Invazia totală a Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie 2022, a produs șoc în întreaga lume, iar statele au reacționat la revenirea războiului convențional dintre state cu intensitate ridicată pe continentul european. S-a acordat mai puțină atenție aspectelor neconvenționale ale acestui conflict – și totuși, acestea sunt esențiale pentru înțelegerea acțiunilor și metodelor rusești. Înșăși invazia poate fi văzută ca fiind culminarea intenționată a unei campanii neconvenționale lungi, dusă de Rusia împotriva Ucrainei, scriu experții de la Royal United Services Institute (RUSI), într-un raport semnalat și de președintele Expert Forum, Sorin Ioniță, și pe care Universul.net îl publică în patru părți (PARTEA 1, PARTEA 3, PARTEA 4).
- Documentul, intitulat, Preliminary Lessons from Russia’s Unconventional Operations During the RussoUkrainian War, February 2022–February 2023 – AICI
Planul de activare
Înainte de a detalia cum a ajuns Rusia să își folosească rețeaua de agenți, este important să înțelegem cum se intenționa să fie susținută ocuparea Ucrainei. Acest lucru este vital, deoarece, chiar dacă diferă de modul în care evenimentele s-au desfășurat în realitate, planul rusesc de invazie nu are sens fără a înțelege mecanismul de înfrângere a statului ucrainean, prevăzut de Moscova.
Dificultățile întâmpinate de armata rusă nu pot fi înțelese fără a vedea la ce se așteptaseră planificatorii ruși.
La data de 24 februarie 2022, când forțele rusești au trecut granița, trupele Districtului Militar Estic au întâlnit un detașament al gărzii naționale ucrainene, responsabil de securizarea Centralei Nucleare de la Cernobîl.
Căutând instrucțiuni, detașamentul l-a contactat pe Valentin Vitter, șeful securității centralei, care i-a sfătuit să se predea – atât pentru a-și salva propriile vieți, dată fiind discrepanța de forță dintre ei și ruși, cât și pentru a preveni deteriorarea instalației. Centrala a fost capturată în decurs de două ore, fără luptă.
Acesta nu a fost un incident izolat, ci s-a repetat în sudul Ucrainei, în primele zile ale războiului. Un proces similar a fost încercat, simultan, în întregul guvern ucrainean, dar cu mai puțin efect.
În primele ore ale invaziei, oficialii ruși de rang înalt i-au sunat pe colegii lor ucraineni pentru a-i îndemna la pasivitate pentru a evita vărsarea de sânge.
De exemplu, Dmitri Kozak (foto), adjunctul șefului de stat-major al Administrației Prezidențiale Ruse și șeful Comitetului pentru Cooperare Transfrontalieră, implicat intim în dezvoltarea rețelelor de agenți în Ucraina, a sunat Administrația Prezidențială Ucraineană și a cerut să se predea.
Pe 25 februarie 2022, Putin a apelat public la militarii ucraineni să nu se opună invaziei ruse și, în schimb, să se răscoale, pentru a negocia un sfârșit al războiului cu Rusia.
Pe 26 februarie, ministrul apărării din Belarus l-a sunat omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, și i-a transmis o ofertă rusă, de a accepta predarea Ucrainei, din partea lui Serghei Șoigu (foto).
La data de 22 februarie, ministrul apărării din Belarus fusese implicat în încercarea mai largă a Rusiei de a înșela guvernul ucrainean cu privire la intențiile sale, asigurându-l personal pe Reznikov că nu va permite ca o invazie să se desfășoare de pe teritoriul belarus.
În primele trei zile ale invaziei, toți generalii ucraineni au primit mesaje text sau apeluri telefonice, adesea de la colegii lor din partea rusă, pe care îi cunoșteau personal, pentru a îndemna la inactivitate și prevenirea vărsării de sânge.
Între timp, ofițerii ucraineni cu rangul de colonel au primit, aproape în totalitate, mesaje text îndemnându-i la inactivitate sau predare, deși acestea nu proveneau de la contacte cunoscute.
S-a sugerat adesea că această activitate trebuia să determine predarea eșaloanelor superioare ale statului ucrainean. Aceasta înseamnă o neînțelegere a mecanismului de înfrângere.
În timp ce o predare totală a Ucrainei ar fi fost de dorit, procesul real prin care rușii anticipau ocuparea țării se baza pe paralizia aparatului central ucrainean combinată cu predarea localizată a unor unități ucrainene izolate. Rușii par să fi proiectat greșit asupra Ucrainei cultura lor de comandă de sus în jos a propriilor forțe.
O mare parte a eșalonului intermediar de oficiali care erau agenți ruși pur și simplu au încetat să răspundă mesajelor, la începutul invaziei, sau și-au părăsit posturile, tăind lanțurile de comandă de la guvernul central către unitățile tactice.
Advocacy-ul pe lângă președintele ucrainean, Zelenski, de a părăsi Kievul, ca și o gamă largă de alte propuneri apărute dinspre aparatul birocratic, avuseseră ca scop în mare parte instalarea unei paralizii decizionale asupra centrului.
Între timp, agenții Rusiei au încercat să-i convingă pe comandanții locali și oficiali să nu reziste. Nu au făcut acest lucru prezentându-se ca vorbind în numele rușilor, ci au invocat disparitatea dintre forțe și dorința de a salva viețile ucrainenilor. Scopul era să încetinească destul de mult timp o decizie de a rezista, pentru a permite forțelor ruse să ocupe centrele strategice cheie. Rezistența, în acest cadru, ar fi fost sporadică și izolată.
În acest context, modelul planului mai larg de invazie rusă poate fi observat în sudul Ucrainei – unde s-a dovedit a fi mult mai de succes.
În plus, deoarece sarcina agenților Rusiei era să izoleze unitățile ucrainene, prin obstrucționare, și să încurajeze paralizia și predarea la nivel junior, mulți dintre ei și-au încetat activitatea în guvern în loc să se activeze pentru a participa activ la ocupație. Intenția era ca ei să apară odată cu ocuparea teritoriului, în loc să participe la un fel de lovitură de stat sau acțiune directă, înainte de a fi realizată ocuparea.
De fapt, se poate vedea că majoritatea eforturilor ruse au fost îndreptate spre țintuirea și fragmentarea rezistenței, prin utilizarea atacurilor de informații și cibernetice în primele zile ale războiului. În loc să vizeze infrastructura critică națională sau să încerce să cauzeze daune directe sistemelor ucrainene – lucru încercat ulterior -, atacurile cibernetice inițiale au vizat în mare parte sistemele de comunicații de care se bazau statul ucrainean. În general, acestea au fost nereușite datorită pregătirilor făcute de Serviciul de Stat pentru Comunicații și Protecția Informațiilor Speciale din Ucraina.
Cu toate acestea, un exemplu de atac reușit a fost împotriva companiei Viasat, care a perturbat comunicarea în prima zi a invaziei, evidențiind obiectivul principal al acestor activități. Rușii au avut de asemenea succes parțial în ceea ce privește războiul informațional, izolând comunitățile ucrainene prin lansarea de narațiuni false menite să mobilizeze civilii pe care statul ucrainean i-a înarmat pentru a asigura zonele din spate. Aceste narațiuni au subliniat prevalența grupurilor de sabotaj și a de infiltrare: de exemplu, rușii au început să posteze mesaje pe rețelele de socializare ucrainene, cerând cetățenilor să raporteze marcaje suspecte de pe clădiri. Rezultatul a fost un val de semnale false care au inundat capacitatea de aplicare a legii ucrainene.
Un element critic final este că o singură parte a planului de invazie rusesc în care obstrucția, izolarea și capitularea negociată nu puteau fi realizate în teorie era sistemul de apărare aeriană al Ucrainei.
Având în vedere importanța proiectării de aprovizionare și întăririi pe calea aerului, în Ucraina, acest lucru trebuia suprimat. Mai mult, lovirea sistemelor de apărare aeriană și a industriei a avut o valoare de șoc și groază menită să încurajeze pasivitatea.
Astfel, acea componentă militară convențională a campaniei ruse, planificată în mod explicit, a fost suprimarea și distrugerea sistemelor de apărare aeriană ale Ucrainei de către VKS și printr-o campanie masivă de lovire cu rachete de croazieră și balistice.
În sud, unde sistemele mai vechi de apărare aeriană ucrainene erau mai puțin mobile, acest lucru a fost în mare măsură reușit. În alte părți, rușii au reușit să suprime și să deplaseze sistemele de apărare aeriană timp de câteva ore, iar în unele direcții aproximativ 24 de ore.
În general, lipsa pregătirii și a echipamentului adecvat pentru această misiune, la niveul VKS, a condus la eșecul acestei încercări, iar apărarea antiaeriană a Ucrainei și-a revenit în următoarele două zile.
Cu toate acestea, având în vedere că forțele terestre ale Rusiei trebuia să ocupe cele mai importante obiective în decurs de 72 de ore, acest lucru ar fi fost mai puțin problematic dacă forțele terestre nu ar fi eșuat cu desăvârșire să depășească sau să lupte împotriva trupelor ucrainene.
Eroarea lui Putin
Una dintre principalele cauze ale inexactității evaluărilor militare pre-belice referitoare la posibila traiectorie a luptei – atât în țările NATO, cât și în armata ucraineană – se datorează presupunerii că forțele ruse vor duce o ofensivă militară deliberată. De exemplu, s-a presupus că infrastructura feroviară și logistică va fi vizată.
În schimb, deoarece obiectivul era acela de a ține în loc și izola unitățile ucrainene, în primele trei zile a existat foarte puțină încercare de a le distruge. Întreaga logică a utilizării forțelor se baza pe succesul operațiunilor neconvenționale ale Rusiei și, totuși, așa cum s-a discutat deja, pre-condițiile pentru acest succes în ceea ce privește destabilizarea politică a Ucrainei nu fuseseră încă îndeplinite.
Există o întrebare fără răspuns cu privire la motivul pentru care conducerea rusă a decis să înceapă invazia fără a stabili pre-condițiile necesare.
Marea parte a planificării Rusiei s-a concentrat pe ce să facă după invazie. Detaliile regimului de contrainformații din teritoriile ocupate sunt acoperite în secțiunea următoare, deoarece acestea au fost observabile în operație în acele zone care au fost capturate.
Cu toate acestea, exista un element al planului de ocupare care nu s-a materializat – ocuparea Kievului – care includea și utilizarea intenționată a forțelor speciale în planul original de invazie. Așa cum s-a menționat deja, rușii intenționau să ocupe Kievul în termen de 72 de ore.
Intenția era ca unitățile inițiale să asigure principalele rute către oraș și ca trupele aeropurtate să fie apoi transportate la aeroportul Hostomel și să se deplaseze pentru a asigura zonele cheie din oraș. În fiecare sector al orașului, aceste forțe ar furniza cordoane pentru a controla mișcarea populației. Forțele rusești convenționale ar trece apoi la screening și izolarea orașului, controlul zonei rurale și prevenirea reinfiltrării de către detachamentele convenționale ucrainene.
Atât de siguri pe ei… încât închiriaseră apartamente / Procese-spectacol pentru liderii detronați
- Prima era utilizarea agenților locali pentru a ghida SSO-ul rus în capturarea conducerii executive și parlamentare a țării. Aceștia erau susceptibili să aibă parte de procese-spectacol.
- Separat, kadîrovții urmau să se angajeze în vânarea ucrainenilor considerați organizatori ai rezistenței patriotice și a celor asociați cu Revoluția Demnității, din 2014. Aceasta ar fi fost un „război murdar”, comparabil cu conflictul cu rebelii ceceni, după căderea Groznîiului, în 2000.
- A treia linie de acțiune ar fi fost pacificarea populației. Acest lucru depindea de izolarea comunităților, prin controlul ieșirilor și intrărilor prin punctele naturale de închidere în infrastructura civică. În aceste zone izolate, Rosgvardia ar fi gestionat protestele și actele de rezistență civilă. Nu ar fi fost nevoie neapărat de suprimarea violentă a protestelor, dar organizatorii unor astfel de proteste puteau fi identificați și ulterior vizati de kadîrovții.
Rolul lui Medveciuk în „mișcarea pentru pace”
O altă sarcină pentru unitățile SSO și VDV a fost capturarea Băncii Centrale a Ucrainei, a apei și utilităților și a parlamentului. Scopul era de a-i permite lui Viktor Medvedciuk și altor membri ai facțiunii pro-ruse din parlamentul ucrainean să stabilească o mișcare pentru pace, să adopte rezoluții care să îndemne la predare pentru a salva vieți și a salva Ucraina, și ulterior să guverneze prin parlamentul național și prin parlamentele regionale și administrațiile locale.
Retragerea puterii, utilităților și finanțelor din regiunile considerate problematică ar fi fost folosită pentru a încerca să izoleze și mai mult zonele de instabilitate persistentă. În acest context, principalii susținători ai păcii și, prin urmare, candidații pentru funcții la nivel de guvern local, în întreaga țară, ar fi fost acei oficiali care făceau parte din rețeaua de agenți.
Problemele cu acest plan sunt succint rezumate de locotenentul general Reșetnikov, de la SVR: „calculele greșite au fost în mare parte politice, precum și militare: subestimarea inamicului, neînțelegerea stării de spirit și funcționarea acestui teritoriu. Au existat, cel mai probabil, speranțe nefondate. Am intenționat să intrăm în Kiev, Harkov, să aducem la putere reprezentanți raționali ai statului ucrainean. Dar ce s-a întâmplat, s-a întâmplat”.
Șansele unei „axe Belarus”, în contextul așteptatei ofensive ucrainene
