BREAKING NEWS |Două persoane au murit din cauza COVID-19. Una dintre ele avea cancer în stadiu terminal

Foto. INQUAM/Octav Ganea

UPDATE: A mai fost înregistrat un deces din cauza COVID-19 pe teritoriul României. Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Un număr de 433 de persoane au fost confirmate, până în prezent, cu noul coronavirus, în România, iar două persoane au decedat, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre acestea, 64 au fost declarate vindecate şi externate – 47 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova, una la Iaşi, 2 la Constanţa.


A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, avea cancer în stadiu terminal.

”A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de  pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiaşi şi transferat în aceeaşi dată la SCBI Craiova”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Pacientul avea afecţiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). 

În legătură cu gestionarea acestui caz procurorii din Filiaşi au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor după ce, în perioada 15-19 martie, membri ai conducerii spitalului din localitate şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, iar ca urmare bărbatul a răspândit infecţia cu coronavirus.

În urma incidentului, 23 de cadre medicale sunt izolate la domiciliu, iar secţia de primiri urgenţe a fost închisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here