Greta Thunberg a fost reţinută de poliţia germană în timp ce protesta împotriva unei exploatări miniere

Suedeza Greta Thunberg se numără printre activiştii de mediu reţinuţi marţi în timpul unui protest împotriva demolării cătunului Luetzerath din Germania, care să permită extinderea unei mine de cărbune, a anunţat poliţia germană, transmite Reuters.

Greta a fost reţinută în timp ce protesta la mina de suprafaţă Garzweiler 2, la circa 9 kilometri de Luetzerath. Ea s-a alăturat vineri acestui protest.

Un martor a declarat agenţiei Reuters că marţi a văzut-o stând singură într-o dubă mare a poliţiei germane, potrivit Agerpres.

”Vom folosi forţa pentru a vă aduce la un control al identităţii, aşadar vă rugăm să cooperaţi!”, le-a spus un poliţist german grupului de activişti, potrivit unor imagini video de la locul protestului.

”Greta Thunberg făcea parte din grupul de activişti care s-au îndreptat către gardul de protecţie. Ea a fost însă oprită şi adusă de noi împreună cu acest grup în afara zonei de pericol imediat, în vederea stabilirea identităţii”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul german Aachen, care a precizat că unul dintre protestatarii activişti a sărit peste gard în mină.

Încă nu este clar ce se va întâmpla cu Greta şi cu grupul cu care a fost reţinută, şi nici dacă activistul care a sărit în mina de cărbune a fost rănit.

Ţinută de un braţ, Greta a fost dusă de trei poliţişti la o anumită distanţă de marginea minei unde se aşezase mai devreme împreună cu grupul ei, apoi a fost însoţită înapoi către dubele poliţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here