Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că situația legată de răspândirea noului coronavirus în Rusia s-a înrăutățit și că Moscova s-ar putea să recurgă la resursele Ministerului Apărării pentru a face față crizei dacă va fi necesar.

Putin, care a vorbit în cadrul unei reuniuni desfășurate în format de videoconferință cu înalți responsabili ai administrației ruse, a spus că situația se schimbă constant și că următoarele săptămâni se vor dovedi decisive în lupta pentru încetinirea contaminării, potrivit Reuters și RIA Novosti.

Potrivit RIA Novosti, la reuniune au participat vicepremierul Tatiana Golikova și primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Situația se schimbă în fiecare zi și, din păcate, nu în bine. Numărul bolnavilor este în creștere, sunt tot mai multe cazuri de evoluție severă a bolii. Trebuie să se ia în considerare toate posibilitățile, inclusiv resursele Ministerului Apărării; dacă acest lucru va fi, desigur, necesar, ele pot fi și trebuie utilizate„, a spus Putin în cadrul reuniunii destinate examinării situației sanitar-epidemiologice din țară.

Cadre ale Ministerului Apărării lucrează și încă destul de eficient peste hotare, ajutându-i pe colegii noștri din străinătate să lupte împotriva acestei infecții. Ele au acumulat deja o experiență considerabilă în condiții destul de dificile.

Desigur, trebuie să folosim această experiență și trebuie avut în vedere că toate posibilitățile, inclusiv capacitățile Ministerului Apărării, dacă este necesar, să fie utilizate și aici
„, a insistat Putin, citat pe site-ul Kremlinului.

Potrivit lui Putin, datorită fondurilor suplimentare alocate, Ministerul Apărării a lansat deja lucrări de construcție a noi spitale în regiuni, care vor fi gata în perioada imediat următoare.

În ultimele 24 de ore în Rusia s-au înregistrat 2.558 noi cazuri de contaminare, mărind bilanțul la 18.328 de cazuri și 148 de morți de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here