Se strânge lațul pe gâtul lui Putin cu o viteză la care dictatorul nu doar că nu se aștepta, dar care pe de o parte îl lasă de la o zi la alta cu tot mai puține opțiuni militare și diplomatice, iar pe de alta îl predispune la pași chiar mai puțin studiați decât până acum, așadar și la greșeli mai mari decât comisese deja.
Odată cu recuceririle reușite de militarii ucraineni după 1 septembrie și, pe acest fond, cu instalarea în forță a unei atmosfere de derută în propria tabără, atmosferă care nu-l poate nicicum avantaja, e ușor de intuit că, pe nepusă masă, pentru dictatorul de la Kremlin se deschide un al doilea front complicat, cel de acasă. Mai mult ca oricând până acum, regimul de la Moscova se vede ajuns în situația de a redistribui o parte din energiile și resursele tot mai limitate de care dispune și spre consolidarea pozițiilor de pe plan intern. De la opozanți, la naționaliștii care îl sprijiniseră necondiționat, toată lumea începe să simtă miros de sânge – de data asta nu doar dinspre țara vecină, ci și dinspre palatul cu istorie sulfuroasă, cu ziduri groase și înalte – Kremlin.
Ar fi câteva lucruri esențiale de urmărit în perioada pe care o traversăm, dată fiind reconfigurarea dinamicii din teatrul de război:
- De văzut ce se coagulează pe plan intern, în materie de contestare a președintelui Putin, deopotrive la nivel de societate și la nivel politic/instituțional. Au apărut zilele acestea izbucniri interesante, la nivel de consilii locale/districtuale, la Moscova și Sankt Petersburg, cu un soi de rezoluții și strângeri de semnături care cer punerea lui Putin sub acuzare pentru trădare și înlăturarea lui din funcție.
- De văzut în ce măsură accelerează degradarea coeziunii în armata rusă, în rândul trupelor de pripas din republicile autoproclamate, printre echipajele morții de mercenari și între taberele din aparatul de securitate de la Moscova și din regiuni. În mod normal, pierderea unui asemenea război implică o oglindire pe măsură în dinamica din aceste cele mai sensibile zone ale arcului de putere.
- De văzut ce axă se deschide spre Crimeea, având în vedere faptul că, astăzi, controlul rusesc asupra peninsulei anexate ilegal în 2014 este mai vulnerabil că nicicând în ultimii opt ani, lucru pe care putini și l-ar fi imaginat până nu demult.
- Aș vrea să cred ca Occidentul este mult mai activ de data aceasta, din perspectiva unor planuri pe termen lung de gestionare a Rusiei post-conflict, căci este aici o oportunitate istorică: anume, cristalizarea oportunității de a forța transformări, la nivelul statului rus, care să facă țara un actor geopolitic mai puțin dornic de conflicte regionale sau mondiale. E nevoie de înfrângerea definitivă a Rusiei pentru nu doar pentru a opri acest război, ci și pentru a împiedica izbucnirea altuia în următorii ani. Eu cred că exista suficiente lecții din istoria secolului XX, din care sa fie extras know-how-ul necesar. În 1991, Occidentul nu fusese pregătit pentru prăbușirea URSS și era infinit naiv cu privire la evoluțiile noii Rusii, deschise odată cu prăbușirea blocului sovietic.
- Un element aparte, care este cumva ca o centură de siguranță pentru Occident după războiul din Ucraina este cel al sancțiunilor financiare și economice. Ele au efect în imediat, dar pot reprezenta o pârghie prețioasă de lung parcurs în modelarea viitoarei Rusii, prin ele putând fi făcute reglaje de etapă și strategice în comportamentul acestei țări pe arena internațională, dar și pe cea de acasă.
- Războiul din Ucraina e important și privind spre China. În mod normal ar trebui să le trezească fiori acelor lideri de la Beijing care se gândesc la Taiwan, în termenii în care, în 24 februarie, și-a pus problema Putin cu privire la Ucraina. Avem, pentru moment, demonstrația clară a faptului că o țară în evidentă inferioritate pe multiple planuri reușește, în anumite condiții, să facă față unei super-puteri; și avem concomitent dovada faptului că SUA au capacitatea de a construi o uriașă alianță a cărei implicare a fost decisiva în experiența falimentară a Rusiei pe frontul ucrainean. Desigur, nu e obligatoriu ca rațiunea sa învingă. Mari războaie, cu mari costuri pentru umanitate, au fost declanșate de lideri care au acționat astfel în ciuda rațiunii nu în virtutea ei – de la aventura belicoasă a lui Hitler, la atacul japonez de la Pearl Harbour și, foarte recent, la nebuna „operațiune specială” putinistă în Ucraina.
Acuma, e drept că liniile de front, pe anumite axe, în contextul contraofensivei ucrainene, se prăbușesc subit. Vedem localități eliberate de militarii Kievului, apar informații credibile despre haite de militari ruși luați prizonieri, curg informații despre cantități generoase de tehnică de luptă și echipamente lăsate în urmă de killerii fugari ai Moscovei, destule dintre ele pur și simplu intacte.
Dar loviturile năprasnice date de ucraineni zilele astea, cu masiva contribuție a aliaților occidentali, nu trebuie tratate izolat, ci coroborat cu o situație precară a controlului rusesc, în multe puncte din estul ocupat, care se cronicizase. În acest sens, semne au existat din belșug (iar Universul.net le-a urmărit și pus în lumină sistematic).
Iată, mai jos, o trecere în revistă a lor.
- Existau deja militari ruși care și-au schimbat optica cu privire la natura „operațiunii speciale” în care i-a aruncat comandantul suprem și care începuseră deja să o conteste public.
- Capacitatea complexului militar-industrial de a reîmprospăta tehnica de luptă începuse deja să-și dea întâlnire cu abisul.
- Administrația prezidențială rusă discuta de ceva vreme despre o posibilă creștere a nemulțumirii sociale în țară din cauza prețurilor mai mari și a închiderii unităților de producție. Oficialii și tehnologii politici consideră că subiectul războiului cu Ucraina a încetat să fie central pentru rușii care îl susțin pe Vladimir Putin și, prin urmare, oamenii încep să acorde atenție altor domenii ale vieții.
- Apăruseră deja semnale despre nivelul ridicat de indisciplină și comportamente aberante în rândul trupelor ruse, care au ajuns să traficheze cadavre pentru a încasa prime.
- Deja în august sute de militari ruși mergeau în contra-curentului oficial, refuzând participarea la lupte.
- Referendumurile de anexare a republicilor autoproclamate, ca și a zonelor ocupate din Herson, Harkov și Zaporojia reprezintă un simptom aparte al precarității controlului exercitat în realitate de Moscova. Inițial, Kremlinul sperase că va organiza referendumurile în aprilie, dar mersul șchiopătat al invaziei a mutat, natural, obiectivul spre toamnă, de preferat fusese data de 11 septembrie, când pe teritoriul Federației Ruse fuseseră programat un set de alegeri în regiuni și pentru consilii. Acum o lună deja, termenul 11 septembrie părea o himeră. Apoi, în plină contraofensivă, săptămâna trecută, au apărut primele voci oficiale care să invoce un hazardat 4 noiembrie. Iar duminica aceasta, surse de a Kremlin nu s-au mai abținut și au șoptit că totul a fost înghețat pe termen nedefinit. Neputința de a legifera raptul jefuirea de teritorii reflectă nimic mai puțin decât neputința de a exercita un control la limita rezonabilului măcar.
- În paralel, ocupanții ruși s-au confruntat cu deschiderea sezonului de vânătoare, pus în operă de Kiev și partizani, în „pădurea” birocrației moscovite din zonele ocupate.
- De altfel, Moscova face demult eforturi uriașe de a întreține o birocrație a sa în teritoriile ocupate și în cele anexate în 2014. Regiunile rusești sunt obligate să ia în patronaj, deci să finanțeze cu bani pe care oricum nu-i au zonele distruse tocmai de bombardamentele propriei armate. Apoi, funcționarii ruși, de varii niveluri sunt momiți cu sume de două-trei ori mai mari decât ar fi câștigat în Rusia, pentru a-și asuma funcții în aceste perimetre riscante. Iar unii dintre cei mai reticenți sunt pur și simplu șantajați să „servească patria” pe propria-le piele.
- În fine, Putin are o cărămidă legată strâns de picior, de-i face franjuri osul: decretarea mobilizării generale pe teritoriul Federației Ruse, pentru o injecție steroidală de trupe angajate în război. Dacă ar face asta, ar inunda spațiul public rusesc cu semnale sinucigașe: se trece de la „operațiune specială” la război în toată regula; pentru obiectivul mare din debut – cucerirea întregului teritoriu ucrainean și instalarea unui guvern-marionetă – fusese suficientă o operațiune militară limitată ca scară a angajării de forțe, dar acum, șase luni mai târziu, e nevoie de toți bărbații ruși în putere pentru atingerea unui obiectiv mult mai pitic, „denazificarea” Donbasului. Nici celui mai imbecil telespectator al emisiunilor propagandistice de pe TV-ul rusesc nu-i va scăpa ruptura logică, iar atunci când până și plaja asta de populație va avea asemenea revelații, probabil ar fi de dorit să te ferească Dumnezeu să te cheme Vladimir Putin. Tocmai de aceea, pentru a masca impotența pe acest palier, Putin a recurs la folosirea la scară industrială a mercenarilor, dar acest lucru a fost plin de surprize neplăcute pentru Kremlin. Las AICI și AICI două repere esențiale care ne ajută să înțelegem cât de prost au funcționat lucrurile atunci când Moscova a decis să amestece trupele regulate cu trupele de mercenari. Și, totodată, cât de schiloadă a ajuns, în practică, strategia de recrutare a mercenarilor, al căror bazin a ajuns acum, în disperare de cauză, mediul penitenciar – iar bazinul acesta, tocmai ce a aflat și Moscova, a secat înainte chiar să fie introduse pompele.
Vine o perioadă în care, până la capitulare, Putin va fi, probabil, tentat să procedeze precum Hitler pe ultima lui sută de metri: să distrugă pe cât de mult poate să distrugă în Ucraina. Nu a fost de succes acum 80 de ani și cu atât mai puțin poate fi o ieșire victorioasă din capcană, azi.
- Citiți și: Selecția noastră zilnică de articole traduse din limba rusă, privind actualitatea din Rusia, în secțiunea specială a Universul.net, PRESA RUSĂ