RADET a reluat furnizarea căldurii la Fundeni. Managerul spitalului: Astfel de situații pun în pericol viața pacienților

RADET a reluat, vineri, furnizarea agentului termic pentru Institutul Clinic Fundeni (ICF), potrivit unei informări de presă a spitalului. Însă, managerul interimar al Institutului, doctorul Anca Coliță, atrage atenția că astfel de situații pun în pericol viața pacienților și face apel la autoritățu ca situația să nu se mai repete.

„Situaţii de genul celei de joi ar putea pune în pericol viaţa pacienţilor. De aceea cerem instituţiilor responsabile să ia măsuri pentru rezolvarea propriilor probleme, luând în calcul că, pe platforma medicală Fundeni sunt zilnic mii de bolnavi, majoritatea în stare foarte gravă. Joi, ziua în care RADET a sistat furnizarea agentului termic, pentru ICF a fost foarte dificilă. În primul, rând pentru ne-am dorit ca aceste probleme să nu afecteze pacienţii şi am mobilizat forţe suplimentare din aparatul tehnic, care să supravegheze continuu instalaţiile electrice suprasolicitate de utilizarea unui număr de trei ori mai mare de aparate de încălzire”, a spus managerul.

De asemenea, conducerea spitalului a convocat comitetul director al IC Fundeni, care a mobilizat resursele necesare pentru a analiza situația reală din spital.

„S-a verificat ca, în toate unităţile de Transplant Hepatic, Renal și Medular, blocurile operatorii și cele trei secții de Anestezie Terapie Intensivă, instalațiile proprii de climatizare să funcţioneze la parametrii normali. În plus, cele 700 de aparate de aer condiționat existente au funcționat astfel încât să asigure temperatura ambientală acceptabilă, pentru ca pacienții să nu aibă de suferit. De asemenea, au fost distribuite aproximativ 200 de pături pentru saloanele care nu au aer conditionat și totodată au fost instalate calorifere electrice, acolo unde au fost solicitate. Pentru secţiile în care nu a fost apă caldă, au fost pregătite peste 2.500 de pachete de servețele umede si loțiuni pentru păr (capeline).
Șefii de secție au evaluat permanent situaţia pentru ca să poată identifica şi remedia orice problemă care ar fi afectat siguranța pacienților”, a mai spus managerul spitalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here