Polonia vrea să cumpere vaccinul chinezesc pentru covid, produs de Sinopharm

Sursa: Wikipedia

Preşedintele polonez Andrzej Duda a discutat cu omologul său chinez Xi Jinping despre eventualitatea ca Polonia să cumpere doze ale unui vaccin împotriva covid-19 chinezesc, potrivit şefului său de cabinet, citat de agenţia poloneză de presă PAP, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Vaccinul produs de către laboratorul chinez Sinopharm nu a fost validat încă de către Agenţia Europeanăa Medicamentului (EMA), însă Ungaria a devenit săptămâna trecută primul stat membru UE care a început să-l administreze, în vederea unei accelerări a campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus.

”La cererea premierului Mateusz Morawiecki, preşedintele a ridicat, de asemenea, problema unei cooperări între Polonia şi China în lupta împotriva pandemiei covid-19, inclusiv posibilitatea ca Polonia să cumpere vaccinuri produse în China”, a declarat Krzysztof Szczerski, potrivit PAP.

Şeful de cabinet al lui Duda a pecizat că noi discuţii sunt necesare înaintea unei eventuale achiziţii a acestui vaccin chinezesc.

La fel ca alte state membre UE, campania de vaccinare împotriva covid-19 a Poloniei a încetinit, din cauza unor întârzieri în livrarea vaccinurilor AstraZeneca-Oxford şi Pfizer-BioNTech.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here