Miturile din jurul vaccinului AstraZeneca, demontate de experții germani

Sursa: Pixabay

Relatări cum că vaccinul AstraZeneca este mai puțin eficient decât cele produse de BioNTech și Moderna au alimentat rezervele față de acest ser, însă, notează Der Spiegel, experții germani de top transmit că au încredere în vaccinul AstraZeneca și că acesta este un instrument-cheie în lupta contra COVID-19. Citând părerile specialiștilor, publicația identifică modul în care s-a ajuns, într-o țară precum Germania și tocmai în rândul unor cadre medicale, la o faimă nemeritat de proastă pentru unul dintre vaccinurile care a trecut prin cele mai stricte filtre de autorizare și pe care UE mizează la maximum.

<< Michael Golke subliniază că nu, el nu este un anti-vaxxer. Și cum ar putea fi? Lucrează ca asistent medical într-un spital din Berlin și are o experiență de mai bine de 20 de ani, specializându-se în terapie intensivă. Dar consideră că este jignitor ceea ce îi cer politicienii.

„Cum se poate ca toți oamenii care luptă direct cu COVID-19, în fiecare zi, timp de aproape un an, și care sunt în mod evident expuși unui risc foarte mare de infecție, să fie protejați cu un vaccin mai puțin eficient?”, întreabă Golke, care a solicitat ca în acest articol să nu îi fie folosit numelui real. El spune că i-a adresat această întrebare ministrului german al sănătății, Jens Spahn, și lui Dilek Kalayci, principalul responsabil cu sănătatea publică din Berlin.

Asistentul medical urma să fie vaccinată cu vaccinul AstraZeneca. În studiile clinice, produsul a performat mai slab decât vaccinurile de la BioNTech și Moderna. Golke a refuzat vaccinarea. Iar în această săptămână, spune el, în jur de 20-25 la sută dintre colegii săi au procedat la fel.

În Germania, vaccinul de la AstraZeneca, o companie britanico-suedeză, este recomandat doar persoanelor sub 65 de ani și a fost considerat nepotrivit pentru persoanele în vârstă. În schimb, este administrat persoanelor mai tinere eligibile cu prioritate la vaccinare: profesioniștii din domeniul medical și asistenții medicali.

„Este pur pragmatism”, spune Golke. „Nu mă aștept la niciun tratament preferențial, dar personalul medical nu ar trebui să fie pus într-o situație mai proastă decât populația generală”. El suspectează că mai târziu, atunci când vor fi disponibile mai multe doze, populația generală va primi o proporție mai mare din vaccinurile ARNM, mai eficiente, de la BioNTech și Moderna.

Problema principală nu este aceea că i se face o nedreptate lui Golke. Li s-au cerut multe medicilor și asistenților medicali, în ultimele luni, iar mulți dintre ei sunt la limită și au rămas cu sentimentul că politicienii și societatea nu-i apreciază suficient. De asemenea, trăiesc cu teama constantă de infectare. Și fiecare pacient se așteaptă la nivelul maxim de îngrijire. Nu este corect să primească protecția maximă posibilă?

Vaccinul AstraZeneca, aprobat în Uniunea Europeană la sfârșitul lunii ianuarie și, prin urmare, aflat în circulație de numai trei săptămâni, nu are cea mai bună reputație în rândul cadrelor medicale. Nu toți sunt sceptici, dar este suficient că provoacă o problemă serioasă în Germania.

Într-un interviu acordat ziarului Rheinische Post, chiar Frank Ulrich Montgomery, președintele atât de vocal al Asociației Medicale Mondiale, a declarat practic că vaccinul este din start doar a doua alegere. „Nu poți trece peste faptul că este mai puțin eficient”, spune acesta, adăugând că el crede că persoanele cu un risc mai mare de infecție, precum cadrele medicale, ar trebui să fie vaccinate cu vaccinuri mai eficiente.

Declarații de genul acesta, combinate cu relatări despre efecte secundare presupus puternice, au un efect viral pe internet. Ca atare, nu mai surprinde faptul că, în Germania, oamenii nu se prezintă la programările pentru primirea vaccinului AstraZeneca. În statul Hesse, oficialii admit discret că nu au suficienți tineri sub 65 de ani din categoria cea mai înaltă prioritate care vor să profite de ofertă. Statul Saxonia a raportat că are programări libere în aproape toate centrele sale de vaccinare. Crucea Roșie germană a raportat că, în aproape 50 de cazuri, oamenii nu s-au prezentat la programul de vaccinare – sau au încercat să primească un alt vaccin.

AstraZeneca a livrat până în prezent 736.800 de doze de vaccin în Germania, dar Institutul Robert Koch (RKI), centrul național pentru controlul bolilor, spune că au fost administrate doar 106.586 de doze de vaccin. Unele state construiesc stocuri de medicamente. Hesse a primit 58.000 de doze, dar până luni, doar 851 fuseseră administrate.

Pentru ministrul sănătății, Jens Spahn, lanțul de vești proaste nu se termină aici. Aprobările pentru vaccinuri au venit cu întârziere, aprovizionările au fost cu sincope, iar acum profesioniștii din domeniul sănătății își exprimă scepticismul cu privire la un vaccin – unul care a fost comandat, cumpărat, livrat și aprobat de către cele mai înalte autorități – iar oamenii par să-l respingă. Deja săptămâna viitoare, producătorul va livra alte 750.000 de doze, cifra estimată să ajungă la 5,6 milioane, până la sfârșitul lunii martie.

Împreună cu Spahn, miniștrii sănătății din statele germane analizează acum modificarea listelor de priorități. În Saxonia, de exemplu, oficialii fac presiuni pentru a muta „educatorii, profesorii și angajații serviciului public de sănătate” pe lista de priorități.

Cu tot PR-ul negativ ce răzbate din cercurile medicale, nu este deloc surprinzător faptul că există o incertitudine în rândul oamenilor obișnuiți. Dar vaccinul AstraZeneca este cel destinat să ajute la încheierea cât mai repede posibil a pandemiei. Planul cancelarului Angela Merkel, de a oferi fiecărei persoane din Germania un vaccin până în septembrie, va fi pus în pericol dacă nu sunt suficienți oameni care să îl și vrea. Spre deosebire de serurile de la BioNTech și Modern, vaccinul AstraZeneca nu trebuie transportat la temperaturi extrem de reci. De asemenea, în curând va fi posibilă administrarea acestuia în cabinetele medicilor obișnuiți.

Este posibil ca aprovizionarea cu vaccinuri BioNTech și Moderna să nu fie suficientă pentru vaccinarea a peste 50 de milioane de oameni în Germania, până la toamnă. Este nevoie, așadar, de mai multă educație cu privire la diferitele tipuri de vaccinuri, deoarece cacofonia din ultimele săptămâni a fost parțial și rezultatul unui dezastru de comunicare, în care au o vină aproape toți cei implicați: industria farmaceutică, politicienii, sectorul medical și mass-media.

Privit obiectiv, vaccinul AstraZeneca este destul de capabil să încetinească pandemia, indiferent dacă este administrat șoferilor de autobuz, casierilor sau asistenților medicali. Rezultatele sumare ale studiilor efectuate ca parte a procesului de aprobare au arătat o eficiență de 60% a vaccinului după administrarea a două doze. Acest lucru poate părea puțin, mai ales în comparație cu vaccinul BioNTech și Moderna, care au ajuns la aproximativ 95%. Cu toate acestea, procentul nu indică la câte persoane funcționează vaccinul și la câte nu funcționează. Acesta descrie procentul cu care scade riscul persoanelor vaccinate de a contracta COVID-19, în comparație cu al persoanelor nevaccinate.

Un pic de matematică poate contribui la o mai bună înțelegere. Este un subiect la care mulți medici, de obicei, nu sunt foarte pricepuți, așa cum a descoperit Gerd Gigerenzer de la Institutul Max Planck pentru Dezvoltare Umană: „Mulți medici nici măcar nu înțeleg statisticile de bază, deoarece nu sunt suficient instruiți. Există o orbire colectivă răspândită și total inutilă în fața cifrelor”.

În pandemia de coronavirus, iar acesta este considerentul de bază al oricărui calcul al riscului, riscul de îmbolnăvire nu este de 100%, chiar și fără vaccin. Nu orice persoană infectată se îmbolnăvește; în multe cazuri, virusul rămâne nedetectat.

Deci, pentru a afla cât de bine funcționează un vaccin, producătorii împart până la zeci de mii de subiecți testați în două grupuri comparabile, în studii ample. Un grup primește vaccinul, iar celălalt primește placebo. Apoi, este o chestiune de așteptare până la apariția unui număr semnificativ statistic de boli.

O comparație a celor două grupuri relevă câte cazuri de boală a prevenit vaccinul. Dacă este ineficient, atunci vedeți aproximativ același număr de suferinzi în ambele grupuri. Dacă oferă protecție, atunci numărul persoanelor care se infectează este mai mic în grupul vaccinat decât în ​​grupul placebo.

AstraZeneca a injectat aproximativ 10.500 de persoane cu ingredientul activ sau cu un placebo, în timpul studiilor de pre-autorizare. Aproximativ 218 subiecți au dezvoltat COVID-19, cu 154 în grupul placebo și 64 în grupul care primise vaccinul. Deci, în timpul perioadei de studiu, vaccinarea a prevenit 90 de cazuri de boală și a redus riscul de a contracta boala cu aproximativ 60%.

Nu există nicio îndoială: rezultatele BioNTech și Moderna sunt mai bune, dar și vaccinul AstraZeneca reduce semnificativ riscul. Și mai importantă este rata formelor severe de boală prevenite prin vaccinare. Și devine evident că toate vaccinurile care au fost aprobate în Uniunea Europeană, până în prezent, oferă o protecție de aproape 100% împotriva evoluției severe a bolii. Acest lucru este valabil mai ales pentru AstraZeneca: conform unei recenzii recente, după a doua doză, niciun participant la studiu nu s-a îmbolnăvit atât de grav de COVID-19 încât să fie nevoie să fie spitalizat sau să moară.

În această săptămână, cele trei voci principale din Germania în ceea ce privește politica de sănătate a momentului – ministrul sănătății, Jens Spahn, Christian Drosten și Karl Lauterbach – s-au grăbit să confirme fiabilitatea unui vaccin din care guvernul german a cumpărat milioane de doze. Spahn a asigurat că va fi vaccinat cu AstraZeneca, imediat ce îi va veni rândul. Drosten, care a câștigat notorietate în Germania nu numai ca om de știință, ci și pentru apreciatul său podcast explicativ despre evoluțiile pandemiei, a spus că multe lucruri au fost înțelese greșit în discuțiile publice din Germania și că vaccinul AstraZeneca a fost foarte bun și nu de „rangul doi”. Lauterbach, membru al parlamentului și expert în politici de sănătate al social-democraților (SPD), a declarat că se va întoarce la muncă începând de săptămâna viitoare, ca medic care vaccinează, în orașul Leverkusen, districtul său electoral. „Toată echipa, inclusiv eu, va fi vaccinată folosind vaccinul Astra”, a spus el. „Avem încredere în el.”

Pledoariile în sprijinul produsului păreau urgent necesare după ce personalul medical din spitalele germane și serviciile de ambulanță a început să refuze administrarea vaccinului AstraZeneca. În câteva zile, relatări privind efecte secundare severe au apărut în toată țara.

Spitalul Herzogin Elisabeth, din orașul Braunschweig, a fost lovit în mod deosebit de puternic. Spitalul a creat o stație specială de vaccinare pentru angajați, un membru al personalului primind o injecție la fiecare cinci minute. Cu puțin înainte de ora 10 dimineața, Hristina Markova și-a suflecat mâneca. Ea a crezut că va fi o mică înțepătură și nimic mai mult. „Apoi, aproximativ 12 ore mai târziu, am avut brusc frisoane și febră, iar noaptea temperatura a crescut până la 40,3 grade”, relatează rezidentul. A doua zi dimineață, s-a târât la spital cu medicamente pentru reducerea febrei, dar la prânz a anunțat că este bolnavă. „Pur și simplu nu mai puteam”.

Mulți au avut experiențe similare cu cele ale lui Markova. Din 88 de angajați care au fost vaccinați, 37 au anunțat că sunt bolnavi. „M-am simțit ca și cum cineva m-ar fi trecut printr-o mașină de tocat carne”, spune Kati Schmidt, asistentă medicală de terapie intensivă. A petrecut două zile în pat. Pe măsură ce s-au răspândit efectele secundare prin spital și a crescut numărul persoanelor care anunță că sunt bolnave, medicul principal Nikolas Bollenbach, un biciclist pasionat, a fost unul dintre ultimii care s-au vaccinat – în noaptea următoare, și el a suferit simptomele obișnuite. „Sâmbătă, eram epuizat, ca după o cursă de 200 de kilometri cu bicicleta”, spune el.

Strict vorbind, nici Bollenbach, nici colegii săi nu au avut efecte secundare. Nu sunt cu adevărat efecte secundare – sunt reacții la vaccin care au fost observate și publicate în toate studiile și care, ca și la Braunschweig, au dispărut după câteva zile.

Încă de anul trecut, cercetătorul din New York, Florian Krammer, a observat că atât vaccinurile ARNM, de la BioNTech și Moderna, cât și vaccinurile vector ADN, precum cel de la AstraZeneca, provoacă reacții mai puternice decât vaccinurile clasice, obținute din viruși atenuați. „Acest lucru trebuie comunicat foarte clar”, spune Krammer, în caz contrar oamenii care se vaccinează vor crede că „vaccinarea m-a îmbolnăvit”.

Pentru a preveni ca departamentele spitalelor sau serviciile de ambulanță să aibă brusc personal insuficient pentru o zi sau două, autoritățile recomandă acum ca vaccinările să fie mai decalate. Microbiologul Christian Bogdan, membru al Comitetului permanent pentru vaccinare, un grup științific independent de consultanță care face parte din RKI, spune că, deoarece serul AstraZeneca este administrat în principal persoanelor mai tinere, există mai multe reacții printre acestea. „Sistemul lor imunitar este mai activ decât cel al persoanelor în vârstă, motiv pentru care au reacții mai puternice la vaccinări”.

Dar vor fi suficiente explicații științifice de acest gen atunci când un număr mare de oameni au deja în cap că AstraZeneca este de rangul doi, în comparație cu cele de la BioNTech sau Moderna?

La începutul săptămânii, un sindicat care reprezenta ofițerii de poliție din Bavaria a cerut ca numai „cel mai bun vaccin” să fie folosit pentru angajații poliției. „Pregătirea operativă constantă a poliției nu trebuie în niciun caz să fie pusă în pericol de un vaccin posibil de neîncredere”. Și un dentist din Saarland i s-a adresat direct ministrului său sănătății: „Am cea mai periculoasă slujbă din lume, nu-mi poți da cel mai rău vaccin”. În forumul Ärztezeitung, o publicație pentru medici, un medicul din Dortmund s-a plâns că vaccinul AstraZeneca nu ar fi trebuit aprobat din cauza „calității extrem de slabe a datelor”.

Este atunci de mirare că Crucea Roșie germană din Saxonia spune că, în unele centre de vaccinare, consultațiile cu medicii care administrează vaccinurile „durează mai mult” dacă vaccinul administrat este de la AstraZeneca? Sau că, potrivit unui sondaj online efectuat de Civey, doar 2,8% dintre germanii dispuși să se vaccineze ar fi cel mai probabil să aleagă vaccinul AstraZeneca?

La Berlin, a fost atât de puțină cerere pentru a primi vaccinul AstraZeneca, încât ministrul sănătății orașului, Kalayci, s-a simțit obligat să abolească orice drept ca oamenii să opteze pentru un vaccin sau altul. Locuitorii Berlinului trebuie să accepte vaccinul care li se oferă. Virologul Drosten doar clatină din cap la astfel de știri. „Germania trebuie să depună toate eforturile pentru a vaccina cât mai larg și cât mai repede posibil”.

Experți precum Drosten consideră riscurile reale ca fiind mutanții virali. Mai mult cel din Africa de Sud decât cel britanic, dar și alte variante care sunt de așteptat să apară.

Încă nu este clar modul în care vaccinurile aprobate până acum vor funcționa împotriva mutațiilor. Africa de Sud a oprit temporar vaccinările cu AstraZeneca după ce testele de laborator au indicat că vaccinul a fost doar moderat de eficient împotriva variantei descoperite pentru prima dată acolo. BioNTech și Moderna încă emanau optimism după anunțarea primelor mutații, dar scepticismul se răspândește acum. CEO-ul BioNTech, Uğur Șahin, a asigurat că vaccinul companiei sale va fi dezvoltat în continuare pentru a se potrivi mutațiilor, dar acest lucru ar putea dura până la șase săptămâni.

Cu toate acestea, doar adăugarea unei a treia versiuni modificate pe lângă primele două doze nu poate duce cu ușurință la rezultatul dorit. De exemplu, în cazul vaccinurilor cu ARNM, reacțiile la vaccinare ar putea fi atât de severe încât evaluarea risc-beneficiu devine negativă. Experți precum Michael Hoelscher, doctor în boli infecțioase din München, recomandă, prin urmare, o a treia cale în afară de vaccinurile ARNM sau vector: vaccinurile cu proteine.

Marele avantaj pe care îl oferă, spune Hoelscher, care este profesor la spitalul universitar al orașului, este că pot fi administrate de mai multe ori, probabil fără pierderea eficacității sau toleranței, și adaptate noilor mutanți. „Aceasta se va dovedi a fi o caracteristică importantă pe măsură ce epidemia progresează”, spune Hoelscher.

Două companii farmaceutice, Novavax și Sanofi / GlaxoSmithKline, dezvoltă aceste vaccinuri proteice de luni de zile. Niciunul nu a fost autorizat încă pentru utilizare în Uniunea Europeană. Dar data la care asta se va întâmpla nu pare prea departe atunci când clasamentele vaccinurilor vor fi reordonate, cu potențialul aferent pentru noi presupuneri și mituri despre ele. >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here