Un incendiu a izbucnit, duminică, în una dintre băile Spitalului CFR din Cluj. Pompierii intervin cu mai multe echipaje, iar trei persoane dintr-un salon au fost evacuate. Incendiul s-a produs pe Secţia Interne, unde erau 11 persoane – personal şi pacienţi, potrivit News.ro. Incendiul s-a produs pe Secţia Interne, unde erau 11 persoane – personal şi pacienţi. Baia în care a izbucnit focul deservea mai multe saloane. Incendiul s-a produs la instalaţia electrică, în încăperea aflată la etajul întâi. Din primele date, cauza a fost stabilită ca fiind scurtcrcuit electric.
ISU Cluj a transmis că Spitalul CFR nu are autorizaţie de securitate la incendiu, ultimul control având loc în anul 2019. Atunci, unitatea a fost amendată cu 50.000 de lei.
În urma ultimului control executat de către I.S.U. Cluj, la data de 21.11.2019, la Spitalul Clinic C. F. Cluj-Napoca, s-a constatat faptul că, deşi au fost emise două avize de securitate la incendiu, în 2009 – Aviz pentru modernizarea secţiei ORL şi Oftalmologie, şi în 2015 Aviz pentru modernizare bloc operator şi secţie ATI în secţia chirurgie, până în momentul actual nu s-a solicitat şi obţinut autorizaţia de securitate la incendiu aferente celor două avize. În urma celor constatate, s-a aplicat sancţiunea contravenţională de 50.000 lei”, a transmis, duminică, ISU Cluj, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, la nivelul Spitalului Clinic C.F. Cluj-Napoca, în urma controlului, a fost întocmit un plan propriu de măsuri care cuprindea şi obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
”Până în momentul de faţă, nu s-a depus solicitare la I.S.U. Cluj în acest sens”, a mai precizat ISU. Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la una dintre băile Spitalului CFR, în Secţia Interne. Trei pacienţi dintr-un salon alăturat au fost evacuaţi, fără a se înregistra victime. La finalul săptămânii trecute, un incendiu a cuprinse secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ.