LIVE UPDATE. Alegeri prezidențiale 2019. „După doi, trei ani de stat în stradă, românii au înțeles că votul contează”

Alegerile pentru Președinția României vor avea loc în această duminică, în data de 10 noiembrie 2019. În care niciunul dintre cei 14 candidați la alegerile prezidențiale din 2019 nu va întruni 50+1% voturilor exprimate de români, se va organiza un al doilea tur de scrutin. Al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2019 va avea loc în data de 24 noiembrie 2019.

Scroll pentru live update cu cele mai noi informații despre alegerile prezidențiale de azi ~


GHIDUL ALEGĂTORULUI


10 noiembrie 2019

UPDATE 17.00 Mircea Diaconu: „Am votat pentru un preşedinte al tuturor românilor şi în niciun caz un preşedinte al propriului său partid politic contra celuilalt partid politic, împărţind România în bucăţi. Din păcate, de 30 de ani se întâmplă cam la fel, sper din tot sufletul ca, mă rog, cât mai repede, să începem să facem pace în ţara asta. Asta e tot”.

UPDATE 13.20 Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii: „Am votat cu gând bun şi sănătos pentru ţară, cu un gând pentru echilibru, pentru linişte, pentru o situaţie mai bună, pentru apropierea pe care o am faţă de fermieri, pentru succesul lor, pentru toată ţara, pentru România”.

UPDATE 13.00 Ramona Ioana Bruynseels: „Votul este extrem de important şi tocmai de aceea, dacă îmi permiteţi, am să îi îndemn pe toţi românii să iasă la vot. Ştiţi, mulţi şi-au dat viaţa pentru ca noi să avem acest drept şi pentru a ne face vocea auzită. Vă rog să ieşiţi la vot, vă rog să votaţi cu sufletul pentru ceea ce ne dorim noi, pentru o ţară frumoasă, o ţară în care să ne putem bucura de ceea ce avem cu familiile noastre”.

UPDATE 12.30 Cătălin Predoiu, ministrul Justiției: „Am votat cu gândul la o Justiţie dreaptă, am votat cu gândul la valori precum libertate, precum drepturile omului, am votat cu gândul la un destin european al României. Am votat cu speranţa că cetăţenii români vor trăi într-o ţară din ce în ce mai normală. Eu cred că avem aici un exemplu deja de preşedinte care apără justiţia în momentele dificile, care respectă justiţia şi care nu doreşte altceva decât ca magistraţii să-şi ducă la îndeplinire menirea de a presta un serviciu public pentru cetăţeni extrem de important pentru funcţionarea statului  şi pentru pacea socială, pentru a da cetăţenilor dreptate”.

UPDATE 12.10 Carmen Iohannis: „Este o zi foarte importată astăzi, am votat pentru România normală şi vă invit pe toţi la vot. Este foarte importat să vină toţi românii la vot”.

UPDATE 12.00 Mihai Fifor, secretar general al PSD: „Am votat pentru o ţară în care fiecare român să se regăsească, pentru o ţară în care fiecare român să simtă că are un viitor. Am votat cu gândul la copiii mei, am votat cu gândul la o ţară prosperă demnă şi respectată oriunde în această lume, am votat împotriva ideii de austeriate, împotriva oricărui proiect care ar putea să pună în pericol siguranţa cetăţeanului în această ţară, împotriva oricărui proiect care ar putea să pericliteze viaţa bătrânilor noştri, a copiilor noştri” .

UPDATE 11.50 Dacian Cioloș: „Votul de astăzi cred că ar trebui să pună definitiv capăt ideii că votăm de frică, că votăm răul cel mai mic şi să putem în sfârşit în turul doi să avem cu adevărat o dezbatere de idei legat de modul în care România ar trebui să evolueze în următorii ani. Cred că oamenii au înţeles deja după doi, trei ani de stat în stradă, au înţeles că votul contează şi de la europarlamentare încoace se pare că partea asta de societate care doreşte o modernizare a României începe să se facă tot mai auzită şi se face auzită în mod eficient prin vot pentru că asta e modul cel mai de impact de a schimba lucrurile. Cred că oamenii au înţeles (…) că se poate construi o Românie normală, a bunului simţi, dar că nu e suficient să trăim în normalitate, trebuie să evoluăm şi trebuie să construim noi lucrurile mai bine prin implicarea fiecăruia şi după cum spun, luni şi ani de zile de stat în stradă, iată avem doi ani de zile, 2019 şi 2020 cu alegeri care vor fi determinanţi pentru ceea ce se va întâmpla în România până în 2028-2030 şi oamenii ies la vot. (…) Cred că e o emulaţie şi o mobilizare, oamenii înţeleg că acum chiar cred că se pot schimba lucrurile”.

UPDATE 11.40 Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis, duminică, un mesaj tinerilor, recomandându-le să iasă la vot „pentru că au pe cine alege”. „Aceste alegeri sunt momentul fundamental de schimb de generaţii”, a spus Băsescu.

UPDATE 11.35 Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca: „Este un lucru extrem de emoţionant să vezi că de la nuntă mergi la vot, că în Norvegia ninge şi mergi la vot că în Dubai e cald şi mergi la vot, adică românii oriunde s-ar afla tratează cu maximă importanţă aceste alegeri şi au înţeles faptul că deciziile politice majore se iau prin vot.  De fapt, ce ne dorim cu toţii: ne dorim o ţară ca afară, adică o Românie normală şi în consecinţă am votat pentru acel candidat care poate, în următorii ani, să pună în practică cel mai important proiect politic, cred eu, al României, acel proiect politic prin care nimeni din această ţară să nu mai fie forţat, obligat să-şi părăsească oraşul, regiunea sau ţara pentru motive economice. Acest lucru îl poate realiza acel candidat care are un parteneriat cu Guvernul şi care poate să impună acele politici în infrastructură, în educaţie, în sănătate, în calitatea vieţii astfel încât românii să rămână acasă, iar cei care au plecat să se întoarcă. De departe este cel mai important proiect politic pentru următorii ani pe care consider că trebuie să-l implementăm şi în consecinţă am dat un vot în această direcţie”.

UPDATE 11.30 Nicolae Robu (PNL), primarul Timișoarei: „Am votat pentru ca România să fie reprezentata în continuare cu demnitate, cu credibilitate şi cu înţelepciune”.

UPDATE 11.20 Norica Nicolai, copreşedintele Alianţei Electorale „Un Om”: „Astăzi am votat cu gândul la noi, la fiecare dintre noi la ceea ce însemnăm, la faptul că fiecare dintre noi contăm. Nu numai noi, ci şi viitorul nostru, al copiilor noştri şi ai acestei ţări. Dragi români, ridicaţi-vă şi mergeţi la vot. România merită mai mult şi cu siguranţă merită mai bine. Astăzi e o zi impotrantă, este ziua în care putem, face lucrul ăsta”.

UPDATE 11.00 Călin Popescu Tăriceanu: „Pentru prima oară în 30 de ani asistăm la nişte alegeri care practic au fost într-un perfect anonimat, fără campanie electorală, fără ca să existe dezbaterile necesare în aşa fel încât alegătorii să poată să ia cunoştinţă de programul fiecărui candidat, să voteze apoi raţional, pe baza ofertei electorale făcute de fiecare. Este un deficit democratic grav din acest motiv şi am de gând să fac o propunere pentru modificarea legislaţiei electorale astfel încât campania electorală să fie una vizibilă din toate punctele de vedere în aşa fel încât alegătorii să poată să cunoască care este programul fiecărui candidat”.

UPDATE 10.40 Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării: „Am votat pentru a putea construi împreună o Românie normală. Aştept de la noul preşedinte o viziune de dezvoltare în interesul cetăţeanului român. Sper de asemenea într-o prezenţă bună, sper să avem un rezultat foarte bun. Astăzi o să merg în familie, dar o să şi particip alături de ceilalţi colegi din PNL la anumite întâlniri, discuţii, etc. Mi-aş dori ca cetăţenii să înţeleagă importanţa acestui moment, ca noi cu toţii să dăm un imbold pentru următoarea perioadă, să arătăm celorlalţi că cetăţenii români sunt interesaţi, implicaţi, că îşi doresc o Românie normală”.

UPDATE 10.30 Theodor Paleologu: „Am votat «pentru», pentru că în primul tur nu se votează «contra», în primul tur se votează «pentru», pentru valori, pentru convingeri, pentru credinţe, pentru idei, pentru idealuri. Am votat pentru ca fiul meu să aibă mai multe motive de a trăi şi de a  munci în România. Am votat pentru ca tinerii ca el, oameni din generaţia lui să aibă motive să rămână în România şi să contribuie la bunăstarea acestei ţări.  Am votat pentru o Românie a respectului respect pentru muncă, respect pentru educaţie, respect pentru moştenirea culturală şi spirituală a României şi a Europei, respect pentru românii de toate vârstele, tineri şi bătrâni, pentru românii din România  şi sin afara ţării”

UPDATE 10.20 Dan Barna: „Am votat astăzi pentru schimbare, pentru o Românie care începe să facă schimbările de acum, nu de peste 5 ani, nu de peste 10 ani. Am votat la finalul unui proces în care zic eu că românii au înţeles care e miza acestor alegeri şi că într-adevăr generaţia de după 89 se implică. Este un vot pentru viitor, un vot în care am foarte mare încredere”

UPDATE 10.05 Kelemen Hunor: „Am votat pentru viitorul României, pentru respect si pentru încredere. Am votat pentru  societate şi pentru o ţară care va investi în cele două resurse importate, omul şi natura, în educaţie şi în protecţia mediului şi susţinerea economiei. Sunt convins ca astăzi va fi o prezenţă mare si eu spun sa mergeţi la vot, sa votaţi si sa alegeţi cea mai bună soluţie pentru România”

UPDATE 10.00 Raluca Turcan: „Am votat pentru o României în care legea e lege pentru toţi, am votat pentru o Românie în care instituţiile să ajungă să funcţioneze pentru cei mulţi şi nu pentru clientela politică, pentru o Românie în care instituţiile au eficienţă în materie de sănătate, educaţie, ordine publică, siguranţă. Pentru o Românie în care părinţii şi bunicii îşi cresc copiii fără să se teamă că infractorii sunt puşi în libertate, pentru o Românie în care dacă te duci la şcoală înveţi carte şi dacă vrei să te angajezi, te angajezi pe bază de meritocraţie şi nu de pile. Există un singur candidat la Preşedinţie care poate să aibă un guvern partener şi care să ne aducă în această Românie în care drepturile fundamentale sunt respectate în care românii se simt bine şi în siguranţă”

UPDATE 9.55 Ion Iliescu nu se va prezenta la secția de vot pentru a-și exprima opțiunea. Îi va fi trimisă acasă o urnă mobilă

UPDATE 9.10 Preşedintele Klaus Iohannis a votat duminică: „Astăzi este o zi extrem de importantă pentru România, dar recunosc că şi pentru mine personal. Am votat pentru România normală, îmi doresc un viitor foarte bun pentru România şi sper să primesc astăzi confirmarea că foarte mulţi români îşi doresc acelaşi lucru. Astăzi în ziua votului este ziua în care românii decid ce viitor va avea România în următorul an, ziua votului este ziua cea mai importantă pentru românii care vor să participe la procesul democratic. Dragi români, vă aştept la vot!”

UPDATE 8.47 Preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, a votat duminică „cu speranţa unei Românii mult mai bune şi mai liniştite” şi cu „omul care în ultimii ani a ajutat foarte mult Buzăul”

UPDATE 8.43 Premierul Ludovic Orban a declarat că a votat în mod evident pentru o Românie normală, pentru o Românie dezvoltată, puternică, respectată în lume: „Am votat în mod evident pentru o Românie normală, pentru o Românie dezvoltată, puternică, respectată în lume, în care drepturile şi libertăţile fiecărui cetăţean sunt respectate cu sfinţenie şi în care fiecare om are o şansă de a reuşi în viaţă. (…) Fundamental. Funcţia de preşedinte al României este cea mai importantă funcţie în statul român, preşedintele României este cel care dă direcţia, cel care are cu adevărat puterea de a reprezenta România în lume, are puterea de a corecta eventualele erori ale altor instituţii ale statului, este cel care dă tonul”

UPDATE 8.40 Fostul premier Viorica Dăncilă a declarat că a votat duminică împotriva tăierilor de pensii şi salarii, împotriva austerităţii: „Am votat pentru o României a bunăstării, o Românie a drepturilor garantate, o Românie sigură şi demnă cu care românii să nu trăiască cu teama zilei de mâine, că nu au ce pune pe masă, că nu au bani pentru medicamente sau pentru facturi. Am votat împotriva tăierilor de pensii şi salarii, am votat împotriva austerităţii. Am votat pentru o Românie unită în care fiecare român să se regăsească în deciziile preşedintelui României”

UPDATE 8.37 Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, i-a îndemnat, duminică, pe toţi românii să iasă la vot şi să înţeleagă că este „în folosul nostru” să avem o normalitate în această ţară: „Să mergem la vot! Am câştigat acest drept, prin urmare toată lumea să voteze. Îi îndemn şi pe toţi cetăţenii României să iasă astăzi la vot şi să înţeleagă că este în folosul nostru să avem o normalitate în această ţară. (…) E un lucru foarte bun, în felul aceste iarăşi vorbim despre normalitate. Aşa ar fi trebuit să fie întotdeauna, omul nu trebuie să fie umilit şi să stea la rând pentru a-şi exercita un drept fundamental”

UPDATE 8.35 Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a votat duminică, spunând că din respect pentru cei care au murit la Revoluţia din 1989 românii trebuie să voteze indiferent de opţiunea lor: „Din respect pentru cei care acum 30 de ani şi-au sacrificat viaţa pentru ca noi românii să avem astăzi acest drept, îi invit să voteze indiferent de opţiunea lor, este până la urmă nu doar un drept, în amintirea lor e chiar o obligaţie morală”

UPDATE 8.30 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a votat duminică la prima oră, la o secţie de vot din sectorul 1: „Am votat cu gândul la copiii acestei ţări. Să trăiască într-o ţară în care toţi copiii să aibă şanse egale, atât de educaţie, cît şi de dezvoltare. (…) Am votat cu gândul la un preşedinte care va pune capăt unor măsuri de austeritate care vor face foarte mult rău”

UPDATE 08.00 Peste 18,2 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi, duminică, să-şi exprime opţiunea electorală într-una dintre cele 18.748 de secţii de votare organizate în ţară. Votarea are loc până la ora 21.00, dar secţiile unde sunt cozi pot rămâne deschise până la ora 23.59. În străinătate, procesul electoral a început în noaptea de joi spre vineri şi continuă până luni, la ora 7.00. Peste 715.000 de români cu drept de vot au domiciliul în afara ţării, iar oână la această oră au votat 273.282 diuntre ei.


9 noiembrie 2019

UPDATE 18.20 Mâine, la ora 07.00, se deschid urnele și în România. Până una-alta, ultimele ore de campanie au fost cel puțin ciudate. Dacă unul dintre candidați a fost pierdut și găsit rugându-se la Putna, Alexandru Cumpănașu s-a folosit în o dată de tragedia de la Caracal pentru a obține atenția și voturile românilor. Acesta a anunțat, în direct la Antena 3, că Luiza Melencu ar fi în viață, în Italia

CITEȘTE ȘI: Alegeri prezidențiale 2019. Prezența la vot la toate alegerile prezidențiale din 1990 până azi. Singurul președinte ales într-un singur tur

UPDATE 18.00 Este record de prezență la vot în diaspora, la alegerile prezidențiale, arată datele oficiale. Câți români s-au prezentat la vot


8 noiembrie 2019

UPDATE 14.15 Mesajul lui Iohannis înaintea turului de scrutin: În 2016, absenteismul a adus la putere PSD

CITEȘTE ȘI: Alegeri prezidențiale 2019. Actele necesare pentru a putea vota președintele României

UPDATE 14.00 MAI anunță că 37.000 de angajați au fost mobilizați pentru ziua votului

UPDATE 13.30 Președintele Autorității Electorale Permanente este nemulțumit de votul prin corespondență și îl consideră „un eșec”. Detalii, aici

UPDATE 12:50 Îngrijorați de buna desfășurare a alegerilor prezidențiale 2019 în diaspora, reprezentanții MAE au lansat un avertisment pentru români. Ce ne roagă Ministerul de Externe, aici

CITIȚI ȘI: Program prelungit, în weekend, pentru eliberarea actelor de identitate

UPDATE 10.30 Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale a început, în noaptea de joi spre vineri, în Noua Zeelandă şi Australia, dar majoritatea secţiilor de votare se deschid în cursul zilei de vineri. Românii din diaspora au la dispoziţie trei zile pentru a putea vota, dar şi 835 de secţii de votare, aproape dublu faţă de alegerile europarlamentare. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că peste 715.000 de români cu drept de vot trăiesc în străinătate, cei mai mulţi în Republica Moldova şi Germania, scrie news.ro.


Când se deschid urnele de vot la alegerile prezidențiale 2019

Votul la alegerile prezidențiale de duminică va începe la ora 7 dimineața. Urnele se vor închide în aceeași zi. Această situație este valabilă pentru românii care își exprimă dreptul la vot pe teritoriul României.

Românii din diaspora vor putea vota și în zilele de vineri și sâmbătă – adică în datele de 8 și 9 noiembrie 2019. Vineri urnele se deschid la ora 12 și se închid la ora 21.00. Sâmbătă, în schimb, votarea începe de dimineață, de la ora 7, și se încheie la ora locală 21.

Potrivit Legii 370/2004, alegătorii români care se află în sediile secțiilor de vot la ora 21, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, își pot exercita dreptul la vot până la ora 23.59.

Ce votăm la alegerile prezidențiale

În perioada 8-10 noiembrie 2019, dar și în cea de 22-24 noiembrie 2019, dacă va avea loc și un al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 209, votăm președintele României. 

Mandatul președintelui României este de 5 ani. Câștigă acest mandat candidatul la alegerile prezidențiale care întrunește în primul tur 50+1% din voturile valabil exprimate. Dacă această majoritate nu este obținută de niciun candidat se va organiza un al doilea tur al alegerilor prezidențiale, la care vor participa doar primii doi clasați în turul unu. 

O persoană poate deține funcția de președinte al României timp de doar două mandate (în total 10 ani).

Cine are drept de vot la alegerile prezidențiale

La alegerile prezidențiale 2019 pot vota cetățenii români care au vârsta de 18 ani, care trebuie împliniți până în ziua alegerilor.

Cine nu are drept de vot

Nu au drept la vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție. Nu au drept de vot la alegerile prezidențiale nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Ce sunt listele electorale permanente și cele suplimentare. Pe care dintre ele poți vota

Listele permanente sunt listele care conțin alegători arondați la secția de votare respectivă. Numele lor sunt extrase din Registrul Electoral. 

Alegătorii cu domiciliul în România sunt înscriși automat în Registrul Electoral pe baza comunicării Direcției pentru Evidența Persoanelor. 

Pe listele permanente se pot înscrie și alegători din străinătate care se înregistrează până în data de 11 septembrie pe pagina web www.votstrainatate.ro.

Listele electorale permanente sunt întocmite în baza legii 208/2015.

Listele suplimentare sunt de două feluri: liste suplimentare din țară și liste suplimentare din străinătate.

Pe listele suplimentare din țară sunt trecuți:

  • alegătorii care se prezintă la vot și fac dovada că au domiciliul pe raza secției de votare respective, însă au fost omiși din lista electorală permanentă a secției de votare respective;
  • membrii biroului electoral al secției de votare, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii și operatorii de calculator, dacă aceștia nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective;
  • alegătorii care își au domiciliul în altă localitate;
  • alegătorii cu mobilitate redusă care nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective.

Pe listele suplimentare din străinătate sunt trecuți:

  • alegătorii care votează în străinătate la altă secție de votare decât cea unde au fost arondați;
  • alegătorii care votează în străinătate fără a fi formulat o cerere conform art. 8 alin. (1).

Listele electorale suplimentare pentru diaspora sunt generate electronic, în baza datelor înregistrate în SIMPV (n.r. Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal). În cazul în care SIMPV nu funcționează, vor fi întocmite liste suplimentare pe hârtie.

Ce prevede art. 8 alin. (1)

Art 8 (1) Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru Președintele României la termen și până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul, care dorește să voteze în străinătate la alegerile pentru Președintele României, se poate înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.

(2) Pentru a vota prin corespondență, alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondență, conform legii.

(3) Alegătorii prevăzuți la alin. (1) sunt înscriși în listele electorale permanente din străinătate.

(4) Alegătorii prevăzuți la alin. (2) sunt înscriși în listele electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență.

(5) Listele prevăzute la alin. (3) și (4) se întocmesc de Autoritatea Electorală Permanentă în format electronic și sunt puse la dispoziția biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate.

Ce este extrasul pentru urnă specială

Alegătorii care nu pot ajunge la secțiile de votare își pot exercita dreptul la vot prin intermediul urnei speciale. În prealabil, aceștia sunt înscriși într-un extras din listele electorale.

Ce este SIMPV

O noutate a alegerilor prezidenţiale din 2019 din acest an o constituie utilizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), cu precizarea că secţiile de votare din străinătate vor fi dotate cu trei până la nouă tablete, acestea având dublă funcţionalitate: scanarea actelor de identitate a votanţilor şi înregistrarea semnăturii electronice a acestora.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot, la acest scrutin, este 715.752.

9 COMENTARII

  1. […] Alegerile prezidențiale din 2019 au început deja în diaspora. Secțiile de vot s-au deschis, vineri, 8 noiembrie, la ora 12.00, iar procesul de votare va continua și sâmbătă, și duminică. În România, secțiile de votare se deschid duminică, la ora 07.00, iar procesul de vot va dura până la ora 21.00. Din acest material afli ce acte trebuie să ai la tine, pentru a putea vota la alegerile prezidențiale din 2019. […]

  2. […] După o campanie electorală în care mulți dintre candidați s-au întrecut în scene dintre cele mai penibile și per total de-a dreptul anostă, tot ce le-a mai rămas românilor este să facă haz de necaz. Glumele au invadat paginile de Facebook, iar întrebarea devenită deja clișeu „Eu cu cine votez?” a reînceput să apară printre mesajele celor care se pregătesc să meargă mâine la vot pentru alegerile prezidențiale 2019. […]

  3. […] Alegerile prezidențiale 2019 au început, vineri, la ora 12.00, în diaspora. Suntem în plin proces electoral, iar în România urnele se vor deschide duminică dimineață, la ora 7.00. Este pentru prima dată când procesul de vot în diaspora se va desfășura pe parcursul a trei zile. Asta pentru evitarea cozilor la urne, așa cum s-a întâmplat la alegerile europarlamentare. Românii trebuie dintre 14 persone care au fost incluse anul acesta pe lista candidaților pentru alegerile prezidențiale, iar aici poți vede cum arată buletinul de vot. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here