidiar, propaganda PSD mai arătase că prezidențiabilul său s-a avântat în bătălia pentru Cotroceni nu doar spre a înfăptui diverse minuni socio-economice dacă va fi ales președinte, ci și pentru a bloca drumul putiniștilor spre funcția supremă în stat.
Prin urmare, aceasta fiind esența masajului pesedist din campanie, refuzul partidului de a-și anunța imediat și necondiționat sprijinul pentru singurul candidat pro-NATO, pro-UE și anti-Putin din turul doi a creat instantaneu o contradicție stridentă între ceea ce spune și ceea ce face.
Logic vorbind, așadar, ce sens putea avea ezitarea pesediștilor? Un răspuns cu minime detalii s-a lăsat trei zile așteptat. Luni – mister; marți – mister; miercuri – mister iarăși. Dar joi – stupoare! Și, oarecum, răspunsul la ghicitoare: Curtea Constituțională a cerut renumărarea voturilor.
Acuma, e bine știut că PSD poate oricând conta pe majoritate în plenul CCR (trebuie luat în calcul, pe lângă cei patru “pesediști”, și judecătorul propus de UDMR; totodată, aveți, vă rog, în vedere și relația de amor dintre Ciolacu și Viktor Orban).
Apoi, bine știut este și faptul că PSD poate avea canale de comunicare măcar cu unul dintre ei.
În fine, este atât de bine știut și jocul CCR după partitura PSD, prestat la sfârșitul verii, când a scos-o din cursă pe extremista Diana Șoșoacă pentru a crea culoar extremistului preferat de pesediști, George Simion.
Toate aceste elemente înșirate mai sus – de la amânarea unui anunț privind-o pe Lasconi și până la relația păcătoasă dintre PSD și CCR – ridică azi suspiciunea rezonabilă că, atunci când au refuzat să își anunțe sprijinul pentru Lasconi, de fapt Marcel Ciolacu și câțiva grei de la vârful partidului se așteptau la o surpriză “constituțională”.
Surpriză care, iată, ca în Biblie, după trei zile a și venit. Surpriză care a creat o stupoare chiar mai mare decât stupoarea generală de a-l vedea pe Călin Georgescu pe primul loc în primul tur.
Altfel spus, pe lângă suspiciuni rezonabile există și suficiente probe circumstanțiale că social-democrații au destul de-a face cu ambuscada în care CCR a prins democrația și statul de drept din România, prin decizia luată joi.
Ce sens să fi avut, prin urmare, basmul lui Ciolacu cu aparenta renunțare la cursă, spus romanilor tot joi, la ceas de seară?
La prima vedere, era de salutat ieșirea sa, în care a anunțat că nu vrea și nu îl interesează locul doi, ca atare nici gând din partea lui să rămână în cursă chiar și dacă după renumărare ar rezulta că se clasase al doilea în turul unu.
Ce nu este de salutat, în schimb, e faptul că același Ciolacu, prin aceeași declarație, și-a lăsat totuși o portiță pentru o eventuală piruetă, posibilă în unele împrejurări.
Piruetă care, dacă e să vină, nu poate veni săptămâna asta, ci săptămâna viitoare.
Iar primul pas spre ea s-a făcut vineri, când CCR a amânat decizia finală privind soarta turului întâi pe motiv că nu se terminase numărătoarea (încă de joi, oameni care se pricep explicaseră, în presă, că ar fi imposibil de renumărat peste 9 milioane de voturi până vineri la ora 14.00; și au avut dreptate; și nu cred că judecătorii de la CCR nu fuseseră și ei conștienți de asta de la bun început).
Totul, mai ales o eventuală piruetă a lui Ciolacu, depinde de ce va decide CCR luni, (coincidență: imediat după parlamentare).
Dacă CCR decide anularea alegerilor prezidențiale din primul tur, eventual și scoaterea lui Călin Georgescu din cursă (CCR poate invoca mult mai multe motive decât în cazul Șoșoacă), atunci basmul spus de Cuolacu despre retragerea lui Ciolacu chiar nu mai prezintă îndoieli că valorează cât două cepe degerate.
Căci acea declarație nu îl va lega de glie să nu mai candideze o dată. Și nu îl va lega de glie tocmai pe motiv că declarația fusese ușor incompletă, probabil studiat de incompletă.
Și tot dacă CCR va decide anularea alegerilor și scoaterea lui Georgescu din competiție vom înțelege fără rest sensul anunțului de luni al Gabrielei Firea, cum că PSD nu trebuie să se impacienteze, ci să studieze și să tot studieze povestea cu sprijinul pentru Lasconi.
PSD (având la avea vreme alt nume) a început modernizarea României abia ieșită din dictatura comunistă aducând minerii. După 34 de ani și jumătate de la acel moment, se angajează să o țină în NATO prin reflexe din vremea defunctului Pact de la Varșovia și cu metode azi în continuare pe larg uzitate în capitala istorică a Pactului, Moscova.
Atâta ne-au ferit PSD și Ciolacu de ruși că, iată, i-au mai aproape ca oricând în ultimele trei decenii de cârma țării.
