Fostul guvernator Chris Christie intră în cursa prezidențială. El a exprimat „mari îndoieli” că lui Trump îi pasă de țară

Sursa: Facebook

Republicanul Chris Christie, fost guvernator al statului New Jersey şi un fost aliat al lui Donald Trump, devenit însă unul dintre cei mai virulenţi critici ai acestuia, a intrat în cursa prezidenţială pentru 2024 şi a depus, marţi, documentele oficiale în acest sens, prefigurându-se drept singurul candidat capabil să-i ţină piept fostului preşedinte, relatează AFP, preluată de News.ro.

Chris Christie, în vârstă de 60 de ani, cunoscut pentru stilul său combativ, şi-a înregistrat candidatura la Comisia Electorală Federală (FEC). El se alătură unui grup deja consistent de aspiranţi de dreapta la Casa Albă, printre care guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, şi fostul vicepreşedinte Mike Pence, care urmează să îşi oficializeze candidatura miercuri. Printre ceilalţi candidaţi republicani care şi-au anunţat candidatura se numără Nikki Haley, fostă ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite, şi Tim Scott, singurul senator republican de culoare.

În 2016, Chris Christie a mai încercat să obţină nominalizarea în cadrul alegerilor primare republicane, dar apoi s-a retras şi l-a susţinut pe Donald Trump. La acea vreme, el a devenit unul dintre consilierii săi apropiaţi. Dar el spune că s-a despărţit de Trump atunci când magnatul a refuzat să-şi recunoască înfrângerea în faţa democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 2020.

Chris Christie, aflat încă foarte jos în sondaje, a început deja să îl atace pe Donald Trump, sugerând că liderul republican se „teme” să aibă dezbateri cu adversari serioşi. Donald Trump a lăsat să se înţeleagă că ar putea să lipsească de la cel puţin una dintre primele două dezbateri republicane. „Dacă îi pasă cu adevărat de ţară – şi am mari îndoieli în această privinţă – atunci trebuie să meargă şi nu ar trebui să îi fie frică”, a declarat Chris Christie.

Fostul guvernator l-a criticat pe Donald Trump pe mai multe alte fronturi, referindu-se în special la multiplele anchete care îl vizează şi descriindu-l drept „marioneta lui Putin” după comentarii ambigue ale omului de afaceri cu privire la războiul din Ucraina.

Ascensiunea lui Ron DeSantis, omul care îl face să tremure pe însuși Donald Trump

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here