Covid-19 în platourile Antenei 3. Răzvan Dumitrescu, infectat cu noul coronavirus

Sursa: Facebook

Realizatorul emisiunii Subiectiv, de la Antena 3, Răzvan Dumitrescu, este infectat cu noul coronavirus. Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a emisiunii: „Dragi prieteni, un test test pozitiv COVID mă va ține departe de voi cel puțin două săptămâni. Vă anunț pe această cale că doar testul e pozitiv, în rest mă simt foarte bine! Să ne revedem sănătoși!”.

Nu este primul caz de Covid în televiziunile familiei Voiculescu şi nici printre realizatorii TV. Recent a trecut prin infecție şi Victor Ciutacu, care i-a mulţumit public lui Gigi Becali pentru atenţia şi prijinul pe care i le-a acordat: „În afara prietenilor adevărați și a mai multor medici (unul dintre ei, îngerul nostru păzitor, mereu disponibil), pe care însă evit să-i enumăr aici tocmai ca să nu atrag urgia sistemului și a propagandei la adresa lor, printre primii care au sărit să ne ajute concret, nu din gură, în perioada asta păcătoasă a fost Gigi Becali. A făcut-o concret (strict pe partea medicală, să n-avem vorbe!), fără să bată toba. Și a sunat zile în șir (până când l-am asigurat că suntem pe calea cea bună) să vadă rezultatele și dacă mai avem nevoie de ceva. El și IPS Teodosie sunt revelațiile noastre. Altfel, dacă vă infectați și vreți să rămâneți întregi la minte, sfatul meu dezinteresat e că – și dacă aveți posibilitatea – să evitați să vă luați după o mulțime de păreri (fie el și de specialitate) în același timp”.

1 COMENTARIU

  1. Don jiji,din Clanul Sportivilor,fost puscarias de lux si posibil viitor,imparte bani la „colindatori”,in zone de lux,Dorobanti,de unde se aprovizioneaza.Ei,”colindatorii”,sunt vesnicii parcagii ai zonei,care purtau masca regulamentar,TOTI,ca nea jiji-Mos Craviun sa umble liber ,fara masca!Poate ca el imparte si covidul la prieteni,cum e ciutacu,ciolacu,firea,pandele si acum sluga varanului ,dumitrescu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here