Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, aflat în dificultate în urma unei masive mişcări de contestare post-electorală, a respins sâmbătă orice mediere externă între el şi opoziţie şi a susţinut că omologul său rus Vladimir Putin l-a asigurat cu privire la un ajutor al Rusiei pentru securitatea Belarusului, relatează agenţia Belta, citată de AFP şi Reuters. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a răspuns omologului său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, declarându-se încrezător că problemele din Belarus se vor rezolva, anunță Kremlinul.

”Ne-am înţeles cu el (cu Vladimir Putin): imediat ce facem prima cerere, un ajutor complet va fi furnizat (de către Rusia) pentru asigurarea securităţii Belarusului”, a spus Lukaşenko în urma unei convorbiri telefonice cu liderul de la Kremlin. ”Când este vorba despre dimensiunea militară, avem un acord cu Federaţia Rusă în cadrul Uniunii (Rusia-Belarus) şi OTCS (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă)”, a amintit el, după ce a pus actualele manifestaţii din Belarus pe seama unor ingerinţe externe, scrie Agerpres.

La iniţiativa părţii belaruse, Vladimir Putin a avut o conversaţie prin telefon cu preşedintele Aleksandr Lukaşenko. Acesta a informat despre situaţia din Belarus după scrutinul prezidenţial. Ambele părţi au exprimat încredere că toate problemele apărute vor fi rezolvate curând”, a comunicat Preşedinţia Rusiei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Ideea centrală este ca actualele probleme să nu fie utilizate în avantajul forţelor distructive care încearcă să afecteze cooperarea benefică dintre cele două ţări în cadrul Uniunii Rusia-Belarus”, subliniază Kremlinul.

Cei doi lideri au stabilit să coopereze şi pentru repatrierea în Rusia a 32 de cetăţeni ruşi deţinuţi în Belarus.

Lukaşenko a mai menţionat că a convenit cu Putin să continue ”consolidarea” Uniunii între Rusia şi Belarus, o alianţă interguvernamentală între cele două ţări.

Pe de altă parte, preşedintele belarus a respins orice mediere externă, propusă în special de Polonia şi ţările baltice, pentru a ajunge la o înţelegere cu opoziţia care contestă rezultatul scrutinului prezidenţial pe care el l-a câştigat cu peste 80% din voturi şi care a generat ample manifestanţii reprimate de forţele de ordine. ”Nu avem nevoie de niciun guvern străin, de niciun mediator”, a punctat Lukaşenko în timpul unei reuniuni cu ministrul său al apărării.

Polonia, Lituania şi Letonia au propus miercuri un plan de mediere care să prevadă crearea unui ”Consiliu naţional” pentru soluţionarea crizei politice din Belarus. ”Fără a dori să-i ofensez pe liderii acestor republici, aş dori să le spun să-şi vadă de treabă”, a răspuns sâmbătă Lukaşenko acestei iniţiative.

”Nu vom vinde ţara nimănui, vom fi stăpâni pe situaţie”, a promis Lukaşenko, în timp ce în stradă continuă protestele împotriva realegerii sale pentru al şaselea mandat prezidenţial consecutiv, manifestaţii soldate până în prezent cu cel puţin doi morţi, circa trei sute de răniţi şi peste 7.000 de arestări.

Înaintea discuţiei cu omologul său rus, Lukaşenko a spus că doreşte să vorbească cu acesta pentru că în opinia sa şi Rusia poate fi ameninţată, iar dacă ”dacă belaruşii nu rezistă, valul va ajunge până acolo”.

*UE a convenit să-i sancţioneze pe cei responsabili de represiune şi ”va fi întocmită o listă cu nume

Uniunea Europeană a dat undă verde vineri pentru sancţionarea represiunii din Belarus în urma realegerii disputate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko și a acţiunilor de reprimare produse după scrutinul prezidenţial contestat puternic de opoziţie, au declarat oficiali europeni.

„Miniştrii de externe din UE au convenit să-i sancţioneze pe cei responsabili de represiune şi va fi întocmită o listă cu nume”, a precizat sursa citată.

Cel puţin nouă state membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană au cerut instituirea de noi sancţiuni împotriva Belarusului în urma alegerilor prezidenţiale contestate de opoziţie şi a represiunii care continuă împotriva manifestanţilor ce protestează faţă de realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, notează vineri Reuters.

Polonia, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Letonia şi Danemarca au cerut într-o scrisoare comună ”măsuri restrictive împotriva oficialilor” responsabili pentru desfăşurarea alegerilor încheiate cu realegerea lui Lukaşenko cu circa 80% din voturi şi pentru violenţele împotriva protestatarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here