Decizia Germaniei de a desfășura o forță permanentă de 5.000 de soldați în Lituania este extrem de semnificativă, deoarece marchează începutul unei noi faze într-o eră geopolitică emergentă. Una dintre cele mai fundamentale întrebări ale acestei ere este în ce măsură Statele Unite își vor limita implicarea militară și financiară în sistemul global. În acest sens, Washingtonul a cerut Europei să-și asume responsabilitatea principală pentru propria securitate și a făcut primii pași în direcția restructurării ordinii economice internaționale instaurate după al Doilea Război Mondial, pentru a facilita această tranziție. Am tot așteptat să vedem cum va reacționa Europa, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Desfășurarea operată de Germania reprezintă primul răspuns. Desigur, dimensiunea acestei forțe nu este concepută pentru a rezista unui atac rusesc de amploare, ci pentru a declanșa un răspuns masiv în Europa și pentru a insufla un sentiment de prudență în rândul Rusiei. Acum că Germania și-a asumat un angajament militar concret în Europa, întrebarea este dacă această desfășurare reprezintă prima dintre mai multe acțiuni europene sau doar un gest izolat. Așa cum am susținut, „Europa” este doar numele unui continent — o masă de uscat puțin mai mare decât SUA continentală, alcătuită din 44 de state suverane. Un răspuns coordonat al Europei înseamnă un lucru; 44 de răspunsuri individuale ar însemna cu totul altceva. În mod similar, va fi important să vedem nu cum reacționează NATO în ansamblu, ci cum reacționează Regatul Unit, Germania, Franța și Polonia — cei mai puternici și, geografic, cei mai relevanți membri ai alianței. Deși rămâne puțin probabil ca aceste țări să-și poziționeze permanent forțele militare pentru a bloca un atac rusesc spre vest, războiul din Ucraina a făcut ca această perspectivă să devină posibilă.
Dar chiar dacă gestul Germaniei a fost unul solitar, el reprezintă o schimbare esențială în Europa. Țara fusese un stat paria — deși într-o măsură din ce în ce mai mică — încă de la Al Doilea Război Mondial, ba chiar s-ar putea spune că încă de la Primul Război Mondial. Germania a inițiat ostilitățile în ambele războaie, împotriva unor țări care astăzi sunt membre NATO, împotriva altora din afara alianței și, crucial, împotriva Uniunii Sovietice. A ieșit din Al Doilea Război Mondial nu ca o națiune suverană, ci ca un teritoriu divizat, ocupat atât de Occident, cât și de Uniunea Sovietică, până în anii 1990. După reunificare, Germania a devenit rapid centrul de greutate economic al continentului. Și, deși greutatea sa economică o face „prima între egali” în cadrul Uniunii Europene, Germania a fost mereu atentă să nu își afirme puterea militară. Europa are o memorie lungă, iar timp de secole, istoria sa a fost o succesiune de conflicte „toți împotriva tuturor”. Decizia Germaniei de a desfășura trupe în Europa — decizie salutată atât de SUA, cât și de alte țări europene — contravine angajamentului său față de ambiții modeste în ceea ce privește conducerea europeană. Mai simplu spus, desfășurarea trupelor în Lituania ar putea prefigura renașterea Germaniei ca o forță geopolitică. Dacă Regatul Unit, Franța sau Polonia ar fi făcut acest angajament militar, probabil că nici n-am fi remarcat. Dar pentru că Germania a fost cea care a făcut-o, Europa va trebui acum să ia în considerare nu doar ce își doresc SUA, ci și ce ar putea deveni Germania. Este posibil ca frica de puterea germană să fie de domeniul trecutului, dar eu suspectez că nu este.
Între timp, trebuie luată în considerare și „problema rusă”. Decizia de a trimite trupe în Lituania a fost bine gândită din punct de vedere strategic. Lituania se învecinează cu Letonia, Polonia și Belarus; nu are graniță directă nici cu Rusia, nici cu Ucraina. În eventualitatea în care, de pildă, Rusia s-ar mișca rapid pentru a ocupa Ucraina și apoi pentru a recuceri națiunile care făceau parte din Uniunea Sovietică, sau ar încerca să-și reafirme influența în fostele state satelit europene, o brigadă blindată germană desfășurată permanent în Lituania ar ridica semnificativ miza. Din nou, o singură brigadă germană nu ar putea opri întreaga forță militară a Rusiei, dar un atac asupra Lituaniei prin Belarus ar crește riscul unei intervenții NATO și, implicit, a Statelor Unite. Este o locație ideală pentru desfășurarea trupelor și pentru a transmite Rusiei riscurile pe care le presupune expansionismul. În același timp, nici Germania, nici Lituania nu se învecinează cu Ucraina, așadar Moscova nu poate interpreta această desfășurare ca pe o amenințare militară directă la adresa Ucrainei și nici nu poate amenința Lituania fără a-și arăta clar intențiile altor țări. Acest lucru oferă NATO, Europei și Statelor Unite timp de reacție.
Germania ar putea, de asemenea, să fi oferit un model pentru apărarea europeană: desfășurarea de trupe în poziții avansate, apropiate, dar nu chiar pe granița cu Rusia, arată că acțiunile dincolo de Ucraina le-ar oferi țărilor europene șansa de a acționa rapid, oferind totodată NATO opțiuni de răspuns. (Așa cum am mai spus, poate părea nebunesc să credem că Rusia ar trece dincolo de Ucraina astăzi, dar țările nu își formulează planurile strategice pe termen lung bazându-se pe speranțe.)
Decizia SUA de a se retrage din responsabilitatea securității europene a creat o criză pe continent. Din fericire pentru Europa, măsurile luate de SUA în acest sens au fost, până acum, doar retorice; în ciuda declarațiilor zgomotoase, SUA nu și-au retras trupele din NATO și încă nu au clarificat natura exactă a comentariilor respective. Totuși, națiunile sunt națiuni și vor acționa în interes propriu. O alianță precum NATO există doar atât timp cât națiunile privesc lumea în același fel. Desfășurarea de trupe de către Germania ar putea forța Europa să decidă ce are de făcut — iar a nu decide este, în sine, o decizie. Șocul produs în Europa a generat tipul de reacție dorit. Este posibil ca exemplul Germaniei să fie urmat, dar, având în vedere trecutul, este puțin probabil ca Germania să fie lăsată să conducă. Europenii au o memorie lungă. >>
