Dimineaţă a venit un e-mail de la Institutul pentru Studierea Drepturilor Omului, din cadrul Columbia University. Institutul, care în mod normal trimitea postări scurte sau analize academice de pe blog, a trimis de această dată şi un grafic. La fel ca pe afişele din filmele cu cowboys, scria „Wanted” („Căutat”) sub numele preşedintelui Erdoğan, iar în josul fotografiei apărea textul „Pentru crime de război şi pentru crime împotriva umanităţii (săvârşite în Siria şi în Turcia împotriva kurzilor)”, scrie publicația Haberturk, preluată de RADOR.
Nu era trolling pe Twitter, era un mail primit de la una dintre principalele instituţii de învăţământ din America.
La un astfel de institut, nu există nimeni care să ştie ce înseamnă crime de război şi crime împotriva umanităţii?
Nu poate fi uşor să foloseşti orbeşte astfel de noţiuni în presă sau mediul academic, unde corectitudinea politică este vitală.
Nu poţi asemui pe oricine vrei cu Hitler şi nu poţi invoca în orice discuţie noţiunea de genocid pentru că ţi se va ridica în faţă un zid. Şi aceasta este o atitudine normală. Nu trebuie să goleşti de conţinut noţiunile.
De când este o crimă împotriva umanităţii dacă Turcia îşi apără frontierele sau luptă împotriva unei structuri pe care atât SUA, cât şi UE o declară organizaţie teroristă?
Cu siguranţă, ca în cazul oricărei alte ţări, şi în lupta antiteroristă a Turciei există note sumbre. Acestea trebuie luate în calcul. Însă nu poţi spune că o ţară care a dat în trecut un preşedinte sau un şef de parlament de etnie kurdă săvârşeşte crime împotriva umanităţii.
A fost un gest de corectitudine politică din partea celor care au stat de atâţia ani de partea Turciei împotriva lobby-ului armenesc extrem de puternic (inclusiv Cher şi Kim Kardashian). Preşedinţii americani s-au ferit în mod special de termenul „genocid”.
Cum s-a întâmplat că vântul şi-a schimbat atât de repede direcţia în SUA, iar cuvinte care trebuie gândite de mai multe ori înainte de a fi pronunţate sunt utilizate acum atât de generos pentru a judeca Turcia în faţa opiniei publice? Toate statele luptă împotriva terorismului pentru a-şi apăra integritatea teritorială.
Şi ce crime au săvârşit Statele Unite de-a lungul anilor în numele luptei antiteroriste. Această situaţie nu poate fi analizată independent de criza intelectuală pe care o trăieşte această ţară. America, locomotivă a lumii intelectuale în trecut, şi-a pierdut demult întâietatea.
Schimburile de idei prolifice care modelau viitorul lumii nu se mai nasc demult din universităţile americane.
Universităţile americane care produceau sau găzduiau intelectuali de vârf precum Noam Chomsky şi Edward Said au început să regreseze de la începutul anilor 2000.
De exemplu, unul dintre intelectualii de top care au marcat mapamondul, Thomas Pikkety, s-a născut în Franţa. Ajuns în America, el a decis să părăsească această ţară şi să îşi continue cariera academică în Franţa.
Şi în presa americană, care încearcă să descrie situaţia din Turcia, există o sterilitate asemănătoare. Ce păcat că nu au mai rămas în acest domeniu persoane care să cunoască bine Turcia şi dinamicile ei, analişti şi corespondenţi străini care să facă observaţii corecte.
Fără îndoială, dificultăţile economice cu care se confruntă media la nivel global au avut un cuvânt de spus. Un reprezentant străin care trăieşte la Istanbul de ocupă simultan de mai multe ţări.
Organizaţii ale societăţii civile, media şi academicienii pot să vorbească în afara liniei oficiale, chiar trebuie să o facă. Potrivit unor teoreticieni ai comunicării, în special din şcoala marxistă, una dintre funcţiile presei este să pună sub semnul întrebării şi chiar să provoace, când este nevoie, interesele propriei ţări. O astfel de atitudine i-a transformat în vedete pe intelectuali precum Howard Zinn sau Chomsky.
Cu siguranţă, intelectualii îşi permit şi luxul de a greşi, şi sunt sancţionaţi cu o socoteală intelectuală. Uneori, pot face comentarii şi analize sau pot lăsa deoparte datele şi în schimbul unor preferinţe sufleteşti.
Ce este dureros e că degenerarea intelectualităţii din America s-a extins la nivelul politicii de stat.
Minţile luminate care înţeleg Turcia s-au împuţinat şi se pare că la nivelul administraţiei de stat nu au mai rămas cadre calificate. În special lipsa de pregătire şi de viziune a echipei lui Donald Trump și-a spus cuvântul într-un subiect atât de complicat cum este Orientul Mijlociu.
Să îşi faci duşman Republica Turcia – garanţie a stabilităţii în zonă încă din ziua în care s-a format, graţie armatei şi regimului său politic – şi să o împingi spre o alianţă cu Rusia ar putea fi un produs al lipsei de inteligenţă. SUA nu l-au putut citi pe Erdoğan şi nici interesele Turciei.
O Turciei care s-a împotrivit a câştigat şi a făcut una cu pământul ideea „Americii Măreţe”.
Sursa: RADOR
