Joe Biden a anunţat joi seară, de la Casa Albă, noi reguli stricte privind vaccinarea în cazul angajaţilor statului, ai marilor corporații şi a personalului din sănătate, în încercarea de a controla creşterea accelerată a numărului de cazuri de Covid-19, transmite News.ro.
Noile reguli vizează 100 de milioane de americani, adică aproximativ două treimi din forţa de muncă.
„Am fost răbdători, dar răbdarea noastră are o limită, iar refuzul vostru ne costă pe toţi”, s-a adresat preşedintele celor care încă refuză să fie vaccinaţi în ciuda faptului că a fost demonstrat că serurile au eficienţă ridicată şi unul dintre ele a primit omologare (vaccinul Pfizer/ BioNTech) din partea Food and Drug Administration.
Biden a semnat un ordin executiv prin care este cerut ca toți angajații statului să fie vaccinaţi împotriva Covid-19, fără opţiunea de testare regulată. Preşedintele a semnat un ordin complementar privitor la angajaţii contractorilor care fac afaceri cu Guvernul.
Preşedintele a cerut guvernatorilor să ceară vaccinare pentru personalul didactic şi auxiliar din şcoli.
În plus, Biden a anunţat că va cere celor 17 milioane de lucrători sanitari din unităţi care primesc fonduri din Medicare şi Medicaid să fie complet vaccinaţi, extinzând obligativitatea către spitale, aziluri şi centre de dializă din ţară.
„Avem uneltele de a combate virusul, dacă ne unim pentru a folosi aceste unelte”, a adăugat el.
Oficialii din administraţie au recunoscut că noile reguli ar putea fi contestate în tribunale, dar au spus că speranţa lor este să asigure acoperire companiilor care vor să ceară vaccinarea angajaţilor.
De la începutul pandemiei, SUA au înregistrat mai mult de 40 de milioane de contaminări şi peste 650.000 de decese asociate Covid-19. Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, 64% dintre adulţii americani sunt complet vaccinaţi. Mai mult de 75% au primit prima doză dintr-un ser anti-Covid.

















