Televiziunea iraniană: 80 de „terorişti americani” morți în atacul cu rachete asupra bazelor militare din Irak

Atacurile efectuate de Iran asupra unor ţinte americane în Irak în noaptea de marţi spre miercuri s-au soldat cu 80 de morţi, anunţă televiziunea publică iraniană, relatează Reuters. Informație contrazisă de americani și irakieni, care susțin că nu există victime.

Teheranul a anunţat că a lansat atacuri contra unor baze americane în care se află trupe americane, ca represalii faţă de atacul cu un avion american fără pilor (dronă) în care a fost asasinat vineri generalul iranian Qassem Soleimani la Bagdad.

Cinsprezece rachete au fost trase, iar niciuna nu a fost interceptată, a anunţat televiziunea iraniană.

În total, 80 de „terorişti americani” au fost ucişi, a anunţat aceeaşi sursă.

Informația este contradictorie cu cele apărute în cursul nopții. Atât surse americane, cât și surse irakiene spuneau că nu au fost înregistrate victime umane. Iar Donald Trump a postat un mesaj pe Twitter în care spunea că „totul este bine”.

Iranul are în vizor alte 100 de ţinte în regiune, în cazul în care Statele Unite răspuns acestor tiruri de rachetă, a declarat o sursă din cadrul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică iraniană, citată de televiziunea iraniană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here