Preşedintele ales Joe Biden a fost inoculat luni, în direct la televiziune, cu a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, într-un spital din Delaware, relatează AFP şi Reuters.

„Prioritatea mea numărul unu este de a face în aşa fel încât vaccinul să fie injectat în braţele oamenilor cât de rapid posibil”, a declarat cu acest prilej viitorul preşedinte democrat, scrie Agerpres.

Joe Biden a fost injectat cu prima doză de vaccin pe 21 decembrie, o inoculare care a fost şi ea transmisă în direct la televiziune pentru a încuraja populaţia să se vaccineze.

Peste 374.000 de persoane au murit de noul coronavirus în SUA şi Joe Biden a calificat drept „mascaradă” distribuţia vaccinurilor organizată de guvernul preşedintelui la final de mandat Donald Trump.

Numai 8,9 milioane de americani au primit prima injecţie împotriva COVID-19, mult sub numărul de 20 de milioane care ar fi trebuit iniţial vaccinaţi împotriva COVID-19 până la sfârşitul lui 2020. Până în prezent, circa 25,4 milioane de doze au fost distribuite la nivel naţional, ceea ce ilustrează provocarea logistică a acestei operaţiuni.
 

Joe Biden, care urmează să prezinte joi planul său de accelerare a campaniei de vaccinare în SUA, s-a declarat favorabil unei distribuiri imediate a tuturor dozelor disponibile, în loc ca jumătate din doze să fie păstrate pentru inocularea celei de a doua doze.

Eliminând obligaţia de a păstra jumătate din vaccinuri, autorităţile americane speră să crească numărul persoanelor care vor putea primi vaccinul rapid, notează AFP. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here