La începutul acestui an am scris despre lipsa de toleranță față de jurnaliști, în special din partea oamenilor obișnuiți care uneori nu prea au idee care e rolul presei într-o societate democratică.
Joi, am fost în satul Nicolae Bălcescu, undeva în sudul României, pentru a scrie un articol despre seceta care a afectat grav unele zone din România, în special estul și sudul.
Nicolae Bălcescu este un sat în care se cultivă grâu, porumb, rapiță și orz. Culturile au fost decimate de seceta din acest an.
Vizita mea a început cu un interviu cu primarul în funcție, Constantin Giurea, axat pe această situație. Domnul Giurea este primar din 1996 și nu mai candidează pentru un alt mandat, la alegerile din 27 septembrie. Mi-a spus că liberalii l-au pus pe omul de afaceri Ilie Lascu, care nu provine din sat, dar a investit într-un stadion de acolo. El este favoritul.
Întrucât m-am concentrat asupra efectelor secetei, nu am luat prea mult în seamă detaliile poveștii politice din satul cu 1.800 de locuitori.
Câteva ore, interviuri și plimbări pe ogoare prăfuite mai târziu, am decis să fotografiez magazinul local. Am așteptat până când a apărut o persoană în afara magazinului împodobit cu afișe electorale, pentru a face fotografierea mai interesantă.
Un bărbat pe bicicletă a început să-mi spună că nu am dreptul să îi fac poze și că ar trebui să o șterg. „Google mânjeşte fețele oamenilor”, mormăi el. Am mai făcut câteva fotografii ale unor flăcăi locali. Niciuna dintre fotografii nu a fost deosebit de bună sau interesantă.
Pentru mi s-a făcut sete, am cumpărat o sticlă de apă și m-am așezat în mașină, planificând următoarea mișcare.
Dintr-o dată, un bărbat și o femeie de la magazin apar la geamul meu, luându-mă la rost că făcusem fotografii fără a cere permisiunea. Le-am explicat că scriu un articol despre seceta din regiune, iar magazinul era interesant deoarece avea afișe electorale.
Nu s-au oprit, aşa că am coborât din mașină și i-am înfruntat. Bărbatul, înalt, cu o cămașă în carouri strălucitoare și cu o barbă îngrijită, a vrut să știe cine m-a trimis. A repetat întrebarea de mai multe ori. „Cine te-a trimis?” Am spus că am venit din proprie inițiativă ca să scriu o poveste despre seceta cu care se confruntă zona. Mi-a spus să nu scriu despre secete când sunt alegeri. I-am replicat că seceta este o poveste continuă, indiferent de alegeri.
I-am mai zis că îl intervievasem pe primar ceva mai devreme, dar nu a fost impresionat. Mi-a repetat că nu am dreptul să fotografiez magazinul cu afișe, la care i-am transmis că sunt postere publice. Cei doi mi-au zis atunci că am nevoie de permisiunea proprietarului magazinului, dar că am cerut numărul mi s-a spus că omul e ocupat și nici nu este prin preajmă.
L-am întrebat pe acest bărbat cine este el și ce drept avea să-mi pună toate acele întrebări.
Atunci a dezvăluit că este Ilie Lascu, liderul din afişele la care făceam fotografii. Am râs de ironie, i-am spus că auzisem că el este favoritul pentru postul de primar şi i-am cerut o declaraţie despre secetă. Am menționat, cu blândețe, că acesta nu era un mod de a te comporta înainte de a fi ales.
Nu a fost încântat de această turnură, dar a fost un moment pentru el să iasă din încurcătură cu faţa curată și să dezamorseze o situație potențial neplăcută. Mi-a spus că seceta a fost rea, fără a elabora prea mult, și m-a sfătuit să răsfoiesc ziarul său electoral, ceea ce am făcut cu plăcere.
Nu știu cât de strânse sunt alegerile la Nicolae Bălcescu, dar oricine candidează la o funcție, în România, ar trebui să înțeleagă rolul unei prese democratice.
Am mai scris şi în trecut despre faptul că oamenii obișnuiți sunt mai puțin toleranți față de jurnaliști și de munca lor, în special de când cu pandemia.
Îndemn toate partidele politice românești să se asigure că candidații lor știu care este rolul presei și cum să se comporte.
În ceea ce privește comuna Nicolae Bălcescu, dacă dl. Lascu va fi ales, sper că va afla rapid care este comportamentul așteptat din partea unei persoane care ocupă funcții publice.
