Siegfried Mureșan i-a cerut șefei Comisiei Europene să elimine taxele vamale la importurile necesare în pandemie

Sursa: Facebook

Deputatul european Siegfried Mureșan (PNL / PPE) a cerut, miercuri, într-o scrisoare oficială adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și comisarului european pentru Economie, Paolo Gentiloni, ca Uniunea Europeană să elimine temporar toate tarifele vamale de import aplicate echipamentelor de protecție, precum și altor echipamente medicale de care statele membre au nevoie pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Potrivit unui comunicat de presă, este vorba de taxele vamale pe care Uniunea Europeană le aplică produselor importate din state aflate în afara Uniunii. Ridicarea sau suspendarea temporară a acestor tarife reprezintă o competență exclusivă a Uniunii Europene, iar Comisia Europeană are capacitatea de a decide în acest sens.

„O astfel de măsură va salva viețile cetățenilor noștri, va preveni răspândirea virusului și va sprijini statele membre în combaterea crizei. În plus, va atenua presiunea asupra cheltuielilor publice la nivel național pentru astfel de echipamente”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan în scrisoarea transmisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și comisarului european pentru Economie, Paolo Gentiloni.

„În această perioadă, trebuie să avem acces cât mai rapid la toate produsele medicale necesare pentru a apăra cetățenii noștri de coronavirus. Multe state membre au nevoie de mai multe echipamente de protecție și au nevoie de ele acum. O proporție semnificativă din nevoile actuale de echipamente ale pacienților Uniunii Europene, ale personalului medical, ale muncitorilor, precum și ale autorităților din domeniul protecției civile provin din import. Măsura propusă de mine facilitează importul acestor produse din afara Uniunii Europene”, a mai spus deputatul european Siegfried Mureșan, vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European, după transmiterea scrisorii.

Mai jos, traducerea în limba română a scrisorii lui Siegfried Mureșan:

„CĂTRE: Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene

Paolo Gentiloni, Comisar pentru Economie

Stimată doamnă Președintă,

Stimate domnule Comisar,

Uniunea Europeană se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de sănătate publică din ultimele decenii. Pentru a depăși această situație este nevoie de o reacție puternic coordonată. Comisia Europeană a luat o serie de măsuri pentru a spori coordonarea între statele membre și pentru a atenua efectele economice ale acestei crize. Toate aceste eforturi sunt binevenite. Dar avem nevoie de mai mult.

De aceea, vă scriu pentru a solicita Comisiei suspendarea temporară a tuturor tarifelor aplicate tuturor echipamentelor de protecție, precum și a altor echipamente medicale relevante, în conformitate cu competențele Comisiei. Acest lucru va ajuta autoritățile naționale să combată epidemia de COVID-19.

O astfel de măsură va salva viețile cetățenilor noștri, va preveni răspândirea virusului și va sprijini statele membre în combaterea crizei. În plus, va atenua presiunea asupra cheltuielilor publice la nivel național pentru astfel de echipamente.

Multe state membre se confruntă cu un deficit sever de echipamente de protecție. O proporție semnificativă din nevoile actuale de echipamente ale pacienților Uniunii Europene, ale personalului medical, ale muncitorilor, precum și ale autorităților din domeniul protecției civile provin din import.

Dacă situația actuală continuă, riscul pentru sănătatea publică va crește rapid. Este de datoria noastră să ne asigurăm că importul echipamentului de protecție este facilitat. Obligația noastră este de a ne asigura că aceste materiale sunt disponibile la prețuri accesibile în fiecare stat membru al Uniunii Europene.

În prezent, Tariful Vamal Comun prevede taxe vamale pentru importul în Uniunea Europeană a măștilor de față, a ecranelor faciale, a mănușilor și a altor echipamente de protecție. Nivelul acestor tarife variază de la un produs la altul. Putem afirma cu siguranță că prin aplicarea tarifelor vamale, Uniunea Europeană nu facilitează disponibilitatea acestor produse. Dimpotrivă, chiar dacă unele dintre aceste tarife se află deja la un nivel foarte scăzut, în circumstanțele actuale în care economiile noastre sunt supuse unui mare test, aceste tarife reprezintă bariere serioase pentru un răspuns mai eficient la epidemia în curs.

Mă bazez pe înțelegerea dvs. pentru conștientizarea caracterului urgent al unei astfel de măsuri și solicit ca aceasta să fie pusă în practică cât mai curând posibil.

Rămân la dispoziția dumneavoastră pentru clarificări suplimentare.

Cu stimă,

Siegfried Mureșan

Membru al Parlamentului European”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here