Fotografii din satelit, analizate luni, oferă indicii că Phenianul ar fi testat la finalul săptămânii un motor de rachetă, înăsprind astfel strategia sa în raport cu Statele Unite, pe fondul lipsei totale de progrese în ce priveşte negocierile privind dezarmarea, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Primele fotografii arată activitate în jurul bancului vertical de probă a motoarelor, în timp ce în imaginile din ziua următoare se poate observa că zona este mai degajată iar la sol există modificări ce ar fi putut fi provocate de temperaturile înalte generate de sistemul de evacuare al motorului. 

Coreea de Nord a anunţat duminică realizarea cu succes, cu o zi înainte, a unui „test important” în baza de la Sohae, domeniu cu o importantă pondere în programul său de rachete, fără a oferi mai multe detalii cu privire la acest subiect. 

Armatele Coreei de Sud, SUA şi Japoniei nu au detectat nicio lansare de la Sohae, fotografii anterioare luate din satelit relevând deja activitate în jurul bancului de probă menţionat.


Misteriosul test al Coreei de Nord s-a produs la puţine ore după ce ambasadorul său la ONU, Kim Song, a declarat suspendat dialogul nuclear. 

La rândul său, preşedintele american, Donald Trump, a reacţionat duminică pe Twitter la anunţul Phenianului privind testul efectuat, avertizându-l pe liderul nord-coreean, Kim Jong Un, că va pierde „totul” dacă va acţiona de manieră „ostilă”. 

După un 2018 marcat de o abordare diplomatică, regimul nord-coreean şi-a înăsprit poziţia în urma summitului eşuat din februarie de la Hanoi, unde Washingtonul a considerat insuficientă oferta Phenianului privind dezasamblarea activelor sale nucleare şi a refuzat să ridice sancţiunile economice. 

Din primăvară, Coreea de Nord a efectuat 13 teste cu rachete cu rază scurtă de acţiune şi a insistat că SUA au termen până la finalul anului să propună o nouă ofertă de dialog asupra denuclearizării. 

În ultimele săptămâni, aceste teste s-au înmulţit, iar tonul regimului s-a înăsprit, o importantă reuniune a partidului unic pentru a decide asupra unor „chestiuni cruciale”, şedinţă la care ar putea fi aprobate măsuri legate de dialogul cu Statele Unite privind dezarmarea, urmând a avea loc până la finalul lunii decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here