În 2017, Sorin Grindeanu, proaspăt devenit prim-ministru, era grijuliu ca o cloșcă cu echilibrul bugetar al țării:
- Acuzând guvernul precedent că depășise pragul maxim agreat în UE: “(…) deficitul de 3% a fost depășit în anul 2016. Este o chestiune extrem de gravă (…)”. Detalii AICI
- Respectiv, asigurându-i pe cetățenii României și pe creditorii interni și externi ai țării că Guvernul Grindeanu abordează “cu maximă responsabilitate construcţia bugetului pentru 2017, cu obiectivul principal de a pune în aplicare măsurile asumate în programul de guvernare, în condiţiile încadrării în limita deficitului bugetar de 3%”. Detalii AICI
Însă exact nouă ani mai târziu, ca președinte al PSD, același Sorin Grindeanu a rupt coaliția de guvernare, din care PSD făcea parte, tocmai când premierul Ilie Bolojan începuse, cu succes, diminuarea unui deficit bugetar de trei ori mai mare decât cel incriminat de Grindeanu cu un deceniu în urmă. Un deficit bugetar care, pe deasupra, ne fusese lăsat drept grea moștenire tocmai de către un guvern condus de PSD, sub bagheta risipitorului nepereche, Marcel Ciolacu.
Această flagrant de ipocrită poziționare a lui Sorin Grindeanu, pe chestiunea deficitului, este în sine suficientă pentru a arunca la coșul de gunoi al retoricii, al logicii, al moralei și al politicii rechizitoriul de luni, făcut de PSD, precum și votul anti-Bolojan al pesediștilor, asociat rechizitoriului.
Forțarea debarcării lui Bolojan va genera, bineînțeles, un ecosistem de consecințe economice și politice dintre cele mai grave.
- Economic, are potențialul de a scumpi cursul de schimb al leului, ca și creditarea României – deopotrivă împrumuturile aflate în plată și pe cele care vor fi pe mai departe angajate.
- Politic, orizontul se deschide larg, nimic nemaiputând fi de neluat în seamă – de la guvern minoritar, la moțiune de cenzură, la o eventuală guvernare (cu) AUR, la suspendarea președintelui, eventual până la alegeri anticipate. Unele dintre aceste posibile direcții au șanse mai mari sau mai mici de activare, în funcție de dinamica negocierilor ce vor urma, de linia asumată în interiorul partidelor, de capacitatea șefului statului de a evita erorile strategice, ca și de durata crizei politice declanșate luni de către un PSD tot mai lipsit de busolă și de către liderul său slab, șters, iresponsabil.
Fără îndoială, traversăm un nou moment de cumpănă.
Dar dacă președintele Nicușor Dan, premierul (încă) în funcție, PNL și USR vor trata acest moment cu doza adecvată de simț istoric și de autentică inteligență politică, totul poate lovi PSD-ul ca un bumerang.
Până la urmă, poate că a venit și pentru România momentul dizolvării naturale a fostului Partid Comunist Român, reprezentat de schija sa longevivă, PSD, așa cum s-a întâmplat și în alte țări ex-comuniste – Ungaria și Bulgaria fiind doar două dintre exemplele elocvente.
Vitrină tradițională a unor grupuri de interse hulpave și obscure, PSD aruncă azi în aer coaliția tocmai când această coaliție, condusă de înfieratul premier, începuse să atace cele mai delicate redute ale grupurilor de interse hulpave și obscure: companiile de stat, structura de cheltuieli publice nesustenabile a statului, precum și privilegiile boierești – vezi pensiile speciale din tot spectrul.
PSD are o experiență chiar vastă la capitolul “coincidențe” de acest tip: două suspendări de președinte tocmai când pe masă erau reforme de fond, precum și un asalt la statul de drept și la orientarea strategică a țării, cu scopul salvării, prin legiferare cu dedicație, a grupurilor hulpave și obscure de interese pentru care PSD reprezintă, după cum ziceam, vitrina.
Pentru președintele-matematician, de la Cotroceni, ecuația care se deschide acum nu este deloc simplă, dar nici de nerezolvat. Însă de data asta, totul depinde mai puțin de talentele sale academice și mai mult de coloana sa vertebrală, de viziunea politică pe termen lung, de identificarea corectă a aliaților buni (a celor buni în primul rând pentru țară).
Experimentul Iohannis e doar la o aruncătură de băț distanță și trebuie decriptat corect la noul Cotroceni.
Pentru Nicușor Dan, una dintre lecțiile demne de studiu, lăsată în urmă de Klaus Iohannis, e chiar simplă prin natura sa tragică și paradoxală: cât de rapid te poți transforma dintr-o speranță reformistă într-un jucător eșuat și aspru condamnat tocmai de tabăra care ți-a fost mult timp alături.
O altă lecție, tot de la Iohannis și tot pentru Dan, însă nu mai puțin prețioasă nici ea, este aceea că PSD rămâne PSD – nu se schimbă, nu evoluează și degradează, fără discriminare, orice atinge.
Luni, la chermeza anti-Bolojan a PSD, atmosfera a părut să fie una strident și inadecvat de festivă, deși evenimentul era dedicat nu unui act de construcție, ci unei demolări pe multiple planuri: stabilitate economică, stabilitate politică, iar ambele într-un context internațional fără precedent de nefast și chiar periculos.
Apoi, de demolare fu vorba și în ceea ce privește PSD-ul însuși, oricât festivism a investit în balul său anti-Bolojan:
- Aruncarea în aer a coaliției o fi având sens pentru baronii PSD, cablați la resursele statului și panicați de reformismul bolojenist. Dar greu îmi vine a crede că respectiva demolare este percepută ca având un substanțial sens și de către votanții de rând ai PSD (tot mai puțini de la an la an, azi partidul având în sondaje jumătate din cât avea cu un deceniu în urmă).
- Aruncarea în aer a coaliției forțează PSD să își asume apropierea, până acum informală, de AUR. E o capcană de urs și dacă și-o va asuma, dar și dacă nu. Dacă și-o va asuma, se va decredibiliza și pe plan intern, și pe plan extern. Dacă nu și-o va asuma, oricum se va decredibiliza total, căci va fi larg perceput doar ca autor de criză, fără însă a furniza și o minimă soluție la această criză. În orice caz, AUR, care deja sugea sângele PSD-ului, va fi, în ambele situații, marele câștigător al prostiei de luni a PSD. După cum scriam și cu alte ocazii, social-democrații sunt ireversibil înscriși pe traiectoria transformării lor în ruda săracă a AUR, iar gestul de luni a mai bătut un piron în copârșeul politic al partidului condus (încă) de Grindeanu.
- În fine, ofensiva PSD anti-Bolojan are potențialul de a întări anvergura lui Ilie Bolojan, în condițiile în care, chiar și după un an la Palatul Victoria, marcat de luarea unor măsuri economice dure pentru populație și pentru companii, aura lui Bolojan nu s-a alterat în mod relevant.
Deși ca orice criză aflată în faza ei de debut și aceasta deschide un orizont mai larg pentru incertitudini decât pentru opusul lor, un lucru e deja sigur: îi obligă pe toți protagoniștii la poziționări categorice și mers până în pânzele albe, dar îi va penaliza dureros pe cei care ezită, care aleg înșelătoarea “cale de mijloc” și/sau recurg la combinații de culise lipsite de legitimitate.
Criza inițiată de PSD are un cert potențial demolator, dar nu e mai puțin adevărat și faptul că poate cataliza noi construcții politice; poate alimenta o viziune de țară mai realistă și mai onestă; poate descătușa energii până acum blocate în diverse unghere ale societății.
Totodată, criza deschisă de PSD are darul (oarecum involuntar) de a supune unui test de turnesol o zonă largă a spectrului politic.
Până la urmă, rare au fost, în istorie, momentele în care s-au făcut salturi cruciale înainte în absența unor crize (interne sau internaționale) de proporții.
