<< Rusia se afla deja de ceva timp în plin proces de revendicare a zonelor-tampon – zonele de la periferia sa, cum ar fi Caucazul, Țările Baltice, Asia Centrală și Europa de Est, care oferă Moscovei adâncime strategică față de potențialii inamici. Dar problema profunzimii strategice este în ambele sensuri. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, rușii au ocupat statele baltice, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, România și jumătatea de est a Germaniei. Niciuna dintre ele nu fusese ocupată de Uniunea Sovietică înainte de război. Cucerirea acestei zone a fost rezultatul înfrângerii Germaniei și împărțirii Europei cu Occidentul, pe baza zonelor deținute de către fiecare, la sfârșitul războiului >>, notează George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Cu aceasta, Rusia și-a extins dramatic profunzimea strategică. Distanța pe care avea să o ia de la Coridorul Fulda până la Moscova a fost atât de mare încât o ofensivă NATO menită să spargă Rusia a fost imposibilă. La fel de important, a redus adâncimea strategică a anglo-americanilor la doar câteva sute de mile. Forțele sovietice desfășurate în avans se aflau, de exemplu, la 200 de mile (320 de kilometri) de Hamburg, un port major german. S-a acceptat faptul că Europa de Vest ar putea fi apărată doar prin întăriri masive și reaprovizionare din partea Statelor Unite. Cu porturile vestice atacate sau capturate, capacitatea de a sprijini forțele care încearcă să țină vestul s-ar prăbuși.
Anglo-americanii, iar mai târziu NATO, s-au confruntat cu o forță sovietică masivă care ocupa Europa de Est și partea de est a Germaniei, fără adâncime strategică. și cu trupe mai puține. Occidentul avea forțe aeriene și navale, trupe bine antrenate și, cel mai important, arme nucleare. SUA aveau o forță masivă de bombardiere care putea să livreze o lovitură nucleară Uniunii Sovietice, dar sovieticii nu au avut o capacitate echivalentă de a lovi Statele Unite până mult mai târziu, în timpul Războiului Rece. Astfel, forța strategică a sovieticilor și bombardierele nucleare americane s-au anulat reciproc.
Chiar și așa, controlul sovietic asupra Europei de Est a oferit un grad de apărare pe care Moscova nu a avut-o până acum. A fost o problemă profundă pentru SUA și NATO. Washingtonul nu a intenționat niciodată un schimb nuclear pentru Europa și avea ceea ce era probabil o capacitate aer-terestră suficientă pentru a sparge primul val al unui atac sovietic și a amenința cu următorul. Dar pentru liderii din Europa de Vest, Europa de Est a fost un coșmar geografic care facilitat un atac sovietic asupra unei linii de la Marea Neagră la Marea Baltică.
- CITIȚI ȘI: Bulă și războiul
Din acest motiv, prăbușirea Uniunii Sovietice a relaxat Occidentul. Până în 1991, NATO a fost o forță formidabilă. După ce Europa de Est s-a despărțit de ruși, Occidentul câștigase adâncime strategică. Aceasta însemna că statutul de pregătit-în alertă al NATO și al arsenalului nuclear al SUA nu mai era relevant. Distanța suplimentară a unui atac sovietic, ignorând prăbușirea fostei Uniuni Sovietice, a făcut ca atacul convențional să fie imposibil. Dintre toate motivele oferite pentru declinul operațional al NATO, acesta este cel mai convingător: faptul că realitatea strategică a continentului s-a schimbat pur și simplu și că amenințarea din partea Uniunii Sovietice nu mai exista. Acest lucru a fost ulterior consumat de integrarea Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Slovaciei, Ungariei, Bulgariei și României în instituțiile occidentale.
Aceasta, la rândul său, a creat problema cu care se confruntă Rusia astăzi. Din punctul de vedere al Moscovei, extinderea NATO spre est ar putea în cele din urmă să prindă țări precum Belarus și Ucraina, și chiar Georgia din Caucaz. Revoluția Maidan, din 2014, nu a făcut decât să îngrijoreze și mai mult Moscova. Dacă NATO ar integra Ucraina, este rezonabil să credem că Moscova ar fi de neapărat. Pentru Rusia, speranța în reținerea Statelor Unite de la extindere nu este un pariu bun.
În același timp, dacă Rusia ar controla atât Belarus, cât și Ucraina, un asalt asupra Europei de Est, cuplat cu operațiuni de subversiune, ar putea recrea, în favoarea Rusiei, geografia Războiului Rece. NATO este o umbră a ceea ce a fost cândva. SUA nu mai păzesc Coridorul Fulda. Dacă este luată Ucraina, atunci tehnologia convențională și chiar cea avansată s-ar trezi că nu pot limita un avans rusesc spre est.
În acest sens, una dintre cele mai mari probleme ale Occidentului este aceea că foștii sateliți sovietici, în special cei din Europa de Est, nu au puterea de a descuraja un avans rusesc. Nu dimensiunea este problema. Populația Rusiei este de aproximativ 145 de milioane. Populația țărilor de mai sus este de aproximativ 84 de milioane. Având în vedere că s-ar afla în poziții defensive și corespunzător înarmate și organizate, nu trebuie să fie o forță neglijabilă. Este de două ori o problemă. În primul rând, cei mai mulți au luat prea în serios apartenența la NATO, fără să țină cont de faptul că NATO este golită. Ei se văd prea slabi pentru a se apăra și se așteaptă la un miracol american. Minunea ar putea veni, dar nu fără un Intermarium unit, înarmat și motivat, termen pe care l-am folosit pentru alianța statelor dintre Marea Neagră și Marea Baltică.
În cele din urmă, acest grup de țări nu a putut să-și imagineze forța pe care ar putea-o aduce și, prin urmare, din punct de vedere psihologic, a fost incapabil de acțiune unitară, dar a așteptat întotdeauna ca o altă țară să îl protejeze.
Adevărata slăbiciune este nu numai că aceste țări nu au încredere în ele însele, ci și că nu au încredere una în alta. Secolele de război i-au făcut dușmani obosiți, chiar înverșunați. Cred că Intermarium, înarmat și angajat, ar descuraja Rusia chiar și fără asistență americană masivă. Am susținut asta acum un deceniu. Acum, este prea târziu pentru implementare, cu excepția unei forțe de urgență.
Astfel putem înțelege situația actuală din Ucraina. Ținutul de graniță est-european nu are capacitatea de a, după cum spunea Charles de Gaulle, rupe măcar un braț. Rusia nu poate trăi cu o Ucraină ocupată de SUA. SUA nu pot trăi cu o Rusie atât de adânc în Europa de Est. Rusia nu este pregătită pentru un război, iar SUA ar putea fi pregătite, dar nu-l doresc. Rușii se vor lupta pentru Ucraina dacă nu se va ajunge la înțelegeri. Americanii s-ar putea lupta, însă numai prin puterea aeriană, pentru granița de est, deoarece va fi mult mai ieftin acum decât mai târziu. Est-europenii se vor lupta, prea puțin, prea târziu și prea dezorganizați. Britanicii vor fi acolo, dar nu am idee ce va face fiecare țară NATO.
Este clar că nu va mai fi război acum. Este la fel de clar că aceasta este lumea purulentă ată a Europei. Țările de graniță vor fi perpetuu controversate, iar echilibrul de forțe se va schimba în timp, așa cum se întâmplă mereu. În ce fel se vor schimba este, desigur, mai puțin clar. Dar vechea neîncredere dintre SUA și Rusia rămâne și asta face imposibilă orice reglementare de durată, deoarece orice reglementare necesită un anumit grad de încredere. Formarea alianței Intermarium, care ar putea include Belarus și Ucraina, dar care ar exclude NATO și Rusia, ar funcționa, dar nu va fi încercată. Toată lumea așteaptă marile puteri, fără ca vreodată să se gândească la faptul că s-ar putea ca acestea să aibă altceva de făcut cu timpul lor. >>
Rusia, blindaje și contraatac – analiză și aluzii de George Friedman
Sau, o agresiune a Rusiei le va unifica pe toate aceste tari impotriva agresorului !
NATO nu trebuie sa traga un singur glont daca toate tarile intermarium isi ofera asistenta reciproca.