Amânarea ratelor la credit ar putea fi prelungită după 1 ianuarie. Cîțu: 2020 este închis, nu mai avem ce să facem

    Inquam Photos / Octav Ganea

    Amânarea plății ratelor s-ar putea prelungi și după 1 ianuarie, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care a precizat că lucrează în acest moment cu băncile la mai multe variante – de la prelungirea programului, până la amânări aplicate punctual, în funcție de situația financiară a clienților.

    Putem să ne gândim la o prelungire a acestei perioade. Sunt scenarii la care putem lucra cu sistemul bancar. Putem să plecăm de la o prelungire până la variante care sunt mai soft pe anumite cazuri specifice. Sunt anumite sectoare din economie care clar nu pot să-și revină. Oamenii încă rămân în șomaj tehnic, poate sunt închise datorită deciziilor Guvernului. Atunci este clar că este nevoie de ajutor și putem să venim să susținem”, a spus ministrul în cadrul unei conferințe organizată de Financial Intelligence.

    Peste 330.000 de români și-au amânat cu până la 9 luni plata ratelor la bănci de la începutul stării de urgență.

    Amânarea ratelor pentru clienții băncilor cu până la 9 luni este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu, pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar, pe care aceștia l-au acceptat în aceste condiții dificile, dar uite că a funcționat”, a spus ministrul.

    Florin Cîțu a explicat că discută cu reprezentanții băncilor mai multe variante, printre care și cea a prelungirii perioadei de amânare a ratelor.

    Sunt peste 330.000 de clienți care au beneficiat de această facilitate și acum ne gândim, împreună cu sistemul bancar, la ce facem după 1 ianuarie. Pentru că este clar că economia nu și-a revenit și s-ar putea să avem astfel de facilități. Ne uităm la mai multe variante, putem să ne gândim chiar la o prelungire a acestei perioade. Dar repet, acestea sunt scenarii pe care le lucrăm cu sistemul bancar, dar putem să plecăm de la o prelungire, până la variante care sunt mai soft, pe anumite cazuri specifice, unde vedem clar că sunt anumite sectoare unde oamenii nu pot să își revină, rămân în șomaj tehnic, sunt închise datorită deciziilor Guvernului”, a precizat Cîțu.

    Trebuie să găsim soluții că nici sistemul bancar și nici clienții băncilor și economia să sufere. Am încercat să împărțim costul acestei crize, să suportăm toți”, a adăugat ministrul Finanțelor.

    Referindu-se la declarația ministrului Florin Cîțu despre posibilitatea prelungirii după 1 ianuarie a perioadei de amânare a plății ratelor la credite, Florin Dănescu, președinte executiv la Asociația Română a Băncilor a spus că aceasta ar trebui făcută după nevoi și că ar trebui ca autoritățile (românești și europene) să considere, în continuare, că aceste credite nu sunt neperformante.

    Colegul meu din boardul ARB scria că noi suntem acum sub anestezie. Aceste credite amânate la plata ratelor sunt niște credite sub anestezie. Vedem în ianuarie cum ne trezim din această anestezie. Trebuie să privim acest risc. Aceasta nu este o știre negativă și nici pozitivă. Este o știre profesionist ă a unui economist”, a spus Dănescu în cadrul conferinței organizate de Financial Intelligence.

    În opinia sa, trebuie văzut mai întâi care sunt domeniile care necesită amânare și în ce măsură.

    Să discutăm principial. Un principiu ar fi ca și abordarea BCE și a Autorității Bancare Europene dar și a BNR să prelungească percepția pe care au transmis-o că aceste credite nu sunt credite neperformante. Și această prelungire este necesară, ca să se întâmple această prelungire (de amânare a plății ratelor după 1 ianuarie n.r.). De asemenea, este necesar să se dea această prelungire după nevoi. Trebuie privit care sunt domeniile care necesită amânare, în ce măsură, cât timp? O abordare de genul Patul lui Procust nu este utilă sau recomandabilă pentru că resursele sunt puține”, a afirmat Dănescu.


    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here