„Ce se întâmplă când se încinge un amantlâc geopolitic? Xi Jinping și Vladimir Putin și-au jurat prietenie „fără limite” când s-au întâlnit la Beijing înainte de invazie, dar nu a fost niciodată clar încotro se duce această relație. S-au văzut ei înșiși drept creatori ai unei noi ordini mondiale, precum frații de sânge Augustus și Agrippa, constructorii imperiului roman? Sau ca un parteneriat anti-occidental legat prin nemulțumiri reciproce? La trei luni de la începutul războiului, merită să ne întrebăm dacă există încă o axă Xi-Putin semnificativă sau dacă deja se rupe sub tensiune”, scrie Roger Boyes într-un editorial din The Times.
<< Termenii aranjamentului lor păreau să sugereze că, atunci când Rusia va înhăța Ucraina, China va avea grijă de Moscova. Nu ar căuta să exploateze deplasarea către vest a aproape întregii armate ruse din Orientul îndepărtat. Dacă, așa cum era de așteptat, Occidentul avea să iasă cu sancțiuni, China ar ajuta Kremlinul să depășească criza. Și Rusia ar face același lucru pentru China dacă Xi ar invada Taiwanul.
Asta a fost o ditamai antantă. În 2009, China a desfășurat exerciții militare pe scară largă pe care unii analiști de la Moscova le-au înțeles ca o repetiție generală pentru o invadare a Rusiei. A fost nevoie de câțiva ani de curte elaborată pentru ca liniștea să cadă pe frontul de est.
Dar, după cum se întâmplă adesea în amantlâcuri, acesta va fi întotdeauna mai mult Molotov și Ribbentrop decât Butch Cassidy și Sundance Kid; adică de scurtă durată, cu un iz de trădare iminentă. Xi nu a cerut, se pare, prea multe detalii despre adunarea forțelor de invazie ale Rusiei la granițele de est și de sud ale Ucrainei, având încredere, probabil, în comanda lui Putin asupra câmpului de luptă. La urma urmei, China nu a avut aproape nicio experiență recentă de conflict, cu excepția cazului în care luați în considerare scurtul război de graniță din 1979 împotriva Vietnamului.
Xi s-a mulțumit să-i lase pe soldații lui Putin să plătească cu sânge pentru costul grăbirii declinului inevitabil al Occidentului. N-avea cum să piardă, trebuie să-și fi spus: în cel mai rău caz, Biden ar trebui să-l implore pentru ajutor ca să-l calmeze pe Putin și să-i îndemne pe ruși să nu folosească arme nucleare tactice.
Cu toate acestea, Xi a fost supus unor șocuri neașteptate din primele săptămâni ale invaziei lui Putin. Nu a existat nicio capitulare din partea lui Volodimir Zelenski, nici un regim-marionetă instalat la Kiev, nicio primire triumfătoare a tancurilor Rusiei, nici un guvernator militar rus. Doar eșecuri publice pentru armata rusă și conștientizarea că China va trebui să finanțeze un război prelungit în Europa și să accepte, de asemenea, că a pariat pe un incompetent militar.
Întrucât o mare parte din teatrul acestei axe nefericite s-a bazat pe o înțelegere personală între cei doi lideri presupus invincibili, Xi va primi o lovitură politică. Dintr-o dată, apropiindu-se de prelungirea mandatului prezidențial la sfârșitul acestui an, Xi nu mai pare a fi infailibil. Premierul liniștit și ambițios, Li Keqiang, poate fi considerat în curând a avea o judecată mai sănătoasă decât Xi.
După două săptămâni de luptă, Moscova cerea deja muniție și abia atunci Xi și-a dat seama că intrase într-o capcană. La urma urmei, Rusia a fost principalul furnizor de arme al Beijingului: ce fel de criză pe câmpul de luptă ar fi putut inversa atât de dramatic acest rol? China era pregătită să cumpere petrol rusesc când europenii au început să-l boicoteze, dar chiar și atunci a cerut o reducere. De asemenea, era gata să-l ajute pe Putin să evite sancțiunile occidentale. Ura față de războiul financiar occidental a fost, până la urmă, o cauză comună. Dar reînarmarea Rusiei ar face din China un participant activ la război, ar multiplica riscul de sancțiuni din partea SUA și ar închide opțiunile.
Această prietenie se dovedește a avea o mulțime de limite. China petrece mai mult timp analizând greșelile Rusiei decât găsind modalități de a ajuta Moscova să iasă din încurcătură. „Se pare că copitele lui Putin sunt blocate în excremente”, îmi spune un comentator militar taiwanez, nu fără o oarecare schadenfreude. Armata rusă, cândva model pentru toți generalii chinezi, a pierdut în fața unei forțe ucrainene instruite de antrenori americani și NATO. Dacă aceste tehnici ar fi folosite de taiwanezi când chinezii vor intra? S-ar putea sfârși nasol. Xi promite că va lua Taiwanul „cu forța dacă este necesar”, o fală pe care ar putea-o amplifica la cel de-al 20-lea congres al partidului din acest an. S-ar putea să se gândească de două ori.
Xi trebuie să învețe multe despre prietenul său Putin. Cum poate el să stea umăr la umăr cu un regim care a fost clar pătruns atât de adânc de agențiile de informații occidentale? Spectatorii chinezi văd acum datele tehnice militare rusești ca pe-o țintă legitimă de hacking. Cum poate fi scoasă Rusia din sistemul financiar global cu atâta ușurință? Xi este hotărât înainte de toamnă să facă China rezistentă la asediu. Și poate el va schimba modul în care China este guvernată. „Poate că a permite unui singur om să transforme un sistem autoritar, care aducea beneficii nenumăratelor grupuri de interese, într-o feudă personalizată care riscă totul, nu este o idee atât de bună până la urmă”, scrie savantul Războiului Rece Stephen Kotkin în cel mai recent număr al Foreign Affairs.
În primul rând, Xi trebuie să înțeleagă că războiul din Ucraina, cu efectul său Putin-inflaționist asupra prețurilor globale la alimente și carburanți, și presupusa sa armonie cu liderul de la Kremlin, este o scurtătură spre catastrofă pentru China. Amantlâcul acrișor, pe lângă alte gafe de guvernare, duce la ieșiri uriașe de capital, scăderea ratei de creștere și la o contestare din ce în ce mai deschisă a judecății lui Xi. Ar putea chiar să-l determine să-și regândească confruntarea cu SUA. E timpul, președinte Xi, să-ți alegi prietenii cu mai multă atenție. >>
VEDOMOSTI | În primele trei luni de război, cheltuielile rușilor cu antidepresivele s-au dublat
