Zeci de oameni au venit să-l vadă pe ÎPS Pimen la Suceava. Sicriul cu trupul neînsufleţit al ÎPS Pimen a ajuns la Suceava, miercuri seara, iar slujba religioasă a fost oficiată în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou. ÎPS a fost întâmpinat de zeci de credincioşi, preoţi şi oficialităţi, anunță Mediafax.

În curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a fost adus, miercuri seara, sicriul ÎPS Pimen, după ce acesta a murit de COVID-19.

Slujba religioasă a fost oficiată în curtea Mănăstirii de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, locţiitor al Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, de PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi un sobor de preoţi.

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţa, miercuri, în secţia ATI a Institutului Matei Balş din Capitală, din cauza coronavirusului.

Slujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților va avea loc vineri, 22 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00, fiind precedată de slujirea Sfintei Liturghii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here