Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a amenințat luni, la dezbaterile din Parlament privind proiectul de buget, că dacă majoriateta nu va adopta amendamentele PSD, atunci toți parlamentarii PSD și aleșii locali ai PSD vor ieși în stradă.

„PSD nu va vota bugetul în aceasta formulă. Totul pentru voi și nimic pentru români. Și dacă aici în Parlament nu veți respecta românii din întreaga țară, și cei care v-au votat și care nu, atunci eu și colegii mei, parlamentari, simpatizanți, administrațiile locale, aleși locali, vom merge în stradă alături de ceilalți români care ies zilnic”, a amenințat Ciolacu în Parlament.

Premierul Florin Cîțu a ținut un discurs, luni, în Parlament, în timp ce era huiduit din nou de parlamentarii PSD. În vociferările PSD, Cîțu l-a întrebat pe Ciolacu, care stătea nu departe de el, despre relația cu teroristul Omar Hayssam.

Eliberăm bugetul de furtul pesedist! Ajunge, nu se mai poate, oprim mafia pesedistă care ne-a sifonat buzunarele ani de zile. Reforma companiilor de stat… Mă uit la PSD, știu că aici o să vă doară rău de tot! PSD este campion, domnule președinte Marcel Ciolacu, la distrus companii naționale. Dvs. sunteți unul dintre beneficiarii principali, dvs. și partenerii dvs., ar fi bine să explicați astăzi cum l-ați ajutat pe Omar Hayssam să beneficieze de privatizările din județul Buzău și mai ales de IPRS Băneasa.

Apropo, ați discutat cu teroristul Hayssam la vânătoare devalizarea …, acolo unde vă făceați poze cu el? Da? La pescuit știm ce ați discutat, ne-a spus Dragnea, nu știu ce ați discutat la vânătoare cu teroristul Hayssam”, a spus Citu, tăios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here