Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a șocat joi seară, afirmând că ”valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creștere pe care o vom vedea în plus la punctul de pensie„, în ciuda contextului economic global dificil.

„Din primul moment am spus că vom crește pensile în 2020. Da, le vom crește! Valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creștere pe care o vom vedea în plus la punctul de pensie, vreodată. PSD niciodată nu a mărit pensiile cu această sumă. În acest context economic global dificil, am reușit să facem acest efort și să creștem pensiile cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii, care se pune în plus la punctul de pensie. Știm cât de importante sunt aceste sume pentru români. Îl provoc pe domnul Ciolacu să mai găsească o țară care să facă astfel de eforturi în plină criză economică. (…) Ar trebui să veniți să vă cereți scuze pentru că i-ați mințit pe români”, a declarat ministrul Cîțu.

Pe 3 august, ministrul Muncii Violeta Alexandru, a anunțat că pensiile vor creşte „cu siguranţă” de la 1 septembrie, fără a preciza însă şi procentul de majorare. Ministrul a spus că se fac „mai multe scenarii” în acest sens, adăugând că „pensiile vor creşte cu siguranţă”, pentru că Guvernul îşi dă „seama de nevoile pe care le au pensionarii, de a-şi acoperi toate cheltuielile necesare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here