VIDEO | O moarte fulgerătoare: Ultimele zile ale unui copil răpus de boala Kawasaki. Fusese purtător asimptomatic de coronavirus

Sursa: captură video

Fiul său este primul copil din Franța, care a murit după ce a dezvoltat o formă de boală Kawasaki, scrie cotidianul Le Parisien, care prezintă, în ediția sa de luni, mărturia tatălui încă aflat în stare de șoc, dar și concluziile la care au ajuns medicii și autoritățile sanitare franceze.

Bărbatul le-a povestit jurnaliștilor despre cele trei zile cu „febră mare”, prin care fiul în vârstă de nouă ani a trecut inițial. Dar a fost mai mult decât atât: „În aceste trei zile, practic nu a mâncat, a avut diaree, i-au apărut bubițe și pete roșii pe piele”. În 2 mai, părinții au ajuns cu băiețelul la unitatea de primiri urgențe a spitalului din oraș.

Acolo, pe baza simptomelor asemănătoare cu cele ale scarlatinei, medicii i-au prescris micuțului antibiotice pentru șase zile, cu sfatul de a reveni la control în trei zile.

La întoarcerea acasă, spune tatăl, starea copilului s-a înrăutățit considerabil.

„Se sufoca”

„Soția mea l-a îmbăiat, cel mic a început să-și dea capul înapoi, iar ochii se învârteau”, își amintește el. Când, la rândul său, l-a luat pe copil în brațe, acesta a „început să se sufoce”. „Am încercat să-l trezesc, am văzut că are probleme cu respirația”, povestește tatăl. În scurt timp, musculatura băiatului de nouă ani s-a relaxat total, copilul nemaiputându-și susține nici capul.

Echipajul de pe ambulanță, chemat de urgență, a încercat să-l resusciteze pe copil, au reușit să-l țină în viață și să îl interneze la terapie intensivă, însă pe 8 mai băiatul a murit.

„Medicii ne-au spus că nu știu nimic, că simptomele seamănă cu cele ale lui Kawasaki”, explică tatăl, potrivit căruia cel mic avusese o stare de sănătate perfectă, fără istoric medical.

Dar, săptămâna trecută, Santé Publique France, organism care monitorizează numărul de cazuri din întreaga țară, a dezvăluit că tânăra victimă din Marsilia prezenta totuși „copilul avea o altă patologie, dar care nu fusese un factor favorizant în dezvoltării bolii. Stopul cardiac era probabil legat de sindromul Kawasaki. Patologia acestui copil a dus la un atac cardiac care a provocat leziuni cerebrale, aceasta fiind cauza morții sale”, a explicat profesorul parizian Fabrice Michel, șeful serviciului de anestezie și reanimare pediatrică la spitalul universitar din Marsilia.

Pe canalul BFMTV, tatăl spune însă că este convins că moartea copilului său ar fi putut fi evitată dacă de la secția de urgențe nu ar fi fost trimis acasă.

Autoritățile sanitare din Marsilia susțin că boala respectivă nu este contagioasă, dar e extraordinar de gravă.

Cazul micuțului a fost al doilea caz de deces la copii, în Europa (un altul fusese înregistrat în Marea Britanie).

Testele serologice au arătat că băiatul de nouă ani din Marsilia fusese purtător asimptomatic al coronavirusului. El contractase infecția cu câteva săptămâni înainte să moară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here