Țările de Jos acordă scutiri temporare de taxe pentru a compensa creșterea prețurilor carburanților

Sursa foto: aa.com.tr

Guvernul din Țările de Jos a anunțat luni scutiri temporare de taxe pentru a compensa creșterea prețurilor combustibililor, și a informat că pregătește noi măsuri în cazul în care se înrăutățește criza energetică, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Autoritățile au alocat aproximativ un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari) pentru măsuri care includ reduceri temporare de taxe pentru navetiști, șoferi de camioane și pescari, dar scăderea taxelor pe combustibili nu este atât de importantă cum au cerut mulți dintre ei.

De asemenea, se acordă sprijin proprietarilor de locuințe pentru a-și reduce consumul de energie și sunt vizați pentru sprijin oamenii cu venituri mai scăzute, pentru a-i ajuta cu plata facturilor la energie.

În plus, Guvernul a dat asigurări că nu vor exista în viitorul apropiat perturbări ale alimentării cu carburanți, stocurile europene de petrol, motorină și kerosen fiind considerate suficiente pentru a îndeplini cererea pentru o perioadă de până la un an.

Autoritățile au confirmat rapoartele anterioare potrivit cărora vor activa prima fază a planului dedicat crizei energiei, în care piețele energetice sunt atent monitorizate și sunt pregătite măsuri suplimentare.

Este pentru prima dată când Executivul din Țările de Jos activează planul în patru faze, care fusese destinat gestionării crizei energiei provocate de invadarea de către Rusia a Ucrainei, în 2022.

Reuters: Autoritatea de reglementare din Spania investighează marile companii energetice