VIDEO | Scaune și sticle, aruncate în trecători de la un balcon din Mamaia. Poliția face cercetări

Poliţiştii constănţeni fac cercetări, după apariţia mai multor clipuri pe o reţea de socializare în care se vede cum sunt aruncate diverse obiecte în trecători de la balcon sau oamenii sunt batjocoriţi de către autorii acestor filmări.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat, miercuri, că până în acest moment nu a fost depusă nicio plângere.

“În urma apariţiei în spaţiul public a imaginilor respective, vă comunicăm faptul că poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în vederea stabilirii identităţii persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale care se impun. Menţionăm faptul că, până la acest moment, nu a fost depusă nicio plângere, iar pe această cale, rugăm persoanele implicate să ofere sprijin organelor de cercetare penală”, a transmis IPJ Constanţa, potrivit News.ro.

Astfel, într-unul din clipuri se vede cum cineva aruncă un scaun de la balcon peste două maşini parcate, iar în altul a fost aruncată o sticlă către două tinere care mergeau pe stradă.

De asemenea, unui tânăr aflat la o terasă îi sunt luaţi ochelarii de la ochi, iar autorul clipurilor propune către două femei care aveau câte un copil în braţe să-şi omoare bebeluşul în schimbul sumei de 2.000 de lei.

Unul dintre autorii acestor filmări este un tânăr din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here