Raport al Pentagonului: China îşi dezvoltă arsenalul nuclear rapid şi ar putea dispune de 700 de ogive nucleare până în 2027

China îşi dezvoltă arsenalul nuclear mult mai repede decât se anticipa, arată un raport publicat de Pentagon, care estimează că Beijingul poate lansa rachete balistice armate cu focoase nucleare de la sol, de pe mare şi din aer şi ar putea dispune, până în 2027 de 700 de ogive nucleare, relatează AFP.

„Accelerarea expansiunii nucleare a Chinei ar putea să-i permită să dispună de 700 de focoase nucleare până în 2027”, anunţă în acest raport anual privind capacităţile militare ale Chinei Departamentul american al Apărării.

„Probabil că Beijingul caută să se doteze cu cel puţin 1.000 de focoase nucleare până în 2030, un nivel superior ritmului şi volumului estimate în 2020”, estimează Pentagonul.

Pentagonul evalua în precedenta ediţie a acestui raport, trimis Congresului, publicat la 1 septembrie 20202, că China număra „aproximativ 200” de ogive nucleare şi aprecia că acest număr avea să se dubleze în următorii zece ani.

Noile proiecţii militare americane – 700 de ogive nucleare până în 2027 şi 1.000 până în 2030 – arată o accelerare foarte puternică a activităţilor nucleare ale Beijingului.

„China a stabilit deja, probabil, o triadă nucleară care se năştea”, şi anume capacitatea de a lansa rachete nucleare balistice de pe mare, de pe uscat şi din aer, se arată în raportul publicat miercuri.

Autorii raportului se bazează în estimările cu privire la aceste cifre pe declaraţii ale oficililor chinezi în presa oficială şi pe imagini satelitare care surprind construirea unui număr important de silozuri nucleare, a declarat presei un reprezentant al Departamentului american al Apărării, care a prezentat acest document – din care doar o parte este făcută publică, iar restul este clasat secret al Apărării.

Proiecţiile includ rachete balistice submarine şi lansate de bombardiere, dar şi „Forţa mobilă a rachetelor”, care permite lansarea unor rachete din camioane, potrivit acestui oficial, care a cerut protecţia anonimatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here