Ambasada Chinei din România pune la zid presa românească. Victimizare agresivă și „diplomația măștii”

Indignare în rândul reprezentanților diplomatici chinezi la București. Ambasada Chinei critică o partea din mass-media din România că poartă atacuri coordonate împotriva autorităților de la Beijing pe fondul pandemiei de COVID-19.

În ultima vreme, Ambasada Chinei din România, discretă până la inexistență de obicei în viața publică românească, a investit în promovarea pe Facebook.

Pagina de socializare a instituției comuniste s-a transformat într-un spațiu al victimizării agresive și al luptei de propagandă, aproape după modelul Ambasadei Rusiei de la București.

„Am observat că, după ce unii politicieni americani au calomniat China cu epidemia COVID-19, mass-media din România, precum televiziunea Kanal D, Republica.ro, alte surse mass-media și comentatorii individuali au fost parțiali și au citat numai opiniile părții americane prezentând informații care nu corespund realității și stigmatizând China prin diverse comentarii neîntemeiate sau false, ducând astfel oamenii în eroare. Acest lucru nu este numai în contradicție cu spiritul profesional obiectiv și imparțial de care ar trebui să dea dovadă mass-media, dar și subminează prietenia dintre China și România și popoarele lor. Aceste observații, care nu respectă știința și deciziile OMS, au stârnit o puternică indignare în rândul poporului chinez. Noi ne opunem ferm și condamnăm cu tărie aceste declarații”, se arată într-un mesaj postat pe 27 martie pe pagina de Facebook a Ambasadei Chinei.

Pasarea responsabilității

Tot pe 27 martie, ba chiar la aceeași oră (19.04), biroul de comunicare al Ambasadei Chinei a revenit cu un alt comentariu. De data aceasta, prelucrând cu instrumentele relativizării subiectul originii coronavirusului, în siajul operațiunii ample a lui Xi Jinping de mușamalizare a vinovăției Chinei în catastrofa sanitară.

„Identificarea originii noului coronavirus este o problemă științifică complexă, iar comunitatea internațională are opinii diferite în acest sens și trebuie să analizăm opinii științifice și profesionale. Atât OMS, cât și comunitatea internațională s-au opus în mod clar asocierii virusului cu anumite țări și regiuni și s-au opus stigmatizării.”

OMS, de altfel, a fost acuzată că și-a coordonat până la obediență cu Beijingul strategia de comunicare în legătură cu amploarea flagelului.  

Mai departe, printr-o piruetă retorică, Ambasada Chinei basculează direct în globalizare responsabilitatea morală: „Bolile epidemice nu au granițe naționale, dovedind pe deplin că omenirea reprezintă o comunitate umană cu un destin comun, țările trebuie să lucreze împreună pentru a depăși dificultățile.”

Restul comentariului:

„Fiind la rândul ei victimă a noului coronavirus, China, în timp ce iese treptat din ceața acestei epidemii, face tot posibilul să întindă o mână de ajutor țărilor afectate. Până la data de 26 martie, guvernul chinez a oferit asistență medicală și facilități de achiziții pentru aproape o sută de țări, OMS și Uniunea Africană. Am împărtășit planul de diagnostic și tratament al Chinei cu țări din întreaga lume, am organizat video-conferințe cu experți în domeniul sănătății cu multe țări și organizații internaționale, inclusiv cele 17 țări din Europa Centrală și de Est și am trimis grupuri de experți medicali în mai multe țări. Autoritățile locale, întreprinderile și organizațiile neguvernamentale din China au donat materiale către mai multe țări. Comunitatea de chinezi și întreprinderile chineze din România au jucat, de asemenea, un rol activ în donarea unui lot de materiale medicale Primăriei Municipiului București și încearcă să strângă mai multe materiale medicale de care România are o nevoie urgentă. Suntem dispuși să continuăm să colaborăm cu comunitatea internațională, inclusiv România, pentru a consolida comunicarea și cooperarea în domeniul prevenirii și controlului epidemiilor, pentru a răspunde în comun provocărilor epidemice și pentru a menține securitatea globală a sănătății publice.”

Made in China

În legătură cu materialele sanitare donate de China, trebuie menționat că Olanda a retras sute de mii de măşti chirurgicale chinezești şi distribuite în spitalele olandeze pentru a face faţă pandemiei de COVID-19, deoarece nu răspundeau criteriilor de calitate. Vorbim de aproape jumătate dintr-un lot de 1,3 milioane de măşti de tip FFP2, adică 600.000 de unităţi. Măştile defecte nu se închideau corect pe faţă ori aveau membrane – filtre foarte fine care trebuie să oprească particulele virale – ce nu funcţionau corect.

Acestora li se adaugă cele aproape 80% de kituri de testare defecte livrate Cehiei, la începutul acestei luni, de către Partidul Comunist Chinez, precum și testele achiziționate de spanioli de la firma chineză Bioeasy, având o imprecizie care a dus doar la identificarea a 30% din cazurile de COVID-19.

Desantul acesta al Chinei bazat pe consumabile a primit deja un concept pe măsura intenției: mask diplomacy. „Diplomația măștii”. La fel cum Rusia a folosit ca pârghii de șantaj „diplomația gazului”.

Alt mesaj al Ambasadei Chinei publicat pe Facebook, la 19.05:

„Atunci când oamenii sunt amenințați de noul coronavirus, este imperativ ca toate părțile să consolideze încrederea, solidaritatea și cooperarea, să ia măsuri și să lupte împreună pentru combaterea virusului. În acest moment, perceperea zvonurilor drept noutăți, defăimarea celorlalți și transferul responsabilității nu va ajuta activitatea de prevenire și control a țării proprii și nici nu va ajuta cooperarea anti-epidemică a comunității internaționale. Solicităm mass-media și comentatorilor relevanți din România să respecte faptele obiective și opinia publică internațională și să nu încalce principiile morale, să corecteze imediat greșelile, să oprească imediat comportamentul care induce în eroare oamenii și creează contradicții.”

Dovezi: urne funerare

O grămadă de urne funarare, la o casă mortuară din Wuhan, datele oficiale despre numărul incinerărilor din oraș, ca și rapoartele despre un sistem sanitar copleșit alimentează acuzațiile aduse Beijingului, potrivit cărora autoritățile chineze mușamalizează numărul real de victime făcut de Covid-19. Potrivit Newsweek, ar putea fi vorba de zeci de mii morți, în condițiile în care guvernul central a raportat oficial 2.535 de decese, la puțin peste 50.000 de infecții cu coronavirus.

În al patrulea trimestru al anului 2019, Wuhan a înregistrat 56.007 de incinerări, o cifră cu 1.583 mai mare decât în ​​trimestrul patru din 2018 și cu 2.231 mai multe incinerări decât în perioada similară a lui 2017, potrivit datelor publicate de agenția de o agenție de stat din Wuhan. În 2019, populația orașului Wuhan a crescut cu doar 1,1% față de 2018, potrivit unei statistici ONU. Aceste cifre ar putea indica faptul că apariția noului virus, în decembrie 2019, a provocat o creștere a numărului de decese – o tendință care probabil se va fi menținut până în primul trimestru al lui 2020.

2 COMENTARII

  1. Da chiar asa , cum ramane cu acuzatia medicilor timisoreni care au reprosat chinezilor ca le-a sustras rezultatele cercetarilor in vederea producerii unui vaccin contra COVID 19 ? Hai domnilor ziaristi , bateti-va capul si faceti un pic de lumina in aceasta poveste pe care ati lansat-o chiar dumjneavoastra . Cine minte ?

  2. Constantin : Dema, sunt intru totul de acord cu si susțin propunerea/ provocarea ta !
    Haideți ziaristilor „bateti-va capul” , luminati-ne !”Cine minte?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here