Secretele din spatele succesului AirPod. De ce vrea Apple să „cucerească” ochiul, urechea și mâna

Sursa: Pexels

Dacă ai demarat o afacere într-un mediu ultra-concurențial, în domeniul tehnologiei, iar în trei ani ai obținut venituri mai mari decât AMD, Spotify, Twitter, Snap sau Shopify, ai de ce să fii mulțumit de tine, scrie Wired, într-un articol pe care îl redăm pe larg.

Divizia Apple de produse portabile, de casă și accesorii a făcut exact acest lucru. E vorba de AirPods. În 2019, căștile wireless au i-au adus companiei venituri estimate la 7,3 miliarde de dolari, în creștere de la 3,3 miliarde de dolari, în 2018, deci cu 121%. Nu este rău pentru un produs care fusese lansat fără fanfară, dat fiind că a beneficiat de doar cinci minute pe scena evenimentelor Apple și Apple Watch, în septembrie 2016.

Inițial, produsele AirPod primiseră o poziționare modestă în galeria de produse Apple, ca accesoriu pentru iPhone 7 și 7 Plus, rezolvând problema spinoasă a renunțării la mufele la jack pentru căștile de iPhone. Cea mai recentă variantă, AirPods Pro, din 2019, cu un design considerabil îmbunătățit și funcție de anulare activă a zgomotului, nu a fost anunțată deloc pe scenă.

S-a răspândit aproape ca un incendiu, spune Greg Joswiak, vicepreședinte pe partea de marketing al produselor Apple.

Potrivit estimărilor, în 2019, Apple a vândut 35 de milioane de perechi de AirPods. Deși Apple nu își publică niciodată cifrele de vânzări individuale ale produselor, CEO-ul Apple, Tim Cook, a declarat că „cererea de AirPods continuă să fie fenomenală”.

Există o serie de motive care stau la baza acestei popularități. În mod neobișnuit pentru compania Cupertino, Apple a venit cu un preț de referință agresiv pentru fiecare versiune a AirPods. Odată ce a adăugat caracteristici-cheie, cum ar fi anularea zgomotului și încărcarea wireless, versiunea Pro a devenit etalon în categoria căștilor fără fir.

AirPod-urile au profitat și „cultural”, de pe urma generațiilor „millennials” și „Z”.

Interesant este că Apple nu a retras AirPod-urile mai vechi, ci a creat trei versiuni pentru diferite game de prețuri sau utilizări, încurajând clienții să cumpere mai multe perechi pentru diferite activități.

În comparație cu, să spunem, Apple Watch, căruia i-a luat câțiva ani pentru a se impune, AirPods este un produs mult mai ușor de comercializat și mai ieftin. „Toată lumea folosește un smartphone, și deci, căști,” spune Neil Cybart, fondatorul firmei de analiză Apple Above Avalon, „în timp ce tinerii se îndepărtează de ceasurile de mână.”

Potrivit lui Joswiak, Apple „a avut o viziune pentru viitorul nostru wireless timp de mai mulți ani”, înainte ca primele AirPod să fie dezvăluite.

Unul dintre aspectele mai interesante ale dezvoltării AirPods este și unul dintre cele mai vechi. În 2009, Apple, la opt ani după ce i-a expus pe consumatori la primele sale căști auriculare, a dezvăluit o revizuire atât de necesară a căștilor sale cu fir, EarPods. Compania a colaborat cu Universitatea Stanford din SUA pentru a colecta date despre dimensiunile urechii. După lansarea EarPods, Apple a continuat să mapeze urechile, construind un set de date mai mare pentru a crea un model nou, mai precis, care a dus la crearea AirPod Pros, mai întâi ca simulare, apoi ca prototip fizic.

„Am lucrat cu Stanford pentru a scana 3D sute de urechi și stiluri, și forme de urechi diferite, pentru a realiza un design care să se potrivească unei părți largi de populație”, spune Joswiak. „Am studiat mai multe urechi, mai multe tipuri de urechi, iar asta ne-a permis să dezvoltăm un design care, împreună cu cele trei dimensiuni diferite de vârf, funcționează pentru un procent copleșitor de populație din întreaga lume”.

Există însă și critici la adresa căștilor wireless ale Apple. Cea mai proeminentă vizează dimensiunea ecologică. Odată ce bateriile interne reîncărcabile vor muri, accesoriul va fi inutil și trebuie returnat companiei Apple, ceea ce înseamnă că piesele pentru cască vor fi înlocuite la un cost mai mic, în timp ce Apple încearcă să recicleze ceea ce se poate de la piesa uzată. În schimb, cei care nu se deranjează să parcurgă acest proces optează să-și cumpere o pereche nouă, AirPod-urile vechi, nefolositoare fiind aruncate. Iar asta, spun criticii, nu se potrivește prea bine cu retorica tot mai accentuată a producției eco.

Cu toate acestea, în pofida expansiunii vânzărilor și a longevității, s-ar putea spune că AirPods nu și-a atins încă potențialul de utilizare. Odată cu vânzările Apple Watch, care le depășesc pe cele ale întregii industrii de ceasuri elvețiene, Apple domină în mod clar două dintre cele mai mari piețe de dispozitive portabile: ceasurile inteligente și căștile. În prezent, Apple lucrează nu la unul, ci la două seturi de ochelari cu realitate augmentată. Nu e prea greu de ghicit ce urmărește Apple aici: livrarea serviciilor sale în expansiune rapidă prin intermediul purtătorilor.

„Diferite părți ale corpului au proprietăți imobiliare diferite: încheietura mâinii, urechile, ochii. Acestea sunt piese imobiliare valoroase pentru o companie precum Apple”, spune Cybart. „Așa că nu te poți uita doar la AirPods, cheia este în a face conexiunea cu celelalte produse. Vom vedea Apple venind cu ceva și pentru ochi, iar puterea vine din această treime care se adresează fiecărei părți a corpului. Și va avea implicații care ar putea dăinui 10 ani sau mai mult”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here