Kievul acuză forţele ruse că au ”decapitat” un militar ucrainean

Sursa: Facebook

Procurorul general al Ucrainei a acuzat marţi forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Doneţk, în apropierea frontului de est, denunţând o crimă de război, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelor de ocupaţie ruse din zona Volnovaha, din regiunea Doneţk, au ordonat să nu se ia prizonieri din rândul militarilor ucraineni”, a declarat biroul procurorului general ucrainean într-un comunicat pe Telegram.

Potrivit acestuia, capul unui militar ucrainean a fost văzut pe un vehicul militar în timpul unei operaţiuni de recunoaştere aeriană.

O fotografie care însoţeşte comunicatul arată un vehicul blindat în culori de camuflaj având pe capotă, unde imaginea devine neclară, capul care ar fi fost decapitat.

Potrivit procurorului, aceste „acţiuni constituie o încălcare flagrantă a articolelor Convenţiei de la Geneva referitoare la tratamentul prizonierilor de război”. Magistratul adaugă că a fost deschisă o anchetă pentru „încălcarea legilor şi obiceiurilor războiului”, precum şi pentru „crimă cu premeditare”.

Moscova nu a reacţionat pentru moment la aceste acuzaţii, iar AFP nu a putut verifica din surse independente declaraţiile procurorilor ucraineni.

Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc de crime comise pe front de forţele lor armate de la începutul războiului declanşat în februarie 2022 de invazia Moscovei.

Ca parte a unui plan de pace în zece puncte prezentat de preşedintele Volodimir Zelenski, Kievul a solicitat crearea unui tribunal special însărcinat cu investigarea abuzurilor.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat, de asemenea, marţi, emiterea de către Curtea Penală Internaţională (CPI) a unor mandate de arestare pe numele a doi comandanţi ruşi acuzaţi de crime de război legate de bombardamentele din Ucraina.

Balanța se poate înclina. F-16 ar putea pune capăt dominației Rusiei în domeniul războiului electronic

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here