VIDEO | Au început lucrările pentru lărgirea la patru benzi a DN 7, între Tălmaciu şi Boiţa. Zona, intens circulată și cu multe accidente

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a anunţat, marţi, că au început lucrările pentru lărgirea la patru benzi a DN 7, între localităţile Tălmaciu şi Boiţa, judeţul Sibiu. Zona este intens circulată, fiind înregistrate frecvent accidente, transmite News.ro.

”Au început lucrările de lărgire a DN7 între localităţile Tălmaciu şi Boiţa, în judeţul Sibiu. Extinderea la patru benzi vizează un tronson de aproximativ 3 km şi va contribui la fluidizarea traficului în acestă zonă care conţine tronsoane în pantă şi creează dificultăţi mai ales pentru autovehiculele de mare tonaj”, a transmis, marţi, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.

Lucrările vor fi finalizate în vara anului viitor, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 22 de milioane de lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here