Premierul Ciucă, după o întâlnire cu seniorii PNL: Românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluţii

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, după o întâlnire cu seniorii liberali, că partidul va avea o strategie şi un plan nou de acţiune. „Coaliţia aflată la guvernare este un act de responsabilitate politică şi trebuie să transmitem un mesaj clar: românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluţii”, a punctat el, potrivit News.ro.

„Am avut onoarea de a mă întâlni astăzi cu seniorii Partidului Naţional Liberal. Consider că este important să intensificăm dialogul cu toţi membrii PNL şi, în mod special, avem nevoie să preluăm şi să valorificăm înţelepciunea şi experienţa de viaţă a seniorilor noştri. Am fost plăcut surprins de dorinţa lor de dialog, de energia de care au dat dovadă, dar şi de multitudinea de idei şi proiecte cu care doresc să-i sprijine pe cei tineri. Economişti, manageri, profesori, militari, arhitecţi, chiar şi întreprinzători, doamne şi domni aflaţi la o vârstă înaintată, sunt gata să ofere din experienţa lor generaţiilor de liberali mai tineri care lucrează în administraţia locală sau centrală”, a scris Nicolae Ciucă, luni seară, pe Facebook.

El a subliniat că trebuie transmis un mesaj românilor, care doresc soluţii.

„Le-am transmis liberalilor vârstnici că partidul va avea o strategie şi un plan nou de acţiune. Coaliţia aflată la guvernare este un act de responsabilitate politică şi trebuie să transmitem un mesaj clar: românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluţii, românii vor dezvoltare, iar în această perioadă este nevoie de solidaritate şi empatie. Şi de aceea, programul «Sprijin pentru România», prevede acordarea de vouchere de 50 de euro pentru alimente de bază, inclusiv pentru pensionarii cu venituri modeste. Îi asigur pe seniorii liberali că, în calitate de preşedinte al PNL, voi fi mereu deschis discuţiilor cu toţi membrii şi nu voi neglija nicio organizaţie a partidului”, a adăugat Ciucă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here