VIDEO-FOTO | Câteva minute printr-un deșert ospitalier: cu pădure de pin, câmpuri fertile de jur împrejur și chiar ceva ploaie

    Dune de până la cinci metri, vegetație pitică și rară care încearcă, și pare că-i reușește, să capete statutul „deșertică”, nisip foarte fin, auriu, întins ca o peliculă neregulată pe 15 kilometri diametru și acoperind peste 11.600 de hectare. Și soare, soare cât cuprinde.

    Localnicii îl prezintă drept „cel mai mare deșert din Europa”, turiștii nu-l ocolesc, apar chiar și cămile. Deocamdată e doar una și de lemn (sau plastic… era departe, nu am ajuns până la ea pentru a-i studia materialul de construcție), înfiptă strategic, mai degrabă la sugestia specialiștilor de marketing decât a experților în deșertificare, schimbări climatice, eroziune și alții asemenea.

    Nisipurile Oleșki, din sudul Ucrainei, regiunea Herson, sunt nu atât o ciudățenie a naturii, cât mai curând o demonstrație de forță pe care natura, în cazul de față, o face și cu oarecare haz. Căci, până să ajungi efectiv să îți afunzi picioarele în nisipul ars de soare, care-și face loc în încălțări precum apa, dai de jaloane cât se poate de „verzi”: pădurea care-l străjuiește, plantată de om pentru a limita avansul deșertificării, cu conifere pe alocuri rânduite soldățește, ca usturoiul, salata sau ceapa în straturile de primăvară; înaintea păduricii artificiale, calci pământul fertil, burdușit de recolte, pentru care Ucraina e celebră în lume și cu care se învecinează pădurea care păzește cernoziomul de nisip; apoi, e ploicica de vară, care te poate însoți în orice moment până relativ aproape de acest platou de aur.

    Sunt contraste puternice, dar nu surprinzătoare, căci continentul și mai ales regiunea în care este situată Ucraina nu sunt ferite nici pe alte paliere de jocul complicat al împletirii incompatibililor.

    În orice caz, zona are valențele ei turistice certe, iar site-ul de profil, Booking.com, îl prezintă drept „a doua cea mai mare întindere de nisip din Europa”.

    „Nisipurile Oleșki e unul dintre cele mai izbitoare spectacole naturale ale țării. Considerat ca semi-deșert din cauza nivelurilor și temperaturilor sale variabile de precipitații, are o istorie neobișnuită. La începutul secolului al XIX-lea, un crescător de oi a adus un număr mare de oi pe acest teren, iar după un timp oile au ras toată iarba. Din cauza vânturilor acerbe care au bătut zona, pământul s-a erodat scoțând la suprafață nisipul și făcând în cele din urmă loc deșertuui. Acum, dunele de nisip cu nervurilor se înclină ușor în depărtare, împânzite cu oaze izolate și susținute de păduri luxuriante de pin verde”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here