De ani buni, solicitanții de azil reclamă abuzurile din partea poliției de frontieră croate, unii raportând bătăi, șocuri electrice și chiar smulgerea unghiilor de la picioare, scrie Der Spiegel. Într-un documentar în care publică inclusiv fotografii și videoclipuri relevante, publicația germană mai notează că, astfel, sunt confirmate, în premieră, poveștile și suferințele suferite de migranți în zona respectivă.
„Ibrahim avea o bănuială referitor la ce urmează când mașina poliției croate a oprit. Tânărul pakistanez plecase din Kashmir cu doi ani înainte, pentru a ajunge în Europa. Dar acum, într-o zi rece de la sfârșitul lunii martie, poliția croată l-a târât pe el și pe ceilalți refugiați din vehicul, își amintește acesta. Afară, așteptau agenți de securitate cu cagule care le acopereau fețele.
Bărbații i-au pus pe refugiați să-și scoată jachetele, pantofii și pantalonii, apoi bărbații cu cagule s-au aliniat, unul câte unul. Ibrahim își amintește că unul dintre mascați l-a apucat de gât și l-a târât spre râu. Ceilalți l-au bătut, lovindu-i spatele, brațele și picioarele. „Mă băteau într-o veselie”, spune el. De teamă, a cerut să nu fie identificat, în acest articol, cu numele său de familie.
Ibrahim își amintește de o creangă lungă și groasă cu care a fost lovit și care dure deosebit de rău. Alți trei refugiați spun că au fost bătuți cu o bară metalică și cu o curea care avea un obiect greu atașat la capătul ei.
Bătăile au durat doar câteva minute, dar lui Ibrahim i s-a părut o eternitate. Cei cu cagule l-au împins până la râul Glina, granița naturală dintre Croația și Bosnia-Herțegovina, din satul Poljana, unde râul are o lățime de doar câțiva metri. „Repede, sări”, a strigat unul dintre mascați în engleză, spune Ibrahim. „Întoarceți-vă Bosnia!”
Uniunea Europeană a închis ruta balcanică pentru migranți în 2016, după ce fusese deja utilizată, timp de câteva luni, de sute de mii de refugiați din Siria și din alte țări în timp ce se îndreptau spre Europa de Vest. Mii de refugiați au campat de atunci în pădure și în vechile ruine de război din nord-vestul Bosniei-Herțegovina. Pe cealaltă parte a frontierei, oficiali croați cu ochelari de vedere nocturnă și arme de foc patrulează frontiera. Dar asta nu împiedică refugiații să plece în fiecare seară. Au și un nume pentru tentativa lor periculoasă de a trece de grăniceri: „Jocul”.
Solicitanții de azil au raportat ani de zile abuzuri din partea poliției croate și au fost forțați să se întoarcă în Bosnia. Fotografiile de la organizațiile de asistență arată refugiați cu sângerări, brațe rupte, dinți sparți și vânătăi pe spate. Solicitanții de azil vorbesc despre tortură cu arme de asomare, abuz sexual și chiar unghii smulse. În centrul relatărilor apar mereu aceiași oameni: ofițeri de poliție mascați.
Bătăi în loc de audieri
ONG-uri, medici și chiar Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați au adunat mii de astfel de mărturii. Uneori, doar culoarea pielii este suficientă pentru a deveni o țintă a forțelor de securitate. În iarna lui 2019, polițiștii de frontieră croați au deportat ilegal doi jucători de tenis de masă nigerieni care încercau doar să ia parte la un campionat universitar.
Operațiunile de împingere înapoi de unde vine a refugiaților, așa-numitele pushback-uri, încalcă nu numai legea croată în materie de azil, ci și legislația europeană și Convenția de la Geneva privind refugiații. Ele reprezintă o bătaie de joc la adresa dreptului de a solicita azil. În loc să fie audiați, solicitanții de azil sunt bătuți.
Autoritățile croate neagă faptul că ofițerii folosesc forța la frontieră sau că îi târăsc, în mod ilegal, pe solicitanții de azil înapoi peste graniță. Guvernul a ignorat pur și simplu clipurile video care arată cum forțele de securitate conduc solicitanții de azil la graniță. Oficialii guvernamentali susțin, de asemenea, că refugiații au inventat pur și simplu acuzațiile de violență. Ministrul croat de Externe, Gordan Grlić Radman, a declarat recent că țara sa neagă „toate acuzațiile de comportament incorect la frontieră.
Dar cazul lui Ibrahim face cu atât mai greu de susținut afirmațiile Croației, referitoare la inocența sa.
DER SPIEGEL a petrecut câteva luni investigându-i cazul, împreună cu organizația media Lighthouse Reports. Reporterii au vorbit cu trei refugiați care călătoreau cu Ibrahim. În măsura posibilului, au reconstituit traseul pe care l-au parcurs. Relatările refugiaților pot fi verificate doar parțial independent, dar geodatele confirmă declarațiile lor. Există, de asemenea, un videoclip pe care ONG-ul No Name Kitchen l-a obținut la intervievarea refugiaților. DER SPIEGEL și Lighthouse Reports au putut să-i verifice autenticitatea.
Relatarea arată în mod clar că refugiații sunt trimiși înapoi cu forța nu numai în Grecia. La granița bosniaco-croată, bărbații mascați îi bat pe refugiați. Imaginile dezvăluie un nivel tulburător de violență, care devine din ce în ce mai normal la frontierele externe ale UE.
Cât despre el, Ibrahim a eșuat de câteva zeci de ori în a trece de forțele de securitate croate, dar în martie lucrurile au mers mai bine decât de obicei. El și alți trei migranți au descris, pentru DER SPIEGEL, cum aceștia, împreună cu alți 50 de refugiați, unii dintre ei minori, au plecat în acea zi spre UE. Bărbații au trecut granița lângă Šturlić, un sat din Bosnia, înainte de a merge prin sălbăticia pădurilor croate. Era frig, iar noaptea dormeau în saci de dormit ieftini.
După aproximativ șapte zile, grupul a ajuns la râul Kulpa, care se învecinează cu Slovenia, iar migranții au petrecut noaptea acolo. Își amintesc că și-au mâncat ultimele provizii și, în cele din urmă, au intrat în râu, în drumul lor spre Europa de Vest. Grupul s-a oprit într-o zonă împădurită, deasupra satului sloven Kočevje. Traficanții trebuiau să-i întâlnească acolo pentru a-i duce pe bărbați în Italia, dar nu a apărut nimeni. „Am stat trei-patru zile fără mâncare sau ceva de băut”, spune Ibrahim. Iar în cele din urmă au renunțat.
Poliția slovenă i-a interceptat pe refugiați în timp ce își părăseau ascunzătoarea. Refugiații spun că ofițerii i-au dus la o secție de poliție, i-au interogat pe fiecare în parte, i-au fotografiat și amprentat. Migranții susțin că fiecare dintre ei a cerut să i se permită să depună o cerere de azil. Dar răspunsul pe care l-au primit, spun ei, a fost clar: „Fără azil. Vă întoarceți în Bosnia”.
„Nu am în viața mea atât de speriat”
Când a fost contactată de DER SPIEGEL, poliția slovenă a confirmat că îi reținuse pe refugiații. Cu toate acestea, reprezentanții instituției neagă faptul că Ibrahim a cerut azil, așa că i-au predat pe bărbați autorităților croate, ca parte a unui acord de returnare. Atât oficialii croați, cât și cei sloveni au certificat predarea cu semnăturile lor.
Lucrurile s-au mișcat rapid, odată ce au ajuns în mâinile poliției croate. Bărbații spun că ofițerii au condus grupul spre râul de la frontieră, unde bărbații care purtau cagule îi așteptau deja. „Nu am fost în viața mea de speriat”, spune Ibrahim.
Geodatele refugiaților, stocate într-un cont Google Maps, susțin declarațiile lor, localizând grupul în Croația și Slovenia. Imaginile mișcate ale telefonului mobil oferă și mai multe dovezi. Unul dintre refugiați spune că imaginile există doar pentru că și-a putut ascunde telefonul mobil în lenjeria intimă.
Imaginile îl arată pe Ibrahim stând pe partea bosniacă a râului, cu pantalonii uzi și fără pantofi. Tânărul pakistanez poate fi văzut plângând, cu fața schimonosită de agonie. „Mă doare rău piciorul!” Un alt refugiat cu hainele ude și, de asemenea, desfulț poate fi văzut sprijinindu-l pe Ibrahim.
Pe fundal, unde este deja teritoriu croat, pot fi observați patru bărbați cu haine albastre și verzi-măslinii care seamănă cu uniforme. Trei par cu măști negre. Bărbații au la ei o prăjină lungă, precum și un băț cu frânghie care are atașat un obiect greu. Unul dintre bărbați poate fi văzut mânuind arma artizanală.
Cei cu cagulă conduc un alt grup de oameni spre râul de frontieră. L-au bătut pe unul dintre migranți cu un băț sau o prăjină. Câteva secunde mai târziu, îl fugăresc pe un altul, spe graniță. De peste râu se aude o înjurătură: ”Futu-ți mama ta!”.
Metadatele arată că videoclipul a fost realizat în după-amiaza zilei de 23 martie. Clădirile din fundal demonstrează că evenimentele s-au desfășurat lângă Poljana, la granița bosniaco-croată. Mascații nu pot fi identificați în mod clar în imagini. Cu toate acestea, prezența lor la granița atent păzită sugerează că bărbații fac parte din forțele de securitate croate. Este puțin probabil ca bărbații mascați să poată opera în plină zi fără știrea autorităților.
„Unele uniforme vizibile în videoclip par a fi toate amestecate”, spune Ranko Ostojić, un politician croat social-democrat. El suspectează faptul că bărbații respectivi sunt ofițeri de poliție pensionari care fac acum parte din rândul rezerviștilor. „Înainte, li se permitea să-și păstreze uniformele, iar acum se pare că fac aceste împingeri înapoi peste graniță”.
Ostojić a fost cândva șeful poliției și ministrul de Interne al Croației. A petrecut ani buni la conducerea Comisiei pentru afaceri interne din Parlamentul croat. „Aceste pushbacks sunt sistematice”, spune el. „Din experiență,sunt convins că sunt cel puțin tolerate de guvern”.
Când au fost contactați de DER SPIEGEL, oficialii Ministerului de Interne din Croația au transmis că nu au înregistrări ale niciunei operațiuni la data și locația în cauză. Aumai spus că nu pot comenta evenimentele descrise, fără alte detalii. Croația le oferă solicitanților de azil posibilitatea de a cere azil, se arată în declarație, care continuă să susțină că rapoartele ONG-urilor despre migranții răniți ignoră aproape complet conflictele dintre migranții din Bosnia-Herțegovina. Ministerul susține că migranții sunt răniți în accidente sau că își produc reciproc răni și apoi dau vina pe poliția de frontieră croată.
Când bosniacul Milo Gujić aude împușcături sau țipete din pădurile din jos șurii sale, știe că vin din nou. La scurt timp, în curtea sa apar bărbați însângerați, care plâng și sunt pe jumătate goi. Se întâmplă chiar și zilnic, spune el.
Teama de represalii
De câțiva ani deja, Gujić și soția văd de aproape brutalitatea poliției de frontieră croate de. Proprietatea lor este situată la doar câteva sute de metri distanță de frontiera externă a UE. Gujić, care are o constituție atletică, ne-a cerut să nu-i folosim numele adevărat pentru acest articol. El se teme că forțele de securitate croate s-ar putea răzbuna pe el.
În martie, Gujić și-a deschis casa pentru Ibrahim și însoțitorii săi. Gujic spune că i-a găsit pe bărbații care stăteau la ușă tremurând și plângând. Când îi este prezentat videoclipul, el lîi recunoaște imediat. Le-a făcut un foc și le-a adus haine uscate și mâncare. „Când am scos hainele de pe unul dintre ei, i-am văzut spatele. Parcă fusese lovit cu o bară înroșit în foc. Așa de un roșu-aprins erau urmele loviturilor.”
Râul Glina, situat de-a lungul graniței, este un loc popular pentru operațiunile de pushback. Este ușor accesibil din partea croată, iar zona este doar puțin populată pe partea bosniacă. Gujić spune că croații au asfaltat recent drumul de pietriș care duce la graniță, un semn, crede el, că bărbații pe jumătate goi și răniți vor continua să vină. Gujić nu poate înțelege violența: „Nu rănești așa nici animalele”.
UE plătește Croația cu milioane de euro pentru a asigura frontiera. Croația este, de asemenea, programată să adere la spațiul Schengen în curând, ceea ce înseamnă că frontierele sale cu alți membri ai zonei nu vor mai fi controlate. Odată ce acest lucru se va întâmpla, granița croată cu Bosnia-Herțegovina va deveni unul dintre acele locuri în care se iau decizii cu privire la câtor solicitanți de azil li se permite efectiv să ajungă în Europa de Vest.
În octombrie 2019, Comisia Europeană a dat Croației o evaluare pozitivă în ceea ce privește progresele făcute pentru aderarea la spațiul Schengen, dar a spus că va trebui să își continue activitatea cu privire la „gestionarea frontierelor externe”. Toate statele membre Schengen trebuie să aprobe aderarea oricărei țări. Dar deja, guvernul croat acționează efectiv ca unul dintre portarii Europei.
Până în prezent, UE a ignorat în mare măsură aceste încălcări evidente ale drepturilor omului. În Germania, ministrul de interne, Horst Seehofer, și cancelarul Angela Merkel au lăudat deschis munca poliției de frontieră croate. Agenția UE de gestionare a frontierelor, Frontex, care monitorizează frontiera din aer, a raportat sute de treceri ilegale de frontieră, dar nu încălcări ale drepturilor omului.
„UE închide ochii în fața acestor împingeri”, spune fostul ministru croat de interne, Ostojić. Potrivit acestuia, se pare că oficialilor UE nu le pasă dacă poliția de frontieră acționează în conformitate cu dreptul internațional.
„Imaginile sunt cele mai clare dovezi de până acum că Croația se angajează în respingeri violente”, spune Hanaa Hakiki, avocat la Centrul European pentru Drepturile Constituționale și ale Omului, cu sediul în Berlin, care oferă sprijin refugiaților ce se confruntă cu proceduri judiciare. Ea observă că deportările nu au avut loc la punctele oficiale de trecere a frontierei și că unele dintre armele folosite de mascați erau artizanale. „În lumina acestor imagini teribile, UE ar trebui să ia măsuri imediate”, spune ea.
Schengen, ca mijloc de presiune?
Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne responsabil cu frontierele UE, a trimis o scrisoare Ministerului de Interne croat la sfârșitul lunii octombrie și a cerut investigarea relatărilor. „Dacă ceea ce se vede acolo se dovedește a fi adevărat, este desigur inacceptabil”, spune ea acum după vizionarea imaginilor. „Oamenii nu pot fi bătuți la graniță. Trebuie să existe consecințe”.
Între timp, Ombudsmanul UE a deschis, de asemenea, o anchetă. Dar o presiune reală asupra Croației ar apărea probabil numai dacă acțiunile ar putea pune sub semnul întrebării aderarea Croației la Schengen. „Violența la graniță nu poate continua”, spune Johansson. „Acest lucru nu va ajuta Croația în eforturile sale de aderare la spațiul Schengen.”
În cele din urmă, Ibrahim a reușit să câștige „Jocul”. După o altă încercare, a reușit să ajungă în Italia, iar în prezent locuiește în nordul țării și a putut solicita azil.
Dar lunile petrecute la granița cu Croația l-au afectat enorm. Astăzi, când se uită la videoclipurile cu el, de la granița cu Croația, izbucnește în lacrimi. El spune că încă suferă de dureri de cap, iar durerile la genunchi se înrăutățesc, mai ales acum, când vremea se răcește. Noaptea, spune el, are uneori coșmaruri despre bătăile polițiștilor croați. Odată, colegii săi de cameră i-au spus a doua zi dimineață că a strigat după ajutor. Din nou.”
