Patriarhia Română a anunțat că în următoarea ședință a Sfântului Sinod va aborda încălcările repetate ale regulilor bisericești în ceea ce privește campaniile electorale, comise de Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie.
Foarte bine, dar foarte târziu! Și, vorba aia, rămâne de văzut dacă-i aplică tot tradiționala mângâiere pe creștet sau o rupe în sfârșit cu tradiția.
La momentul acesta, e greu să tragi speranțe având în vedere că este de notorietate timiditatea BOR în a lua atitudini decisive față de jocurile politico-electorale și față de pletora de scheme financiare în care e băgat Teodosie, iată deja de aproape un sfert de secol.
Dar, să fim cinstiți până la capăt, nu mai puțin notorie este și timiditatea instituțiilor statului – zona finanțe și zona justiție – în a se ocupa de Teodosie așa cum se cuvine; în speță, așa cum zice Constituția: “Nimeni nu este mai presus de lege”. Ei bine, cazul Teodosie ne demonstrează că unii că sunt.
Revenind la BOR, explicațiile pentru blajina-i atitudine sunt numeroase. Unele planează ceva mai la vedere, altele undeva bine ascunse ochiului din exterior, iar altele pot fi doar/totuși intuite.
În esență, toleranța neobișnuit de mare a Patriarhiei și Sfântului Sinod față de Teodosie trebuie că-și are originea în punctul de intersecție dintre două dimensiuni banal de lumești: păcatele din bucătăria internă a Bisericii Ortodoxă Române, respectiv stilul de joc la intimidare, pe care îl practică Teodosie.
Având în vedere rangul său înalt, ceea ce știe Teodosie despre păcatele din bucătăria internă a BOR poate fi suficient pentru a-l ajuta să-și reducă instantaneu la tăcere criticii din interior. Iar stilul de joc la intimidare îi conferă același avantaj dacă pricepem ce presupune în acest caz ideea de intimidare.
Iar ca să pricepem, haideți să o schițăm în doar trei puncte:
- Asocierea constantă a imaginii sale cu cea a unor figuri-cheie din sfera politicului. Teodosie practică asta de aproape 25 de ani. A început en fanfare chiar cu Adrian Năstase, când acesta era premier și un soi de stăpân absolut peste o țară putredă de corupție la vârf (atunci, în vremea lui Năstase, a și ajuns Teodosie mare căpetenie dobrogeană). Tot în acea perioadă, tot en fanfare, a demarat asocierea cu Radu Mazăre (vreme de 15 ani, Mazăre a fost tartorul politico-adminstrativ și de business al Constanței). Iar Teodosie a continuat cu zurgălăi, prin socierea cu “prinții” și “prințesa” noului val care începea să măture România, iar care azi cunoaște apogeul – valul suveranist, populist, putinist, legiinaroid, de extrema dreaptă. După ce Năstase și Mazăre au dispărut din schemă, scoși în cătușe și aruncați în pușcărie pentru fapte de corupție, Teodosie s-a repliat fulgerător și eficient, cultivând relații fertile politic cu George Simion și Călin Georgescu (“prinții” noilor vremuri), respectiv cu Diana Șoșoacă (“prințesa” timpului nostru).
- Plasarea în parohiile și bisericile județului Constanța, ca și în instituțiile bisericești colaterale, a unor oameni de încredere, a unor personaje (fie ele în sutană, fie ele în costum) de o extremă obediență.
- “Ctitorirea” unei împărații media care i-ar lăsa gura apă și celui mai priceput mogul de presă. Din perspectiva comunicării publice, prezența lui Teodosie a devenit omniprezență. Personajul acoperă azi tot spațiul de joc – TV, radio, site-uri, rețele sociale.
Ironia sorții este aceea că tocmai BOR, instituția care ar fi fost în drept să pedepsească aspru în toți acești ani ieșirile în decor ale lui Teodosie, are propriile pete. Iar unele dintre petele BOR sunt similare celor pe care le-ar avea de frecat cu peria aspră la Teodosie însuși (de la relația de complicitate cu politicienii, la controversele din zona imobiliar-financiară).
Nu m-ar fi interesat ce face sau nu face BOR, pe plan intern, cu Teodosie dacă insalubra bucătărie internă a BOR nu s-ar fi răsfrânt asupra sănătății corpului politico-electoral și economico-social al țării.
Coincidența remarcabilă este aceea că acolo unde (Dobrogea) și atunci când (mereu în ultimii 25 de ani) Teodosie a acționat în stilu-i de joc caracteristic păcatele s-au înmulțit nu doar în sânul Bisericii, ci și în cel al politicii și sferei electorale.
Primele două treimi ale carierei pastorale dobrogene a lui Teodosie au stat sub semnul parteneriatelor strategice cu “centralul” Adrian Năstase și tandemul local Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu.
Ca printr-un anti-dumnezeiesc miracol, unde a pus Teodosie degetul, totul s-a transformat în aur – la acea vreme, pentru PSD, că încă nu exista AUR.
Altfel spus, Constanța și Dobrogea au fost fiefuri PSD în anii în care Teodosie a avut fir scurt cu greii relevanți pentru el din PSD. Şi ce să vezi, câmpul tactic pe care se mișcă Teodosie cu talent, deja de un sfert de secol, este fix zona cea mai relevantă geopolitic a României – Portul Constanta si baza militară de la Mihail Kogălniceanu!
După ce, urmare intervențiilor DNA, greii din PSD, cei relevanți pentru Teodosie, au sărit din schemă prin voia justiției, pragmaticul arhiepiscop a mutat firul scurt la noua vedetă a politicii românești – curentul suveranisto-populisto-legionaroido-putinist.
La început încarnat de AUR, reprezentat de Simion și Șoșoacă, acest curent între timp s-a diversificat, sub aspectul reprezentanților, adăugându-se Călin Georgescu, SOS și POT.
Ce a rezultat? Ei bine, tocmai am văzut după alegerile parlamentare și primul tur prezidențial: fix ca în povestea Teodosie-PSD, când Dobrogea lui Teodosie a fost fief PSD, și în povestea Teodosie-suveraniști Dobrogea lui Teodosie a devenit fief suveranist. Aici, în Dobrogea, AUR, SOS și POT au luat, împreună, un procent mult peste media națională. Iar în primul tur prezidențial Dobrogea a devenit și fief al lui Călin Georgescu.
Activismul suveranisto-putinist al lui Teodosie a fost virulent, visceral și s-a derulat nestingherit sub ochii și urechile BOR (dar și al statului). Iar BOR (și nici statul) n-a mișcat un deget să pună frână acestui elan teodosist pro-Rusia, care acum câteva zile era să ne coste suveranitatea.
Biserica Ortodoxă Română i-a permis lui Teodosie să-l ridice în slăvi pe Vladimir Putin chiar în perioada în care dictatorul masa trupe la granița cu Ucraina și urma să semneze ordinul de invazie.
L-a lăsat în pace și când, imediat după declanșarea războiului, Teodosie l-a mai pupat o dată în dos pe killer-ul de la Kremlin.
Nu l-a atins nici cu o pană când, pe parcursul conflictului ruso-ucrainean, Teodosie și-a întărit relația și lucrarea cu vectorii pro-ruși cei mai vizibili din politică – George Simion, Diana Șoșoacă, Călin Georgescu.
Teodosie vede un patriot și-un bun creștin în dictatorul rus care omoară oameni nevinovați.
Vede patrioți și buni creștini în acei politicieni români care aplaudă opera lui Putin din Ucraina.
Ba, în Călin Georgescu, pro-rusul care a creat cea mai gravă criză de securitate națională din ultimele decenii, Teodosie continuă să vadă “mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician”.
De 25 de ani aproape, influența malignă a lui Teodosie creste și devine tot mai elaborată, iar azi putem înțelege și cât de periculoasă pentru securitatea țării poate fi.
De 25 de ani aproape, imunitatea lui Teodosie în fața Patriarhiei și a Sfântului Sinod, ca și în fața justiției e hiper-eficientă.
De 25 de ani aproape, Teodosie pariază pe oamenii orbiți de putere.
Pentru că sunt de dată mai recentă și pentru că sunt realmente obscene, ne vin azi mai ușor în minte osanalele ridicate de Teodosie lui Putin sau lui Georgescu.
Dar nu trebuie uitat că la acest capitol de cult al personalității, Teodosie și-a făcut botezul tot acum aproape 25 de ani. Atunci când, “sfințind” parteneriatul său strategic cu Radu Mazăre, Teodosie a zugrăvit astfel tandemul dintre el și primarul gagicar: “Moise pe plan administrativ și Aaron ca mare preot”.
Acum doi ani și jumătate, în Postul Paștelui, adresam BOR un îndemn pe care îl reiau: Dați-l afară pe Teodosie!
Dați-l afară măcar acum!
- PS: Las aici un link minunat de închegat, care-i oferă oricărui curios de bun simț accesul la o inegalabilă frescă a “nașterii” și devenirii lui Teodosie din ultimul sfert de secol.
România, în convulsii istorice. O poză a momentului, cu ce arată bine și ce arată rău
