EXCLUSIV | Cum trăiește în autoizolare o familie de români care s-a întors recent din Italia

Ce faci dacă tocmai te-ai întors dintr-o țară cu focare de coronavirus, dar nu prezinți niciun simptom asociat acestei infecții? Cum ar putea reacționa colegii de serviciu care știu unde ai călătorit și cum răspund autoritățile locale și naționale, odată informate de existența unor asemenea situații?

Universul.net vă prezintă, în cele ce urmează, cazul concret al unei astfel de familii din România.

În ultima sa ediție tipărită, prestigiosul săptămânal britanic, The Economist, insista asupra rolului esențial al carantinei și autoizolării în strategia globală de oprire a răspândirii coronavirusului. Motivul? Aritmetica.

Din cauza vitezei de contagiune, chiar dacă epidemia sau pandemia de coronavirus ar avea aceeași rată de mortalitate precum gripele sezoniere, în cifre absolute tabloul ar putea unul fi fără precedent. Or, tocmai aceasta este cartea pe care vor trebui să o joace statele lumii.

În România, poarta de intrare a coronavirusului a fost Italia, un fapt previzibil date fiind relațiile speciale pe care românii le au cu această țară. În jur de un milion de concetățeni trăiesc în localitățile italiene, există sute de zboruri săptămânal dinspre România și retur, iar iarna, stațiunile Italiei devin loc de pelerinaj pentru schiorii amatori din țara noastră. Nu la fel ca Austria, dar tinde să se apropie.

Foto: Arhiva personală a familiei intervievate de Universul.net

În acest context, mesajele publice ale autorităților de la București pentru respectarea unor minime masuri de prevenire a răspândirii epidemiei de coronavirus s-au intensificat.

Carantina instituționalizată, adică în centre special amenajate, se adresează unei minorități, respectiv acelor categorii de cetățeni care prezintă simptome specifice și au avut contact direct cu focarele.

Însă autoizolarea la domiciliu este în prezent cea mai răspândită barieră. Ea se adresează celor care nu prezintă probleme medicale, dar s-au întors din zonele afectate ori s-ar fi putut afla în proximitatea unor persoane suspecte de infecție cu coronavirus.

Dar ce presupune, concret, autoizolarea la domiciliu?

Universul.net vă prezintă azi cazul unei asemenea familii.

Cum au ajuns acești oameni în situația respectivă, ce le-au spus autoritățile și cum își duc traiul cotidian? Nu vom da aici nume și prenume, dar precizăm că este vorba de doi soți, în jurul vârstei de 40 de ani, și de cei doi copii ai lor, de 8 și 14 ani.

Duminică 23 februarie, aceștia s-au întors de la schi, după o săptămână petrecută în regiunea Lombardia.

Foto: Arhiva personală a familiei intervievate de Universul.net

Au întrat în țară pe la un punct de frontieră terestru. Potrivit propriilor spuse, încă nu conștientizau cât de serioasă devine problema coronavirusului în Europa și cu atât mai puțin în România. La graniță nu fuseseră întrebați de unde vin, nici ei nu au considerat că ar trebui să aibă această inițiativă.

Spre seară, au ajuns acasă, într-o localitate situată la aproximativ 200 de kilometri de București.

Luni, și-au reluat programul obișnuit: naveta spre locurile de muncă și școlile copiilor, situate în municipiul aflat la câțiva kilometri distanță.

În România acelui început de săptămână, discuțiile din spațiul public legat de riscul apariției și în România a unei epidemii urmau să cunoască o creștere în intensitate.

Miercuri, a fost ziua în care lucrurile au luat o întorsătură pentru familia intervievată de Universul.net.

Apelul colegei la 112 și încercările soțului la Telverde

În acea zi, miercuri, Adriana (nu este numele real al femeii) a fost „deconspirată” de o colegă. Aceasta din urmă a anunțat, la 112, că femeia fusese cu familia în Italia și tocmai se întorsese de acolo.

Tot în acea miercuri, spre seară, România a intrat oficial în rândul statelor pe al căror teritoriu există pacienți diagnosticați cu infecție cu coronavirus. Între timp, omul s-a vindecat.

Joi, Adriana a primit un telefon de la ISU, în care i s-a cerut să nu mai meargă la serviciu și să se autoizoleze la domiciliu. Ceea ce femeia a și făcut.

I s-a mai spus la telefon că ulterior va fi contactată ulterior și de cineva de la DSP. Asta nu s-a mai întâmplat.

NE-AU ÎNTREBAT DACĂ AVEM pE CINEVA CA SĂ NE FACĂ CUMPĂRĂTURILE. LE-AM SPUS CĂ ARE CINE – MARIAN

Ce s-a întâmplat la locul de muncă – situația soției

Cazul său a fost însă o provocare, prima de acest gen, și pentru compania la care lucrează. De-a lungul unei întregi zile, situația a fost luată în discuție la diferite paliere ale managementului firmei. După ședințe și un între ping pong de email-uri, societatea a luat decizia de a nu o trimite pe Adriana în concediu medical, ci i-a permis să lucreze în cele 14 zile de acasă.

Slujba pe care o are femeia îi permite acest tip de mobilitate, deși, în general lucrul de acasă nu este încurajat. Nu este vorba doar de o favoare făcute Adrianei, ci și o măsură de precauție la care tot mai multe companii trebuie să fie receptive.

Un singur angajat intrat în autoizolare pentru două săptămâni nu pune probleme majore din perspectiva stabilității fluxului de muncă. Însă dacă se ajunge la situații ca un număr considerabil de lucrători să fie forțați de împrejurări să rămână acasă, atunci a le permite să continue să-și facă treaba, fie și de la distanță, poate reduce impactul negativ al problemelor puse de coronavirus.

Ce s-a întâmplat la locul de muncă – situația soțului

În acest context, soțul acesteia, Marian (nu este numele real al bărbatului), a început să dea telefoane pentru a se interesa cum trebuie să procedeze el, dar și copiii cuplului.

Potrivit bărbatului, reprezentanții autorităților cu care ai discutat i-au întrebat dacă are cine să le facă cumpărături în caz de nevoie. „Le-am spus că avem, nu e nicio problemă. Oricum, am auzit ca și dacă nu ne-am fi putut descurca la acest capitol, cineva de la primărie ne-ar fi putut ajuta cu asta”, mai afirmă Marian.

Dar dacă în acest două săptămâni soția poate continua să muncească de acasă, fiind plătită integral pentru prestația sa, chiar dacă de la distanță, soțul are parte de un alt tip de experiență.

Munca acestuia presupune preponderent o interacțiune directă cu clienții firmei, ca și cu furnizorii acesteia.

Din acest motiv, lucrul de acasă nu a putut fi o opțiune pentru Marian și firma la care este angajat.

Consecința: bărbatul își petrece intervalul de două săptămâni în concediu medical.

Ce se întâmplă cu școala – cazul copiilor

Cei doi copii ai cuplului sunt școlari, în ciclul gimnazial. După o săptămână de vacanță ad-hoc, pe care au petrecut-o la schi, pentru ei pauza se prelungește cu alte două săptămâni.

Bucurie pentru copii, griji suplimentare pentru părinți. Pe de parte, e vorba de lecțiile de la care lipsesc, pe de alta, de temele pe care le primesc zilnic, iar aici provocarea principală ține tocmai de faptul că absentează la predarea lecțiilor noi.

Și, după cum adaugă mama elevilor, „mai sunt teste în perioada asta, deci vor cam avea de tras după ce ies din autoizolare, pentru că le vor fi rezervate și lor lucrările care li se dau în această perioadă celorlalți colegi care vin la școală”.

În cazul particular al acestei familii, marele avantaj pe care îl văd este acela că locuiesc la casă, prin urmare spațiul, în aceste două săptămâni, implicit și libertatea de mișcare, oferă un confort suplimentar, comparativ cu scenariul traiului la bloc.

„Posibilitatea de a ieși din când în când în curte mai sparge rutina televizor-tabletă-telefon”, punctează, mai în glumă, mai în serios, mama copiilor.

Cum în Italia, la schi, familia contactată de Universul.net a mers împreună cu alte câteva familii, și acestea din urmă trec acum prin aceeași experiență a autoizolării la domiciliu.

Potrivit celor doi soți, nimeni din grupul respectiv nu a prezentat până acum simptome ce pot fi asociate unui debut de răceală, gripă ori infecție cu coronavirus.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here