VIDEO | Socor: Turcia își imaginează un condominium strategic cu Rusia, la Marea Neagră

Sursa: Facebook

De ce obstrucționează Turcia proiectul unui triunghi naval la Marea Neagră, alături de Bulgaria și România, și care sunt calculele Sofiei, în baza cărora nici bulgarii nu arată un apetit mai ridicat pentru constituirea unui asemenea pol, menit să descurajeze Rusia? Nu în ultimul rând, ce este iluzoriu în strategia de apropiere a lui Erdogan de Putin și cât este, până la urmă, de solidă prezența navală aliată la Marea Neagră?

Vladimir Socor, expert la Jamestown Foundation, a limpezit apele, la Dezbaterile Universul.net.

Declarațiile lui Vladimir Socor:

  • Nu avem în Marea Neagră o percepție unitară din partea Bulgariei, Turciei și României în ceea ce privește amenințarea Rusiei. De aceea nu avem un demers colectiv Turcia-Bulgaria-România către NATO, în vederea unei posturi militare a alianței în România.
  • Turcia își imaginează sau pretinde că își imaginează un condominium strategic cu Rusia la Marea Neagră. Acest condominium a existat în primii 15 ani după dispariția URSS. Cred că din 2008, de la invazia rusească din Georgia, acest condominium a devenit iluzoriu, iar astăzi este total iluzoriu, din cauză că puterea Rusiei la Marea Neagră este mult mai mare, incomparabil mai mare decât puterea Turciei. Dar Turcia, din motive de prestigiu național, continuă să se cramponeze de ideea acestui condominium. Iar asta împiedică Turcia să se adreseze NATO susținând demersurile României pentru o postură mai ridicată a alianței în Marea Neagră.
  • Între timp, în ultimii 7-8 ani, a apărut o bază economică a parteneriatului strategic turco-rus. Rusia oferă Turciei un parteneriat economic foarte atractiv pentru care Europa și SUA nu au oferte echivalente. Rusia trimite milioane de vizite turistice în Turcia. Rusia e pe primul loc la aprovizionarea Turciei cu gaze, oferă Turciei perspective d ea deveni și țară de tranzit pentru gaze naturale. Este visul Turciei de a deveni hub de gaze naturale. Rusia construiește o centrală atomo-electrică, prima din istoria Turciei. Oferă o piață mare pentru produsele agro-alimentare turcești și pentru produsele din construcții.
  • SUA provoacă Turciei o problemă de securitate foarte mare prin alianța SUA cu kurzii, pe care SUA nu o înțeleg suficient. Turcii sunt indignați de această chestiune. În plus, e și faptul că Gulen se adăpostește în SUA și nu e anchetat.
  • Asta e o cauză pentru care Turcia nu se alătură României.
  • Orice guvern bulgar trebuie să țină seama de o falie foarte mare a alegătorilor bulgari cu sentimente rusofile. Cel puțin 40% din electoratul bulgar are sentimente rusofile și nu consideră că Rusia prezintă o amenințare.
  • Domnul Borisov este unul dintre cei mai pro-occidentali prim-miniștri din toată istoria Bulgariei. El a luat foarte multe decizii pro-occidentale în chestiuni care nu sfidează Rusia în mod direct.
  • Pe de altă parte, același domn Borisov dorește și el, așa cum doresc și turcii, ca Bulgaria să devină țară de tranzit și chiar hub pentru gazele rusești.
  • NATO și SUA, în nume propriu, au prezență navală la Marea Neagră.
  • Întotdeauna este în strictă conformitate cu Convenția de la Montreux.
  • Turcia este gardianul strâmtorilor, este și gardianul Convenției de la Montreux.
  • Au existat idei, propuneri de modificare a Convenției, dar Turcia s-a opus întotdeauna cu maximă fermitate și toată lumea înțeles că poziția Turciei trebuie respectată. Dar în limitele acestei Convenții este perfect fezabil pentru SUA și NATO să mențină o prezență navală la Marea Neagră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here