Rusia aşteaptă o reacţie din partea SUA la propuneri privind un schimb de deţinuţi

Sursa foto: central.asia-news.com/TASS

Rusia a trimis Statelor Unite „idei” privind un schimb de deţinuţi şi aşteaptă răspunsuri, a declarat viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov (Foto), într-un interviu publicat miercuri de agenţia de presă de stat TASS, preluată de AFP, citată de Agerpres.

Contextul este legat de începutul procesului jurnalistului american Evan Gershkovici, arestat în Rusia de mai bine de un an; primul termen este în 26 iunie. Moscova susţine că el este un spion pentru CIA (Central Intelligence Agency – Agenţia Centrală de Informaţii), serviciul de informaţii externe al SUA.

Riabkov a afirmat că „mingea este în terenul Statelor Unite”, dar a refuzat să dea orice detalii despre propunerile părţii ruse.

„Înţeleg dacă în aceste idei există poate ceva ce nu le convine americanilor. E problema lor. Noi apreciem că abordarea noastră este pe deplin justificată, rezonabilă şi echilibrată”, a susţinut diplomatul.

Washingtonul este interesat de eliberarea lui Gershkovich, jurnalist al cotidianului Wall Street Journal, care în trecut a lucrat şi la biroul din Moscova al AFP. El ar putea fi condamnat la 20 de ani de închisoare; procurorii susţin că a cules pentru CIA informaţii despre Uralvagonzavod, una din cele mai mari companii producătoare de armament din Rusia.

Gershkovich a fost arestat în martie 2023 la Ekaterinburg. Apropiaţii săi, publicaţia pe care o reprezintă, ţara sa şi el însuşi susţin că este nevinovat. Dosarul este secret, aşadar acuzaţiile nu sunt cunoscute în detaliu.

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut deja că au loc negocieri cu americanii pentru un schimb de prizonieri, lăsând să se înţeleagă că ar dori eliberarea lui Vadim Krasikov, condamnat la închisoare pe viaţă în Germania pentru asasinarea la Berlin a unui fost comandant din războiul din Cecenia, în 2019.

Eforturile pentru un acord între Moscova şi Washington s-au complicat însă după decesul în închisoare al disidentului rus Aleksei Navalnîi. Potrivit apropiaţilor acestuia, el era inclus de asemenea într-un proiect de schimb de deţinuţi.

Printre alţi americani închişi în Rusia, AFP îl mai menţionează şi pe fostul militar Paul Whelan, arestat în 2018 şi condamnat la 16 ani de detenţie pentru spionaj.

Ucraina a identificat soldatul său decapitat şi posibilii autori din rândul trupelor ruse

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here