VIDEO LIVE | Regele Charles a fost proclamat monarh

Sursa: Facebook

Regele Charles a fost proclamat oficial noul monarh al Marii Britanii, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul St James, unde foștii primi-miniștri, episcopi și o mulțime de politicieni au strigat „God Save The King”, notează Reuters.

Moartea reginei Elisabeta, în vârstă de 96 de ani, survenită joi, după 70 de ani de domnie, a operaționalizat planurile îndelung pregătite și foarte coregrafiate pentru zilele de doliu național și înmormântarea de stat, care va avea loc peste puțin peste o săptămână.

Proclamația este citită public și în celelalte capitale ale Regatului Unit – Edinburgh în Scoția, Belfast în Irlanda de Nord și Cardiff în Țara Galilor – ca și în alte locații.

 

Decesul Elisabetei, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a atras o revărsare de omagii, în țară și în străinătate.

„Întreaga lume este alături de mine ca urmare a pierderii ireparabile pe care am suferit-o cu toţii”, a declarat, sâmbătă Regele Charles al III-lea.

„Mama mea a dat un exemplu de iubire pe tot parcursul vieţii şi de slujire altruistă”, a adăugat noul suveran.

„Domnia mamei mele a fost de neegalat în ceea ce priveşte durata, dăruirea şi devotamentul ei. Chiar şi atunci când ne întristăm, mulţumim pentru cea mai devotată viaţă. Sunt profund conştient de această moştenire profundă şi de îndatoririle şi responsabilităţile care îmi revin acum”, a continuat el.

”Sunt extrem de încurajat de sprijinul constant al iubitei mele soţii”, a îinut să sublinieze Charles al lll-lea.

Ce se întâmplă la Consiliul de Succesiune

  • Din punct de vedere istoric, la Consiliul participă toţi membrii Consiliului Privat, un corp de consilieri ai suveranului care datează din vremea regilor normanzi. Dar, având în vedere că numării 700 de membri, majoritatea foşti şi actuali politicieni, doar 200 urmează să fie convocaţi.
  • Ei se reunesc iniţial la Palatul St James fără Rege. Deputatul conservator Penny Mordaunt, numit Lord Preşedinte al Consiliului Privat de prim-ministrul Liz Truss, va anunţa moartea suveranei.
  • Grefierul Consiliului citeşte cu voce tare testul Proclamaţiei de aderare, inclusiv titlul ales de Charles ca rege – Charles al III-lea.
  • Proclamaţia este semnată de un grup care include Regina Consoartă, Prinţul de Wales, Arhiepiscopul de Canterbury, Lordul Cancelar, Arhiepiscopul de York şi prim-ministrul.
  • Lordul Preşedinte face apel la linilşte şi citeşte şi celelalte aspecte aferente proclamaţiei, ocupându-se de proclamaţiile publice şi de ordinele pentru salvele din Hyde Park şi de la Turnul Londrei.
  • Regele intră în a doua parte a consiliului, la care participă doar consilieri privaţi şi face o declaraţie personală privind  moartea Reginei
  • El depune un jurământ că va păstra Biserica Scoţiei şi semnează două documente pentru a consemna aceasta, cu Regina Consoartă şi Prinţul de Wales ca martori
  • Consilierii privaţi ​​vor semna şi ei proclamaţia.

Ceremonia vine după ce, într-un discurs emoţionant, primul în noua sa calitate, Regele a promis că va sluji naţiunea cu aceeaşi „devotament neclintit” pe care l-a avut mama sa în timpul domniei sale de 70 de ani.

Who’s Who regal. Linia de succesiune la tronul Marii Britanii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here